Iubitori de frumos şi de muzică, bănăţeni amândoi, Vlady Cnejevici şi Mircea Baniciu nu aveau cum să nu fie prieteni…
S-au implicat, au luptat pentru fiecare secundă de frumos, pentru fiecare notă fermecată, pentru fiecare clipă de zâmbet. Le-au dăruit celor care i-au ascultat tot ce aveau mai bun şi mai curat: melodiile lor. Iată ce povesteşte Vlady Cnejevici despre cel care i-a stat alături pe scenă de atâtea ori. “Prima noastră întâlnire a avut loc pe 15 septembrie 1987, în staţiunea Olimp. Eu cântam la barul «Internaţional» cu trupa mea «Progresiv TM». Era petrecerea de sfârşit de sezon şi Mircea venise ca invitat special. Am cântat «Andrii Popa» la prima vedere şi a ieşit foarte bine. După aceea am stat la un pahar de vorbă şi i-am spus că şi eu sunt timişorean. Auzise de tatăl meu, Laza Cnejevici. După nici două luni m-am mutat în Bucureşti şi am început să cânt cu grupul «Compact». Era primul meu turneu cu ei. Mircea a cântat în deschidere. Atunci ne-am apropiat mai mult, am început să discutam despre proiecte muzicale, în final am început să cântăm ca duo în 1990, iar în 1992 am editat primul album împreună, «Secunda 2». Mircea era foarte deschis, prietenos, iar faptul că eram amândoi bănăţeni şi ne înţelegeam foarte bine muzical ne făcea să fim mândri”, spune Vlady Cnejevici.
Întâmplări. E greu să rupi bucăţi din trecut şi să le aşezi pe hârtie sub forma povestirii, iar Vlady Cnejevici a ezitat pentru o secundă. Sunt prea multe de spus… “Am foarte multe amintiri frumoase legate de Mircea în cei 20 de ani de când colaborăm, dar prefer să mai aştept încă 20 de ani, să mai facem multe şi atunci poate vom scrie o carte.
De multe ori, calităţile se pot transforma în defecte şi defectele în calităţi. Mircea Baniciu, fiind un mare om şi un mare artist, este înzestrat din plin cu tot ce este omenesc. Partea bună este că are tendinţa să-şi transforme defectele în calităţi. De multe ori, cei doi Mircea erau confundaţi, spre veselia mea şi a lui Moţu Pittiş. De-a lungul anilor, Mircea Baniciu a fost confundat şi cu Nicu Alifantis, iar pe vremea când avea părul mai lung, prin 1993 cred, un taximetrist i-a zis: – Bună seara, domnule Cristoiu!... Eu cred că succesul lui Mircea constă în execuţia fără cusur a melodiilor pe care le interpretează, indiferent că sunt piesele lui sau ale «Phoenix»-ului, singur, cu mine sau cu «Pasărea Colibri». Melodiile interpretate de el sunt istorie”, consideră Vlady Cnejevici.
Bidonul de Ţuicå. “În 1998 am plecat cu Pasărea Colibri pentru prima oară în turneu în SUA. Mircea a luat o sticlă de palincă cu el, să o dea cadou. A pus-o în valiză şi, când am aterizat la San Francisco, sticla explodase între haine. Vă daţi seama că Mircea a spălat o săptămână hainele. Şi eu aveam la mine 4 litri de ţuică pentru un văr al tatălui meu din Chicago. Timp de trei săptămâni, în turneu, ne uitam cu poftă la bidonul de plastic care era inspectat de americani la fiecare aeroport, până când eu cu Baniciu am hotărât să deschidem puţin ţuica. Am băut cu frică din ea vreo 200 de grame, am completat cu apă să nu se observe, iar când am ajuns în ultima zi de turneu la Chicago, vărul tatălui meu a zis că nu-i trebuie, deoarece îi interzisese medicul alcoolul, pe viaţă”, a încheiat Vlady Cnejevici.
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Gumpert. E numele tipului care a înființat compania, însă, dacă mi se permite o mică licență ...
Citește articolul
După o rețetă devenită deja clasică, BMW a luat tot ce e mai bun de pe fenomenalul M5 și a dat ...
Citește articolul
Circulaţia TIR-urilor prin Vama Porţilor de Fier I, pe sensul de ieşire din ţară, a fost oprită ...
Citește articolul
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

