În următorii 40 de ani, un alt subiect de science-fiction ar
putea deveni realitate în domeniul roboţilor. De data aceasta este vorba despre
relaţiile sexuale şi chiar sentimentale dintre oameni şi roboţi. Faptul că
această perspectivă este din ce în ce mai serios luată în calcul a fost marcat în
cadrul primei Conferinţe Internaţionale în domeniul Relaţiilor Personale între
Roboţi şi Oameni, găzduită de Universitatea din Maastricht, Olanda. David Levy,
autor al cărţii "Dragoste+sex cu roboţii", apreciază că primul pas va
fi apariţia, în următorii cinci ani, a roboţilor pe post de jucării sexuale, cu
voce electronică sau senzori care să îi facă "să simtă" plăcerea
sexuală cînd le sînt stimulate zonele erogene "din dotare".
FĂRĂ PLICTISEALĂ.
Trecerea din acest stadiu în cel corespunzător unor parteneri autentici pentru
oameni, adică de la sex la… sentiment, va dura ceva mai mult timp. Principalul
obstacol constă în abilităţile de comunicare pe care un robot ar trebui să le
deţină pentru a susţine o conversaţie satisfăcătoare pentru un "partener
de viaţă", astfel încît să poată fi evitat unul din marile pericole la
adresa unei relaţii, plictiseala. Roboţii vor putea fi, de asemenea, programaţi
cu o voinţă proprie, astfel încît să îşi poată respinge partenerul, însă această
opţiune care oferă un plus de autenticitate ar putea face totuşi din robot "un
produs" greu de cumpărat. Motivul? Nu se găsesc prea mulţi care să fie
dispuşi să plătească pentru a le fi rănit orgoliul, într-o situaţie de tipul "nici
roboţii nu mă plac". Japonezii au conceput deja robotul care se poate
implica în relaţii ceva mai cuminţi cu bărbaţii. Este vorba despre EMA, "roboţica"
înaltă de 38 de centimetri, pregătită să ofere săruturi la comandă bărbaţilor…
neconsolaţi, dispuşi să primească afecţiunea "pe baterii".
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

