Ideea barierei la intrarea în Mamaia, veche din 1990

Potrivit cifrelor oficiale, în vara anului 1990 erau aşteptaţi pe litoral aproximativ 100.000 de turişti. Aici nu începuse privatizarea şi întreaga activitate era coordonată de Centrala ONT Litoral (Oficiul Naţional pentru Turism). Cheltuielile pentru sezonul estival 1990 se învârteau în jurul cifrei de 200.000 de lei, după cum a declarat pentru presa vremii Pompiliu Dimancea, pe atunci director general al amintitei Centrale.

În plin asalt turistic, lucrurile nu mergeau însă prea bine la mare. Situaţia de acolo vorbea despre acelaşi start - ratat - de majoritatea întreprinderilor de stat existente în 1989. Turiştii se plângeau de aspectul staţiunilor şi de aprovizionarea defectuoasă. Administratorii staţiunilor dădeau explicaţii presei. Cauza principală a lipsurilor era imposibilitatea furnizorilor tradiţionali de a-şi onora obligaţiile. Astfel, la Mamaia, "perla litoralului românesc", turiştii trebuia să se culce o dată cu găinile sau să facă plimbări romantice dotaţi cu lanterne, pentru că staţiunea plutea în nopţile de vară ale lui '90 într-o beznă să o tai cu cuţitul. Asta pentru că din cele 15.000 de becuri cu halogen necesare fabrica de la Timişoara nu furnizase decât 1.000, declarase pentru România liberă Tudor Baltă, directorul staţiunii.

Dacă la fiecare răsărit se rezolva natural problema iluminatului, asta nu însemna că imaginea îndrăgitei staţiuni avea de câştigat. Pe peluze nu mai creşteau flori, ci Dacii, Oltcituri, corturi şi grămezi de gunoaie. La mare, la soare, românii confundau libertatea cu domnia bunului plac. Se campa pe orice petic de iarbă şi se trăgea maşina la umbra copacilor din părculeţe, ignorând parcările cu plată şi locuri sporite special pentru acel sezon. Exasperat de degringolada din staţiune, directorul Tudor Baltă şi-a exprimat, în premieră, ideea de a se închide staţiunea, asemenea Costineştiului, iar accesul "să se facă numai pe bază de barieră şi legitimaţie".

O altă sursă de disconfort pentru iubitorii de mare a fost în acea vară aprovizionarea cu alimente şi lichide. În lipsa unei iniţiative legislative, la restaurantele hotelurilor încă se mai mânca pe bază de meniu prestabilit şi pe bonuri. Existau două pachete de pensiune, mai sărăcăcioase, pentru români, şi două pentru străini. Cele pentru români erau de 34 şi respectiv 64 de lei, iar cele pentru străini de 110 şi respectiv 120 de lei. Din experienţă însă turiştii români ştiau că meniurile de 34 şi de 64 lăsau mult de dorit şi îşi umpleau cu provizii portbagajele Daciilor şi mai încropeau câte o gustare, după plac, în camerele de hotel.

Cu sucuri, litoralul se aproviziona tradiţional de la Feteşti, care producea "Fruct-Cola", şi de la Întreprinderea "Munca" din Ovidiu, care livra Pepsi-Cola. Feteştiul însă nu onora aproape deloc contractele, pe motiv că esenţa pentru suc, furnizată de o unitate din Braşov, întârzia să apară. Astfel, la Mangalia, furnizorii nu asigurau decât 40% din necesarul de băuturi răcoritoare, potrivit unei declaraţii a lui Alexandru Drăguşin, director IHR Mangalia, preluată de Adevărul.
Deşi berea se producea chiar la Constanţa, consumatorii n-aveau decât să-şi pună pofta în cui: nu se găsea. Sporadic apăreau însă lichioruri de fructe şi coniac.

O alternativă erau shop-urile, magazine destinate înainte de 1989 turiştilor străini care plăteau în valută şi care încă mai funcţionau. Dar şi aici stocurile de produse "străine" erau insuficiente. Prin campinguri şi pe plajă românii mai cumpărau una alta de la tradiţionalii bişniţari polonezi sau ruşi secondaţi acum îndeaproape cu iniţiativă.

Anul 1990 a reprezentat pentru turismul naţional începutul declinului la capitolul vizitatori străini. La Mamaia, în acea vară, numărul lor a scăzut dramatic. Dacă în 1989 se cazaseră la Hotelul "Internaţional", unitate concepută special pentru turiştii de peste graniţe, peste 10.000 de străini, în 1990 se spera să se atingă măcar cifra de 5.000 până la sfârşitul sezonului. Ruşii încă mai erau vizitatorii majoritari ai litoralului românesc, reprezentând jumătate din clienţii "Internaţionalului".

Posibilităţile de distracţie din staţiuni trimiteau cu gândul la o atmosferă de sanatoriu. Turiştii se mai puteau bucura măcar de o premieră culturală. La Muzeul de Artă din Constanţa (MAC) fusese deschisă o expoziţie cu obiecte care în deceniul din urmă bucurase doar ochii Ceauşeştilor şi ai apropiaţilor lor. Direct de la vila din Neptun a cuplului poposiseră pentru o vară, în sălile MAC, lucrări de Nicolae Grigorescu, Luchian, Andreescu, Petraşcu, Tonitza, Gheaţă, Marius Bunescu, ceramică românească din secolul al XVIII-lea, vase din Extremul Orient.