Industria chimică era cea mai tânără ramură a industriei arădene

Al III-lea Congres Naţional de Chimie a fost un prilej pentru ca "tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, reputat om de ştiinţă, savant de largă recunoaştere internaţională şi strălucit om politic", să sublinieze:

"În anii construcţiei socialiste şi, îndeosebi în ultimii 20 de ani, s-au realizat mari centre şi combinate industriale, amplasate practic în toate zonele ţării. Se poate afirma că industria chimică ro­mâ­nească cuprinde toate sectoarele moderne ale chimiei şi ocupă un loc important în întreaga dezvoltare econo­mico-socială a pa­triei noastre".

Una dintre aceste ctitorii a fost la Arad - Combinatul Chimic de la Vladimirescu. Alături de industria petrolului, industria chimică ară­dea­nă era în 1989 cea mai tânără ramură industrială din judeţ.

La 11 februarie 1972, însuşi secre­ta­rul general al partidului, Nicolae Ceauşescu, a pus piatra de te­me­­lie a Combinatului de în­gr­ă­şă­min­te chimice arădean, iar la 11 ia­nua­rie 1977 revenea la Arad împreună cu Elena Ceauşescu, pentru a asista la pornirea primului agregat al aceluiaşi obiectiv. Director al combinatului era, în anul revoluţiei, inginerul Gavril Ţîru.

El spunea că industria chimică este ramura în care, "alături de alte ramuri de vârf, se realizează cel mai înalt grad de valorificare a resurselor materiale de care dispune ţara noastră. Important e însă faptul că mai mult decât în alte ramuri - prin contribuţia nemijlocită a tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, ca îndrumător de înaltă competenţă şi autoritate ştiinţifică, o contribuţie hotărîtoare la dezvoltarea şi modernizarea chimiei şi petrochimiei şi-a adus-o cercetarea ştiinţifică şi ingineria tehnologică românească. Semnificativ în acest sens este numărul mare de teh­no­logii originale aplicate în producţie. Pe baza lor, în actualul cincinal se realizează circa 95% din producţia industriei chimice".

Deşi Combinatul Chimic de la Arad nu avea un sector de cercetare propriu-zis, cadrele sale făceau cercetare şi experimentare, aplicând rezultatele în producţie. "De pildă, dacă prin construcţie, iniţial instalaţiile noastre «ştiau» să producă doar două sorturi de îngrăşăminte complexe, acum, tocmai pe baza unor cercetări şi experimentări avem capacitatea să producem o gamă foarte diversificată de îngrăşăminte", detalia ing. Ţâru.

Potrivit statisticilor oficiale, industria chimică românească şi-a sporit producţia la nivelul anului 1989, faţă de anul 1945, de peste 1.300 de ori, şi de 7,2 ori faţă de 1965, şi deţinea o pondere de aproape 20 la sută în pro­ducţia industrială, exportând produse în peste 100 de ţări ale lumii. La Arad însă despre o comparaţie cu anul 1945 nu poate fi vorba. Şi cea cu anul 1965 este, oarecum, hazardată.

Totuşi, statistica înregistrează o creştere faţă de acel an, de peste 40 de ori dar, în fapt, putem vorbi despre industrie chimică la Arad abia după 1977, anul cînd a fost pus în funcţiune combina­tul de la Vladimirescu. Semnificativă e însă ponderea - peste 7%, într-un judeţ cu o puternică industrie constructoare de maşini, textilă, de prelucrare a lemnului şi alimentară. Com­binatul arădean realiza exporturi în circa 30 de state, în special îngrăşăminte.

După revoluţie întreprinderea a su­com­b­at rapid. Şi-a schimbat denumi­rea în Archim, dar asta nu a ajutat-o să răzbească. A fost preluat de FPS, care din 1992 nu a mai plătit angajaţii întreprinderii, ceea ce i-a grăbit moar­tea. La 31 ianuarie 1998, după zeci de licitaţii nereuşite, au fost scoase la vânzare instalaţiile combinatului chi­mic. Vânzarea de active a fost prefe­rată în urma faptului că nu s-a reuşit vânzarea în întregime a fostului combinat chimic, al cărui capital social se ridica la 165 miliarde lei.

Combinatul a fost cumpărat în anul 1997 de o firmă bucureşteană, însă contractul a fost anulat deoarece cumpărătorul nu şi-a respectat obligaţiile asumate. În ultimii ani, combinatul desfăşura doar activităţi de comercializare a îngrăşămintelor chimice primite de la Tg. Mureş, dar vindea şi diverse materiale şi a închiriat diferite spaţii şi mijloace fixe. Aceste activităţi reprezentau singurele surse de venituri prin care se putea asigura plata salariilor celor 100 de angajaţi cu care mai rămăsese.

În anul 2000, omul de afaceri gorjean Ninel Potârcă a cumpărat o parte din fostul Combinat Chimic, aflat în anul 2000 în lichidare judiciară, şi l-a transformat în Siatra Prod. Potârcă a luat 300.000 metri pătraţi de teren, clădiri şi instalaţii, apoi a vândut către SC RTI SRL Bu­cu­reşti 51% din părţile sociale, pentru suma de 47 de miliarde de lei. Între Siatra Prod şi RTI au intervenit pro­bleme, cele două societăţi ajungând în instanţă. Litigiul dintre ele a fost verificat de mai multe instituţii ale statului, dar fără prea mult folos.

În anul 2005 s-a pus prima oară problema dărâmării combinatului chimic de la Vladimirescu. S-a ales metoda imploziei, dar nici după patru ani, datorită costurilor extrem de ridicate, nu a fost dată comanda aruncării în aer a combinatului. Între timp, o mare parte din el a fost vândută ca fier vechi şi mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în timp ce furau fier de pe amplasamentul fabricii dezafectate.