Mircea Vintilă, eternul nonconformist boem, mereu “brambura” pe drumurile vieţii, a fost de nenumărate ori coleg de cameră cu Mircea Baniciu.
Mircea Vintilă are o părere extraordinară despre colegul său de cameră şi de breaslă, Mircea Baniciu. “Un băiat bun ca pâinea caldă, deosebit, sare mereu în ajutorul celor necăjiţi, ajută băbuţele să traverseze strada, dă locul în tramvai întotdeauna, o bomboană de băiat, «beţiv», «curvar», «un nenorocit», ce să vă mai spun.” Am scris cuvânt cu cuvânt ce ne-a povestit “Ciocu”, aşa cum e alintat de toţi cei care îi sunt aproape, pentru că simţul acesta incredibil de a se juca, de a se lua peste picior, de a râde de ceilalţi era ridicat la gradul de artă de iubiţii mânuitori ai chitării precum Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Victor Socaciu sau Moţu Pittiş… “Măi, scrie, măi, aşa cum îţi spun eu, că era frumos. Era viaţa noastră… Eu cu Mircea ne-am cunoscut la Pallas, la Hotel Pallas. Cântam pe Litoral. Ştii ce, pune-l pe el să-ţi povestească de prima noastră întâlnire, că are mai mult haz. Oricum, când toată lumea mergea la plajă noi rămâneam să cântăm acolo, în holul hotelului. Vremuri frumoase… Mi se pare mai important să-ţi spun că se cânta pe bune. Păi, şi eu, şi Mircea Baniciu doar cu chitara cântam pe stadioane. Şi ne auzea toată lumea”, a spus Mircea Vintilă.
La etajul doi. Am luat drumul Baniciului la sfatul Ciocului şi am aflat cum au stat lucrurile la prima întâlnire. “Eram împreună în turneu cu trupa Sfinx, ne-a declarat Mircea Baniciu. Cioculeţ cânta în deschidere, eu eram pe mijloc, că mi-a plăcut mereu să stau în locurile astea, era cumva mai ferit, eram între deschidere şi final. S-a întâmplat ca eu să fiu invitat după spectacol la nişte prieteni şi am ajuns mai târziu. Trebuia să merg la un hotel care se numea Pallas, fără lift şi cu foarte multe scări. Diferenţa de nivel era foarte mare. La recepţie am ajuns după spectacol, deci foarte târziu. Recepţionera mi-a spus că voi locui în aceeaşi cameră cu Mircea Vintilă. La etajul II, deci la ultimul. Am ajuns la etajul II, bineînţeles încărcat cu daruri de la prieteni, cu bagajele de turneu, pentru că nu apucasem să ajung la hotel să las nimic. Am intrat pe uşă şi «Cioculeţ» era undeva în spate, în faţa unei oglinzi imense, vorbind de unul singur. M-a impresionat imaginea pentru că era în faţa unei scrumiere pline ochi de scrum şi ţigări şi înconjurat de o grămadă de sticle de bere. Prin ceaţa aceea, atmosfera aceea tulbure, a întors capul spre mine şi mi-a spus: «Ieşi». Eu încerc să-l conving şi îi spun: «Cioculeţ, sunt eu, Mircea. Uite sunt cu bagaje, sunt colegul tău de cameră». El, nimic. «Ieşi, ieşi imediat afară.» Am ieşit, mă gândeam să nu îi tulbur liniştea. M-am dus la recepţie. Acolo, cu toate bagajele, uşor transpirat şi plin de nervi am dat cu ochii de recepţionera care îmi arunca zâmbind săgeţi otrăvite pentru că o trezisem din somn la 2:00 noaptea. Mi-a spus: «Domnule Baniciu, nu mai avem nici o altă cameră. Noapte bună!». Am urcat iar, am trântit bagajele şi, revoltat, plin de furie, m-am uitat spre «Cioculeţ». El mă vede şi îmi spune: «Mirciulică, ai venit! Tu, aici!?». Am rămas prieteni de atunci şi de câte ori avem ocazia ne distrăm pe socoteala primei noastre întâlniri. Am fost după aceea ani întregi cei mai buni colegi de cameră”, a încheiat Mircea Baniciu.
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Inspectorii generali şcolari fac parte din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, ...
Citește articolul
Ministrul de Interne, Gabriel Berca le-a atras atenţia prefecţilor, preşedinţilor de CJ, primarilor ...
Citește articolul
Gumpert. E numele tipului care a înființat compania, însă, dacă mi se permite o mică licență ...
Citește articolul
După o rețetă devenită deja clasică, BMW a luat tot ce e mai bun de pe fenomenalul M5 și a dat ...
Citește articolul
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

