Întreaga ţară, ocupată de "turişti speciali"

Congresul al XIV-lea al PCR a marcat şi o intensificare a acţiunilor ostile României. De la vârful Departamentului Securităţii Statului (DSS), generalui de brigadă (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel şi omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemulţumirile populare atinseseră un prag exploziv.

Aurel Rogojan dezvăluie că şeful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut în noiembrie 1989 o întâlnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceauşescu în care i-a prezentat radiografia reală a Ro­mâ­niei şi faptul că reaşezările de la nivel internaţional nu au cum să ocolească România.

Şeful Securităţii a mai avut o raportare specială pentru Nicolae Ceauşescu în ajunul întâlnirii de la Malta dintre Bush şi Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie şi care a fost rolul multitudinii de "turişti" care pur şi simplu au invadat România în acel sfârşit de an, cu predilecţie dinspre URSS, Ungaria şi Iugoslavia.
Răzvan Belciuganu

---

Departamentul Securităţii Statului nu a fost implicat în nici un fel în organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindcă  pregătirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu secţiile pe domenii şi, în mod special, al colectivului organizatoric condus personal  de secretarul general al partidului.
Totuşi, la modul figurat, a făcut ceva şi DSS. În conferinţele unor organizaţii locale ale Partidului Comunist Român din unsprezece judeţe şi municipiul Bucureşti au fost exprimate peste 30 de  îm­po­triviri la realegerea lui Nicolae Ceauşescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.

Responsabilii politici judeţeni respectivi, în acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin să nu-l informeze pe Nicolae  Ceauşescu.
Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului îşi asumă de­cizia spargerii blocadei infor­ma­ţi­o­nale, determinându-l pe Emil Bobu şi, prin el, pe Elena Ceauşescu să-i pre­zinte secretarului general şi Preşedinte al Republicii situaţia reală.

În preajma Congresului, presa oficială a partidelor  comuniste şi muncitoreşti din statele membre ale Tratatului de la Varşovia, dar şi cea de la Belgrad, în mod aparte, critică fără menajamente politica  dusă de Nicolae Ceauşescu.

Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congene­rii din România, care sunt re­cep­ţi­o­nate şi induc orientări net po­triv­nice liniei politice oficiale a Bu­cu­reştiului. La Oradea şi în celelalte reşedinţe ale judeţelor învecinate cu Ungaria şi Iugoslavia se organi­zează, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a  propagandei pe care Budapesta şi Belgradul o realizau vizând obiective politice în Ro­mâ­nia.
Aproape că nu mai exista ţară din Europa a cărei presă să nu atace sistematic regimul politic de la Bucureşti.

Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, în frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindcă Departamentul Securităţii Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea,  dispunea de un corp al ofiţerilor de informaţii cu un înalt grad de instruire (absolvenţi de facultăţi în cele mai diverse specialităţi, absolvenţi ai unor cursuri de limbi, culturi şi civilizaţii străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare).
De altfel, nivelul pregătirii a fost una dintre premisele  importante ale profunzimii şi nuanţelor abordării mi­siunilor.

Într-un asemenea  context, informarea preşedintelui României asupra tendinţelor politice internaţionale şi a influenţelor acestora  în plan intern devenise o întreprindere tot mai laborioasă şi stresantă, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta ştirile  negative, extrem de incomode, ci din cauza avalanşei acestora, care impunea  două şi chiar mai multe ediţii pe zi ale informării operative. În unele zile, şeful DSS rezerva până la patru ore  (în două reprize, la începutul şi încheierea zilei) pregătirii informaţiilor şi verificării lor suplimentare.
În noiembrie  1989,  nemulţumirile populare atinseseră un prag exploziv.   Generalul Iulian Vlad  i-a cerut lui Ceauşescu, în câteva rânduri, să-l pri­mească,  pentru a-i prezenta personal  radiografia componentelor sociale ale securităţii interne: cronicizarea pe­nu­riei alimentare, a lipsei medicamen­telor, combustibililor pentru încălzire, mai ales a spitalelor şi şcolilor, pără­ginirea satelor, eşecul sis­te­ma­tizărilor rurale, criza energetică perpetuă,  recep­­ţionarea în masă a posturilor de televiziune din ţările vecine, vehemenţa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizaţiilor civice de front din ţările vecine, convergenţa revendicărilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile şi atitudinile Moscovei faţă de România, convingerea mediilor politico-diplomatice că ordinea internaţională este în pragul unei reaşezări fundamentale, care nu va ocoli România.

Pregătit, de fiecare dată, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul ge­neralului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceauşescu, spre agitaţia şi curio­zitatea Elenei Ceauşescu, la circa 4o de minute.
Pe timpul audienţei, primul ministru a fost, în mai multe rânduri, interpelat de Nicolae Ceauşescu, pri­mind dispoziţii după dispoziţii şi inve­derându-i că: "Voi veghea personal asupra rezolvării întocmai a pro­ble­melor...".

Mai menţionez că a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a înaintat lui Ceauşescu înaintea întâlnirii propriu zise de la Malta, când la nivelul consilierilor şi miniştrilor celor doi şefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esenţiale fuseseră convenite, în cel puţin 2-3 etape...

Este interesantă o remarcă a gene­ralului Vlad, pe care a făcut-o în calitate de martor în "Procesul celor 24-1-2" (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: "Asta a fost soarta noastră, până la Malta am lucrat să desluşim Yalta..." Asta ne-a ajutat, în schimb,  foarte mult să anticipăm şi să nu fim chiar surprinşi de Malta.
Intensificarea fluxului turistic înspre România a fost sesizată ceva mai devreme de unităţile teritoriale ale DSS din judeţele Botoşani şi  Suceava.

Controlul străinilor era, însă, în gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate în subordinea lui Tudor Postelnicu.  
Statistic, rezulta un "du-te-vino" permanent pe teritoriul Romaniei a unui minim de 30.000 şi a unui maxim de 67.530 de persoane (în luna decembrie 1989 şi numai din URSS).
În decembrie 1988 intraseră în România 30.879 de persoane din URSS)

A avut loc o stranie intensificare a tu­rismului fără... obiective turistice! Uni­tă­ţile teritoriale ale DSS din judeţele: Arad, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Co­vasna, Cluj, Timiş s.a. au raportat aflu­xuri masive şi suspecte de "coloane tu­ristice auto",  preponderent cu persoane din URSS, Ungaria şi Iu­gos­lavia.

La jumătatea lunii decembrie, "tu­riş­tii sovietici" afluiau masiv în Ro­mâ­nia din toate celelalte ţări limitrofe. Nota comună şi, în acelaşi timp, ostentativă a coloanelor de turişti era că toţi se de­plasau cu autoturime "Lada" nou-nouţe, parcă atunci scoase din fabrică pentru rodaj...

Serviciul de contraspionaj de la Timişoara a sesizat că în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme... cu ruşi şi unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei în cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în oraşe şi să stea în maşini.
Aceşti numeroşi "turişti speciali" reali­zau un fel de "ocupaţie" pe trasee şi în oraşe dintre cele amintite anterior. Şi unde s-au constatat provocări diversioniste.   

Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se închideau graniţele, ori erau re­ţi­nuţi şi se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice şi guvernante - amante, viticultori, gră­di­nari, morari şi comercianţi ocupase şi Stieber, spionul Kaiserului, Franţa, până la ocupaţia militară efectivă din 1871.

În noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloană s-a deplasat cu sco­pul de a intra în Timişoara. A fost interceptată şi determinată să ocolească oraşul, dar o parte din maşini a scăpat, reuşind să intre...
Aurel Rogojan