Revoluţia a vrut să înceapă la Iaşi

Puţini ştiu ce s-a întâmplat la Iaşi la 14 decembrie 1989. Cu două zile înain­te de începutul evenimentelor la Ti­mi­şoara, mii de manifeste şi multe ape­­luri telefonice anonime anunţau posibila desfăşurare a unui miting an­ticeauşist în Piaţa Unirii, o zonă centrală a oraşului.

O imensă co­ma­sa­re a forţelor de represiune în zonă, lip­sa de curaj şi întârzierea sosirii unui semnal au dus la pasivitatea liderilor lo­cali ai "acţiunii", la disiparea posibi­lelor sute de participanţi şi, în consecinţă, la înăbuşirea încă din faşă a po­sibilelor mişcări de protest ce ar fi pu­tut lua aceeaşi turnură ca în Banat. În ciuda acestui fapt, evenimentul este trecut în cărţile de istorie şi reven­di­cat de actorii principali ca punct de plecare al Revoluţiei Române.

Aceştia arată că principalul câştig al acţiunii a fost comasarea pentru câteva zile a unei bune părţi a forţelor de ordine la Iaşi şi deturnarea atenţiei de la alte focare ce stăteau să izbucnească în Vest şi la Bucureşti. Cert este că a fost o primă tentativă de a începe Re­vo­lu­ţia aici, mai ales că serviciile de infor­ma­ţii sovietice îşi desfăşurau activita­tea mult mai uşor la graniţa cu Moldova Sovietică.

De fapt, există surse care dau ca sigură prezenţa la Iaşi în acele zile (fapt neconfirmat încă de cei vi­zaţi) a lui Ion Iliescu şi Petre Roman: pri­mul s-ar fi aflat acasă la Victor Sur­du, celălalt la un seminar pe teme de "me­canică a fluidelor". Însă nu s-a pu­tut confirma acest lucru de la cei doi. Vom şti, cu siguranţă, exact ce s-a întâmplat după ce întreaga documentaţie cu privire la eveniment va putea fi cercetată.

Acum, deşi au trecut 20 de ani, mulţi dintre cei care au participat la eveniment sau cunosc destule des­pre el preferă să nu vorbească. Princi­pa­lul motiv este, cum am arătat, acela că accesul la do­cumentele ce privesc acel episod al istoriei a fost şi este şi as­tăzi restrâns. Şi nici un istoric nu a încercat să-l aleagă ca temă, clarificând astfel unele lucruri şi înlăturând, fie şi parţial, aura de mister ce-l înconjoară. S-ar părea că nu se doreşte elucidarea celor petrecute atunci pentru că acest fapt ar scoate la iveală date ce nu convin celor care au preluat puterea în 1989.

Toate câte s-au povestit şi raportul comisiei parlamentare ce a cer­cetat (superficial) evenimentul an­che­tând o parte dintre participanţi, inclusiv forţele de ordine (în primii ani du­pă Revoluţie, concluzia în 1994), com­bat teoria unei revolte spontane în cazul Revoluţiei Române. Pentru că, în toamna anului 1989, la Iaşi s-a pus la cale, după metodele clasice, o cons­pi­raţie. S-ar părea că teza legată de "agenturile străine", clamată de Ceau­şescu în acele zile, are o bază reală, şi că morţii Revoluţiei, oameni nevinovaţi căzuţi în numele libertăţii, zdruncină rău conştiinţele celor care au preluat puterea în 1989. "La 14 de­cem­brie 1989 era pregătită să iz­bu­c­nească la Iaşi o acţiune de protest anti­dic­tatorială, dar aceasta a fost înă­bu­şi­tă în faşă de organele de represiu­ne", se arată în manualul "Istoria Ro­mâniei", clasa a XII-a, apărut în 1994 la Editura "Didactică şi Pedagogică".  


CONSPIRAŢIE
Iată cum s-a ajuns în această si­tua­ţie. În toamna 1989, majoritatea inte­lec­tualilor ieşeni urmăreau cu interes cursul evenimentelor din lume, în special din Europa Răsăriteană, dar şi valul schimbărilor democratice ce se petreceau în Moldova de peste Prut. Acolo acţiona cu succes, ca de altfel în majoritatea republicilor sovietice, câte un "Front Popular", Moldovenesc, pe numele său, în cazul de faţă.

Unul dintre aceşti intelectuali, cel care va de­veni şi creierul grupului şi unul din­tre cei care ar fi trebuit să vorbeas­că participanţilor alături de alţi capi ai mişcării conspirative, la o adunare de protest în Piaţa Unirii la 14 decembrie, este inginerul Ştefan Prutianu. Acesta propune cooptarea conspirativă a câte trei alte persoane, care, la rândul lor, anunţau alţi trei oameni de în­cre­dere, fără să ştie unul de altul.

Un alt in­giner care i se alătură, fiind conside­rat al doilea om în Frontul Popular Ro­mân (organizaţie a cărei bază a fost pu­să de grupul de ingineri ieşeni din ju­rul lui Prutianu), este Cassian Maria Spi­ridon. Aceşti in­gi­neri, opt la nu­măr, îşi desfăşurau ac­ti­vitatea la principalele uzine ieşene: Cen­trul de Cer­cetare Ştiinţifică şi In­gi­nerie Tehnolo­gică (CCSITUMP) din cadrul Combina­tului de Utilaj Greu Ia­şi, întreprinde­rile Metalurgica şi Nicolina. Pentru a le insufla încredere, Prutianu a lansat ideea că în fruntea acţiunii se află un grup de universitari.  


INSPIRAŢIE SOVIETICĂ
Surse apropiate serviciilor secrete sunt de părere că ce s-a petrecut la Iaşi în octombrie 1989 până la punctul culminant - 14 decembrie 1989 - a fost o  acţiune de tip sovietic. Cu toate că nu există probe solide în acest sens, toate indiciile cu privire la ce s-a în­tâmplat atunci duc la demonstraţia că este adevărat acest lucru. Complotiştii de la Iaşi, după cum am spus, au folosit o metodă de propagare şi racolare de noi membri ce erau chemaţi la pretinsul miting anticeauşist. Ei bine, acest lucru reclamă faptul că Securitatea şi alte forţe ce se ocupau de protecţia ţării au ştiut atunci cine şi ce se întreprinde. Însă Securitatea nu i-a arestat, pentru că avea interes să afle până unde mergea legătura cu ruşii.

De acest caz s-a ocupat în mod direct, printre alţii, şi generalul Neculicioiu, la acea dată şeful UM 0110, unitatea militară de contraspionaj în relaţia cu Uniunea Sovietică.

Primele semne ale schimbărilor ce aveau să se producă în România în decembrie 1989 au apărut la Iaşi. Aici, încă din toamna ultimului an de dictatură, aveau să fie împrăştiate ma­nifeste.

În unele puncte ale oraşului au apărut inscripţii anticeauşiste. În octombrie 1989, tot cu ajutorul ma­nifestelor, s-a anunţat o primă chemare la o adunare populară la care cei care au participat n-au protestat. Au fost destui oameni prezenţi, dar nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a luat atitudine împotriva dictatorului şi a regimului.

Iată ce-şi aminteşte in­gi­nerul Emilian Stoica, unul dintre com­plotişti: "La jumătatea lunii oc­tom­brie 1989, când am intrat în blocul în care locuiesc am găsit un fluturaş neglijent scris şi care făcea cunoscut că în duminica imediat viitoare în Piaţa Unirii va avea loc un miting de protest". A fost prezent la locul indicat, acelaşi unde avea să aibă loc şi întâlnirea de la 14 decembrie. Acolo s-a întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi veniţi din acelaşi motiv, însă, cum am spus, nimeni nu a întreprins nimic. Acest fapt demonstrează că alte persoane acţionau de mai mult timp în acelaşi scop. De altfel, partizanii tezei cu privire la implicarea serviciilor secrete sovietice susţin e posibil ca totul să fi fost organizat cu sprijinul acestora.

Metoda era cunoscută de Securitate, fiind folosită în special de di­rec­ţiile sale ce se ocupau cu acti­vi­tăţile externe. "Pentru a forma un grup de acţiune, undeva într-o ţară străină, lansezi anunţuri scrise sau apeluri telefonice pentru o adunare într-un anumit loc. Dacă sunt prezenţi, din acel moment participanţii sunt şantajabili", arată o sursă ce provine din serviciile secrete româneşti. Această metodă era folosită de NKVD în anii '50 şi a fost preluată şi de Securitatea ro­mână.
CUM S-A AJUNS LA 14 DECEMBRIE
Totul avea să culmineze însă cu tentativa de la 14 decembrie 1989. O adu­nare ce ar fi putut constitui în­ceputul Revoluţiei Române, care avea să se producă peste două zile la Timişoara, a fost înăbuşită încă înainte de a începe de un imens dispozitiv de represiune anume convocat pentru a stârpi un posibil debut de ma­ni­fes­taţie. Complotiştii de la Iaşi spun că miş­carea lor a fost inspirată de schimbările care aveau loc în Moldova Sovietică.

De altfel, aceleaşi surse din serviciile secrete dau ca sigură prezenţa la Iaşi a unor manifeste care reproşau românilor întârzierea în a pune în practică schimbările în genul "Perestroika" şi "Glasnost".  "Revista «Literatura şi Arta», pe care împreună cu prietenii ajunsesem să o multiplicăm pe ascuns, era citită de noi cu înfrigurare, la fel cum erau urmărite programele de televiziune din Basarabia. Pe atunci erau singurele ferestre deschise către lume. Astfel s-a născut în noi ideea unui Front Popular Român...

Între timp, la Chişinău, la 10 noiembrie 1989, au avut loc lupte pe străzi, baricade, ca o revoluţie. Trebuie să facem şi noi ceva", îşi amin­teşte Cassian Maria Spiridon despre în­ce­putul mişcării conspirative. El şi-a ales în grupul său, ca noi membri, şi persoane care să facă legătura cu Bu­cu­reştiul, prin Ghighi Bejan şi scriitorul Florin Iaru, acesta din urmă având rolul să asigure dialogul cu postul de ra­dio Europa Liberă. Mişcarea cons­pi­rativă era una ramificată, cu activităţi oa­recum distincte.

Una dintre ramuri era cea a inginerului Ionel Săcăleanu, care a refuzat orice fel de discuţie des­pre acel moment chiar acum, la 20 de ani de la Revoluţie. Alta era a fraţilor Vasile şi Dan Emilian Stoi­ca, cel care a participat la adu­narea din oc­tom­brie, ca şi cea a lui Vasile Vicol şi Vasile (Be­be) Sfidineac sau a cunoscutului protestatar din mediul muncitoresc Titi Iacob, cel care fusese la originea miş­cării muncitoreşti de la Uzina Ni­colina, din februarie 1987. Manifestele ca­re au apărut înainte de 14 decembrie aveau următorul con­ţi­nut: "Participaţi la demonstraţia din Pi­a­ţa Unirii la 14 XII, ora 16:00". Pri­me­le au fost plasate la Facultatea de Is­torie, la da­ta de 10 decembrie. Au ur­mat şi în alte locuri, complotiştii spe­rând să îi aducă la manifestaţie în special pe studenţi.


PARTICIPAREA
La 14 decembrie, inginerii Ştefan Prutianu şi Cassian Maria Spiridon au mers la serviciu de dimineaţă, apoi, sub motivaţia rezolvării unor pro­bleme tehnice inginereşti, s-au dus la Întreprinderea Nicolina, într-un fel pentru a avea şi un alibi, o acoperire. La Nicolina, Prutianu şi Spiridon s-au în­tâlnit şi l-au luat cu ei spre piaţă şi pe inginerul Petrică Duşa. "Am stră­bă­tut fabrica cu intenţia declarată de a fi văzuţi de muncitori, ca să li se confirme şi celorlalţi care aveau să parti­cipe că vom fi în Piaţa Universităţii la ora fixată".

Au mers numai pe jos, evi­tând, astfel, raziile echipelor de represiune. Miliţienii urcau în mijloacele de transport în comun, în special în tramvaiele care aveau traseu în imediata apropiere a Pieţei Unirii, şi legi­timau călătorii, reţinându-i pe cei suspecţi. Însă unul dintre membrii re­ţelei Vasile Vicol fusese arestat încă de dimineaţă, iar vestea, care a ajuns în Piaţa Unirii, i-a pus oarecum în gardă pe ceilalţi cu privire la repercusiunile ce aveau să vină în caz că acţiunea ar fi reuşit.

Acesta a fost şi unul dintre motivele descurajării lor, o picătură care a făcut ca protestul să eşueze. Toţi cei care urmau să se în­tâl­nească în Piaţa Unirii ar fi trebuit să vină cu o lumânare şi cu înscrisuri ale cântecului "Un răsunet" ("Deş­teap­tă-te, ro­mâ­ne"). În timpul discursurilor ar fi trebuit să se rostească lozinci: "Jos dictatura", "Vrem de­mo­cra­ţie", "Jos co­munismul". Totul urma să se în­cheie cu Hora Unirii în jurul statuii lui Al.I. Cuza. În cazul în care populaţia din piaţă rămânea inactivă, unul dintre apropriaţii lui Ştefan Prutianu, Do­rin Aştefănoaiei, trebuia ca, însoţit de un grup de oameni recalcitranţi, pro­ve­niţi din lumea interlopă, să pro­voa­ce forţele de ordine pentru a crea o at­mos­feră revoluţionară. Prutianu îi în­cu­rajase pe participanţi spu­nân­du-le că printre miliţieni vor fi oa­me­ni care vor pactiza cu manifestanţii, ba chiar vor difuza fluturaşi în piaţă.  


PLIN DE MILIŢIENI ŞI DE ARME
Când grupul complotiştilor a ajuns aproape de Piaţă, aceştia au fost fra­paţi de măsurile luate pentru com­ba­terea adunării. Existau două maşini de pompieri, fiecare dispusă de o par­te şi de alta a zonei. Chiar cu acea oca­zie, o Dinamoviadă ce trebuia să aibă loc la Oradea a fost transferată la Iaşi, aşa încât cele două hoteluri de lângă piaţă colcăiau de "sportivi" şi se filma totul. Cassian Maria Spiridon ar fi in­tuit chiar şi nişte cuiburi de mi­tra­lie­ră, numai bine pregătite înspre marginea pieţei, pe clădirile din jur. Existau şi foarte multe maşini de Miliţie, ba era şi una cu prelată, în spatele căreia se putea uşor intui că se găsesc oameni înarmaţi. Frapant era faptul că maşinile de pompieri aveau gratii la geam. Oamenii care treceau prin piaţă şi nu ştiau despre ce e vorba întrebau curioşi: "Dar ce s-a în­tâm­plat? Unde arde?". Li se răspundea că pompierii luau parte la un exerciţiu. Mi­şunau prin zonă patrule de mi­liţieni însoţiţi de membri ai gărzilor pa­triotice, pompieri, securişti şi in­timidau oamenii, strigându-le "Circulaţi" atunci când posibilii manifestanţi încetineau mersul.


"SE VÂND PORTOCALE"
Forţele de ordine formaseră au format un cordon în jurul pieţii. Ba chiar a fost mutată o staţie de tramvai pentru a se evita ca oamenii să coboare acolo. De altfel, în ziarul Flacăra Iaşului nr. 13427, apărea un anunţ: "Consiliul Popular Municipal anunţă că, datorită unor lucrări de reparaţii şi modernizare a Străzii Cuza-Vodă, staţiile de tramvai din Piaţa Unirii au fost mutate în dreptul direcţiei judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii". Un artist plastic ieşean remarca că o femeie înaltă, voinică îndruma în staţiile adiacente oamenii să coboare la Poştă dacă au treabă în Piaţa Unirii. Tot în ziua cu pricina a fost organizată în grabă o adunare de partid a ca­dre­lor universitare pentru a împiedica cor­pului didactic să se alăture studen­ţilor. În cămine, Miliţia a oferit filme video studenţilor. Cassian Maria Spiridon spune că la anchetă i-au fost arătate şi fotografii făcute în piaţă. Cu toate acestea, mulţi ieşeni au fost prezenţi acolo, ba unii spun că a existat şi o parolă prin care prin viu grai, prin care oamenii erau îndemnaţi să vină la manifestaţie: "Veniţi pe 14 decembrie la ora 16:00 în Piaţa Uni­rii. Se vând portocale". Mesaje similare au fost transmise şi telefonic.


"NU NE-AU LĂSAT SĂ MURIM!"
Aşa că au venit mulţi în piaţă. Unul dintre membrii grupului trebuia să provocea un incident, însă semnalul era aşteptat de la Pruteanu, care a renunţat, spune el, "de frică şi din laşitate!". Au stat totuşi ceva timp în piaţă, apoi au mers la restaurantul hotelului din zonă, iar la circa două ore de la anunţarea evenimentului au plecat. Însă n-au scăpat: a două zi au fost arestaţi capii complotului, iar alţi 60 de oameni au fost anchetaţi. Cei reţinuţi au fost interogaţi şi supuşi la presiuni fizice şi morale deosebite. Ei au fost eliberaţi abia la 22 decembrie. Cei care au planificat conspiraţia şi-au asumat anumite riscuri. "Urma să fim împuşcaţi. Patru dintre noi urmau să fie condamnaţi la moarte sau, dacă se comuta pedeapsa, făceam vreo 25 de ani puşcărie, ceea ce însemna pe viaţă. Ştiam de la început ce mă aştepta... Eram disperat. Eram disperaţi. Nu se mai putea trăi... Şi mi-am asumat acest risc. Plănuisem să reluăm mişcările. Dacă nu reuşeam în Piaţa Unirii, la 30 decembrie urma să ne adunăm la Palatul Culturii şi să venim spre Piaţă pentru că dispozitivul din Piaţa Unirii era vulnerabil, uşor de încercuit şi controlat", spunea Cassian Maria Spiridon.

Ştefan Prutianu afirmă că a conti­nuat să aibă probleme. În 1990 a fost împins pe când se afla cu bicicleta şi şi-a rupt mâna, soţia sa a făcut un cancer galopant, iar mama sa s-a îm­bol­nă­vit brusc. Mai mult, s-a întâlnit cu un procuror care s-a recomandat că vine din partea procurorului general al României şi care l-a pus să semneze un act prin care se angaja că nu va vor­bi despre ce a făcut şi ce s-a întâmplat la 14 septembrie 1989 şi înainte de această dată la Iaşi. Referindu-se la fap­tul că la Iaşi o posbilă revoltă a fost îm­piedicată, Cassian Maria Spiridon a conchis: "Pe noi nu ne-au lăsat să mu­rim, pe ceilalţi, după 14 decembrie, da".


ADJUNCTUL LUI BOBU, PREZENT
În Piaţa Unirii din Iaşi a fost prezent ministrul de atunci al apărării, secretarul CC Constantin Olteanu, văzut chiar şi de o parte dintre "revo­lu­ţio­nari". Acesta a fost însoţit atunci de Ion Catrinescu, şef la secţia organiza­to­rică, adjunctul lui Bobu. În ho­te­lu­ri­le din Piaţa Unirii au fost cazaţi di­na­mo­ştii de la o pretinsă competiţia de judo mutată special de la Oradea, care a fost, de altfel, un paravan pentru a avea în preajmă oamenii necesari unei intervenţii. Aceştia erau bine fă­cuţi şi purtau permanent cu ei o gean­tă suspectă.

Oameni ca ei s-au cazat şi în Hotelul Sport, situat ceva mai de­par­te de Piaţa Unirii, dar şi la Motelul Bucium, unde în noaptea de 14 de­cem­brie au făcut o petrecere. Şeful de la Hotelul Unirea din acea vreme a con­firmat că aceştia aveau un statut aparte: s-au înscris singuri în registrul de la recepţie şi au plătit cash. De altfel, în acelaşi hotel s-au cazat şi excursio­nişti străini veniţi cu maşini de peste Prut.

Acestea au fost urmărite de Se­curitate, după cum confirmă şeful de atunci al Securităţii ieşene, Constantin Ciurlău, în timpul audierilor din 1994 de la Comisia Senatorială pentru cercetarea evenimentelor din de­cembrie 1989. Ciurlău a mai spus că în una din camerele hotelului a găsit o hartă pe care era făcut cu creionul tra­seul Iaşi-Timişoara. În cartea sa despre revoluţie, Filip Teodorescu ca­dru înalt al Securităţii statului, spune: "Nu este meritul exclusiv al organelor locale, indiferent de rostul şi coloratura lor, că la Iaşi a fost «linişte». Aceasta a fost urmarea socotelilor greşite de cei interesaţi, dar şi «căderii» a două personaje trimise în zonă tocmai în scopul declanşării evenimentelor".