La finalul unui week-end prelungit - la mare sau în staţiunile montane, petrecăreţii s-au cam întors pe la ca-sele lor. După ce vineri din Bucureşti spre Braşov au circulat peste 29.632 de autovehicule, duminică s-au întors în Capitală 27.415 de maşini.
Deşi poliţiştii au luat ca de obicei măsuri "speciale", sfârşitul de săptămână nu a fost lipsit de incidente rutiere: 76 de accidente, 17 morţi şi 58 de răniţi. Românul la distracţie se cunoaşte!
Cunoscut fiind traficul de pe la noi, cei care au fost plecaţi din Capitală în acest sfârşit de săptămână au preferat să se ghideze după proverbul "paza bună trece primejdia rea". Aşa că, deşi unii dintre ei mai aveau liberă şi ziua de ieri, au preferat să plece spre casă încă de duminică. Asta pentru a evita cât de cât cozile infernale de maşini şi implicit orele de stat în trafic. Poliţia Rutieră ne-a informat ca de obicei - pentru liniştea noastră - că s-au luat măsuri speciale, iar în stradă au fost scoase toate echipajele. "Pentru scăderea numărului de evenimente rutiere, în afară de radarele de la sol au fost prezente şi elicoptere, care au survolat zonele cu risc ridicat de accident, iar şoferii surprinşi pe camere că încalcă regulile de circulaţie vor fi opriţi şi sancţionaţi." Potrivit centrului Infotrafic, "vineri, din Bucureşti spre Braşov au fost înregistrate peste 29.632 de autovehicule, în timp ce duminică s-au întors spre Capitală 27.415 de maşini".
ARTERE INFERNALE
Deşi ieri, la primele ore ale dimineţii s-a mers destul de lejer, spre după-amiază, traficul s-a intensificat pe majoritatea drumurilor naţionale, mai ales pe DN 1, DN 2 şi DN 6, dar şi pe cele două autostrăzi. Potrivit poliţiştilor, cele mai aglomerate drumuri au fost: DN 6, pe sensul Alexandria - Bucureşti, pe raza judeţului Giurgiu, între localităţile Stâlpu şi Mihăileşti; DN 1, la intrarea în Bucureşti, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei şi pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti; DN 22C Murfatlar - Cernavodă; Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, în zona kilometrului 36, pe sensul către Bucureşti, la podul peste Râul Argeş, unde se lucrează pe banda 2.
BILANŢ DE WEEK-END
De vineri până ieri au fost înregistrate 72 de accidente rutiere, soldate cu moartea a 17 persoane şi rănirea gravă a altor 58. Imprudenţa în conducere, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum sau traversarea neregulamentară a drumului public s-au numărat printre cauzele generatoare.
Comentarii
La distracţie da, dar la vot ba!
45 comentarii

glMXlJEJ
Hi! RUVyZW http://siwqag.com/

HxeWcTIL
Hi! HpZkZDTp [url=http://dsoite.com/]mixJgLfp[/url]

NpOHOlgg
Hi! hIBrJmk LWqvRTt

qEMOXrxU
Hi! kRtOWUhz http://lhpcvl.com/ nRahDlyI [url=http://krvlow.com/]nRahDlyI[/url]

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Citeşte şi
Un stâlp de electricitate a apărut de câteva zile într-o intersecţie din Brăila, fiind montat ca soluţie de avarie ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ...
Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ...
Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ...
Citește articolul
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)
Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme ...
Citește articolul
Reuters: Comuna Petrăchioaia, polul sărăciei din Uniunea Europeană. România, ţara cu cea mai sumbră perspectivă economică pe termen lung
Criza a spulberat visele săracilor din Răsăritul Europei, titrează Reuters. Agenţia de presă ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

