Lacrimile din Chios

Micuţe cât o boabă de mazăre, cu forma delicată a unei lacrimi ce însoţeşte dorul şi o culoare uşor ivorie, picăturile de răşină de mastic încremenesc lângă tulpinile răsucite ale copacilor. În depărtare, marea ce se frământă şi cerul incredibil de albastru dau viaţă unui peisaj unic.

Doar în Chios, insula grecească înconjurată de apele Mării Egee, cresc copacii micuţi de Pistacia lentiscus, a căror scoarţă "plânge" cu lacrimi de cristal. Oricât de mult au încercat călătorii să le ducă pe alte meleaguri, copacii s-au încăpăţânat să rămână sterpi. Probabil îi mistuia dorul de Chios. Din iunie şi până în septembrie li se crestează coaja crengilor, iar seva este lăsată să picure în jurul tulpinii. Fiecare perlă de mastic este spălată cu grijă, apoi se lasă să se usuce la soare.

De peste 2.000 de ani, locuitorii din Chios au în grijă copacii care plâng. Este un produs de origine controlată, iar întreaga producţie de răşină se află în grija unei asociaţii numită Masticchochoria, formată din şase sate medievale: Mesta, Pyrgi, Olympi, Kalamoti, Vessa şi Elata. Chiar şi o simplă incursiune pe străzile înguste, trecând pe sub porţi foarte bine apărate împotriva piraţilor care râvneau la răşina de mastic, reprezintă de fapt o întoarcere în istorie. Cu sute de ani în urmă, sătenii din Chios mestecau răşina, împrospătându-şi respiraţia, la fel cum o făceau şi copiii grecilor din Antichitate, savurând gustul şi aroma uşor dulcege. În timpul ocupaţiei otomane, masticul a ajuns până la palatul sultanului, acesta având privilegiul de a se bucura de binefacerile lui (ca şi acum, răşina avea efecte binefăcătoare asupra stomacului şi reducea cantitatea de colesterol din sânge).

Nu de puţine ori vei vedea în Chios bărbaţi stând la mese, sporovăind şi sorbind Mastichato. Foarte asemănătoare cu ouzo, se serveşte rece, iar atunci când se toarnă apă, băutura capătă un aspect lăptos. Răşina de mastic este ingredient important în prepararea dulciurilor, în special a îngheţatelor, dar şi a pastei de dinţi şi a... vopselurilor. Astfel, Chios este cel mai bine zugrăvit în culori născute din seva pământului.

Uleiul de mastic este foarte preţios, spre exemplu o sticluţă de 50 ml putând fi procurată la preţul de 250 de euro. Este un ingredient important pentru obţinerea  cosmeticelor - săpunuri, loţiuni pentru păr, creme de mâini, de corp şi parfumuri. În timpul Anului Nou, gospodinele din Chios prepară pâine dulce cu esenţă de mastic (apă înmiresmată cu ulei de mastic), iar în timpul slujbelor religioase, mirul capătă acelaşi parfum inconfundabil. Exportată peste mări şi ţări, esenţa de mastic este folosită în Egipt pentru a aroma sosurile, supele şi preparatele pe bază de carne, iar în Maroc se adaugă în apă pentru a-i înnobila gustul.