Începea decăderea marii echipe din Bulevardul Ghencea: Steaua – Dinamo 0-3

Data de 9 septembrie 1989 va rămâne în amintirea suporterilor dinamovişti, dar în special a antre­norului Mircea Lucescu. A fost după-amiaza în care "câinii" au spart blocada stelistă şi asta chiar în Ghen­cea: 3-0, într-un meci cu 30.000 de oameni în tribună, plus conducerile comuniste ale celor două mari rivale la tribuna oficială.

Este vorba de Va­lentin Ceauşescu, îngerul Stelei, şi Tu­dor Postelnicu, cel care susţinea pe Dinamo, dar numai din prisma funcţiei pe care o deţinea ca mi­nistru de Interne, noţiunea de fotbal fiindu-i străină. Steaua venea după ani buni de dominaţie, nu mai fu­sese învinsă de două sezoane, mai precis de 104 partide, jucase o semifinală de Cupa Campionilor în pri­măvară, însă tehnicianul dinamovist avertizase.

"Am cerut 3-4 ani pentru a forma o echipă la Dinamo, ceea ce s-a şi întâmplat. În acel se­zon, nu ne putea bate nimeni, crea­sem o mare echipă şi o adevărată familie. A fost perfect că meciul a venit în startul campionatului, eram în vârf de formă. Este adevărat, de la Steaua plecaseră mai mulţi jucători importanţi, dar asta conta mai pu­ţin. Pentru Dinamo a fost un mare succes. Îmi amintesc că le-am spus conducătorilor de atunci că va fi anul nostru", a povestit Mircea Lu­cescu.

Partida a fost precedată de ace­leaşi şicane ca înaintea ma­jorităţii meciurilor dintre cele două echipe. Partida ar fi trebuit televizată de postul naţional, TVR 1, însă, în ultimul moment, la intervenţia oficialilor stelişti, s-a transmis doar pe "circuit închis", mai precis pentru oamenii importanţi din Ministerul Apărării Naţionale. Acest lucru poate fi confirmat de conducerea FRF din acele vremuri.

Revenind la meci, antrenorii Anghel Iordănescu şi Mircea Lucescu au trimis în teren următoarele distribuţii: STEAUA: Lung - Dan Petrescu, Minea, Iovan, Ungureanu - Mujnai, Rotariu, Hagi, Ilie Dumitrescu ('61 Balint) - Lăcătuş, Negrău. DINAMO: Stelea - Mihăescu, Rednic, Andone, Klein - Lupescu, Sabău, Mateuţ, Lupu - Vaiş­co­vici ('53 Cezar Zamfir), Răducioiu ('75 Daniel Timofte).

A fost un joc pe contre, cu mari ocazii de ambele părţi şi cu un Dinamo care a lovit prima, deschi­zând scorul prin Mateuţ ('15). Steaua a răspuns prin Dan Petrescu, Hagi, Negrău şi Mujnai, însă portarul Stelea a fost în zi mare. După pauză, Răducioiu a fost aproape să închidă meciul, însă a ratat incredibil, singur cu poarta goală.

A decis inspi­ra­ţia lui Mircea Lucescu, care i-a tri­mis în teren pe Timofte şi Cezar Zamfir, primul marcând la prima atingere de balon ('76), iar celălalt a închis tabela după un contraatac de ma­nual, o pasă genială a lui Sabău şi un lob peste Silviu Lung ('84). Nervii au cedat, iar Hagi a primit cartonaş roşu după un atac dur asupra lui Io­nuţ Lupescu.

Autorul primului gol dinamovist, Dorin Mateuţ, şi-a amintit de acel meci: "A fost veselie mare în vestiar la final, iar când am ajuns în Ştefan cel Mare ne-au aşteptat foarte mulţi suporteri. A fost meciul nostru, pu­team să le dăm şapte. Erau meciuri în care ambele echipe se mobilizau extraordinar, nu conta decât victoria".

Preşedintele de atunci al Stelei, generalul Nicolae Gavrilă, a recu­noscut peste ani că la gruparea din Ghencea începuse decăderea: "Nu m-a surprins acea victorie a lui Di­namo, poate doar scorul a fost cam exagerat. Adevărul că Steaua începea să cadă. Plecaseră Belodedici, Bölöni, Piţur­că. În schimb, Dina­mo crescuse foarte mult".

La finalul se­zonului, Dinamo avea să recuce­rească titlul după şase ani. În acelaşi timp, roş-albii au câştigat şi Cupa României. De partea cealaltă, Steaua a avut o perioadă de recul, reuşind să-şi revină abia după patru sezoane dominate ulterior de Dinamo şi de Universitatea Craiova.