Jivkov şi Gorbaciov s-au antipatizat de la început

Declinul radical al puterii lui Jivkov începe în martie 1985, o dată cu apariţia lui Mihail Gorbaciov ca lider al PCUS. Cei doi se cunosc din august 1984, când Gorbaciov face o vizită la Sofia. Antipatia este spontană şi reciprocă. Pentru rus, Jivkov este o fosilă politică a anilor '50, depăşit de complexitatea proble­me­lor.

Din 1985, această impresie se con­­solidează. Jivkov supravieţuise tu­tu­ror conjuncturilor datorită instinctului său politic şi capacităţii de a se adapta cotiturilor din politica Kremlinului. Bul­garia, cea mai dependentă dintre ţă­rile Pactului de la Varşovia. Şi po­litic, şi economic. 60% din comerţul exterior al Bulgariei este cu URSS. Orice mo­di­ficare în deciziile Moscovei are un im­­pact imediat la Sofia. Bulgaria, ca par­tener prefăcut şi docil al URSS, în­ce­pe să aibă dificultăţi cănd economia so­vie­tică intră în criză. Economia bul­ga­ră are nevoie de restructurări pentru a face faţă noii situaţii. Preluarea pute­rii de către un lider reformist la Mos­cova pune probleme speciale de adap­tare chiar şi versatilului Jivkov. "Răs­punsul bulgar a fost marcat de o anu­mi­tă contradicţie între do­rinţa de a aduce ofranda rituală cu­ve­nită unui nou lider sovietic şi, pe de al­tă parte, o nelinişte evidentă faţă de im­plicarea politicii lui Gorbaciov în Bul­garia."

Reacţia lui Jivkov este de a se alinia verbal noii orientări a Moscovei. Era un exerciţiu obişnuit pentru el. La congresul partidului din aprilie 1986, o lună după instalarea lui Gorbaciov, pledează pentru o mai mare eficienţă, pentru schimbări. Un nou prim-ministru, numit cu puţin timp înainte, Gheorghi Atanasov, dă credibilitate intenţiei anunţate la congres. Nu e prima manevră de acest fel în istoria regimului. Jivkov salută iniţiativa Moscovei, înlocuieşte câţiva oameni, ţine câteva discursuri, organizează o campanie. Moscova se declară mulţumită că nu are probleme pe care Polonia, Ungaria, România, Cehoslovacia sau Germania le-au creat intr-o perioadă sau alta. Jivkov credea că şi de data asta va reuşi să supravieţuiască, mânuind un lider lipsit de experienţă

Până în 1987, când în URSS reformele se instalează limitat şi încet, Jivkov pare să reuşească. Anul cotiturii este 1987, când se produce radicalizarea reforme­lor. Promisiunile lui Jivkov trebuie în­de­plinite. Reformele din URSS nu sunt numai propagandă sau campania obiş­nuită a unui nou lider pentru a se im­pune. Jivkov încearcă din nou să se alinieze. Plenara CC din iulie se raliază schimbărilor din URSS. Acolo reforma luase un curs radical. Ceea ce părea temporar se stabiliza.

Perestroika şi glasnost, noua concepţie a politicii externe, democratizarea deveneau pilonii unei noi prac­tici, care depăsea cu mult obişnuitele schimbări de curs ale Kremlinului. Jivkov are de ales între a se alinia şi a respinge reformele. Soluţia lui este dublă. El acceptă verbal necesitatea unor schimbări în Bulgaria, dar acestea rămân strict la nivelul intenţiilor. Orice schimbare va duce în final la în­locuirea sa, crede Jivkov cu în­drep­tă­ţire. El lan­sea­ză o perestroika pentru uz local, dar împlemen­tarea ai întârzie. Deocamdată, el fo­loseşte limbajul refor­melor, dar se în­gri­jeşte să-i înlăture pe cei care afi­şează idei refor­miste. Jivkov lan­sează o mare epurare. 30.000 de func­ţio­nari cad victima acestei campanii. Este o măsură tipic stalinistă, care asezona orice schimbare de curs cu o epurare. Alte măsuri administrative completează momentul. Jivkov dă ordin să fie demolată şi statuia care îl repre­zenta, ridicată în satul Plavăţ, unde se născuse. Aceste schimbări vor să creeze admosfera unei reforme, dar nu sunt decât un pretext pentru consolidarea puterii personale a lui Jivkov. Jivkov ia măsuri pentru a rezista împotrva reformelor. Iar dacă Moscova l-ar obliga la reforme, acestea trebuie să fie controlate de el.

Vizita sa din 15 octombrie 1987 la Mos­cova nu clarifică situaţia. Gorbaciov chiar vrea să facă reformele des­pre care forbeşte. Nu e un bluff, cum presupune Jivkov. Bulgaria trebuie să se înscrie în acest curs, crede Gorbaciov. Şi în relaţiile economice lucrurile se schimbă, pentru că URSS nu mai are resurse de cheltuit cu aliaţii. Cum deja economia bulgară are dificultăţi mari, vestea ia un aspect sumbru. Întors la Sofia, Jivkov se alătură "bandei celor patru", a liderilor conservatori din blocul sovie­tic. El încearcă să salveze aparenţele vechiului ataşa­ment care-l lega de Krem­lin. Nu sfidează Moscova des­chis, aşa cum o fac Honecker sau Ceauşescu, care pretind că ţările lor sunt într-o situaţie foarte bună, că socialismul lor este perfect şi că, în concluzie, nu au nevoie de nici o reformă. Tactica lui este de a câştiga timp, în speranţa că Gorbaciov va fi înlăturat.

Până atunci, măsuri periferice tind să creeze vag ambianţa unor schim­bări. Presa devine mai vie, atingând subiecte prohibite. Posturile de la radio străine BBC, Europa liberă nu mai sunt bruiate. Erau măsuri care le imitau pe cele luate la Moscova. În acelaşi timp, înlătură de la vârf pe cei care-i bănieşte că intenţionează să-l inlocuiască. În iulie 1988, Ciudomir Aleksandrov, membru al Biroului Politic, considerat succesor a lui Jivkov, este demis, fără motiv aparent. La fel şi Stoian Mihailov. Amândoi, încurajaţi de retragerea lui János Kádár la Budapesta, în mai, complotau să repete figura la Sofia. Jivkov a aflat la timp şi i-a destituit cu spriji­nul celorlalţi membrii ai Biroului Politic.

Liderul bulgar nu mai fusese confruntat cu un complot din 1964. Acum, pu­terea lui se clătina. Era o problemă de timp pentru ca un alt complot sau revoltă să reuşească. Pe măsura trecerii timpului, autoritatea lui Jivkov scade. El are de făcut faţă unei opoziţii difu­zate de partid. La vârf, s-a observat co­rect eşecul vizitei lui la Moscova şi antipatia lui Gorbaciov. Cine nu are în Bulgaria sprijinul Moscovei nu are cum conduce partidul şi nici cum guverna. La nivelurile locale ale puterii, măsurile improvizate în grabă în iulie 1987 sunt primite prost. Conservatorii sunt nemulţumiţi, ca şi cei interesaţi de perestroika. Dislocarea reţelelor economice, produsă de reorganizarea din 1987, se adaugă dificultăţilor deja existente. Cum URSS nu mai acordă re­gi­mul preferenţial de pănă atunci, Jiv­kov recurge la împrumuturi ex­terne. Cu toate acestea, standardul de viaţă continuă să se deprecieze. În 1989, Bulga­ria are peste 10 miliarde de dolari datorii externe, triplu în comparaţie cu 1985. O stare de nemulţumire se răs­pân­deşte în societate. Glasnost şi perestroika preocupă multă lume, într-o ţară ce are puternice legături cu URSS.
Stelian Tănase, Din volumul Istoria căderii regimurilor comuniste, Bucureşti, Humanitas, 2009, p. 228 - 230