Militaru şi alţi generali "complotişti" au tatonat conducerea Securităţii

Generalul în rezervă Aurel Rogojan, ofiţerul care în 1989 a fost alături de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securităţii Statului, ca subordonat direct şi colaborator apropiat al acestuia între anii 1974-1989, ana­lizează pentru Jurnalul Na­ţio­nal momentele pregătitoare lunii decembrie a acelui an şi care ar fi putut să producă în România un război civil. Generalul în re­zervă dezvăluie faptul că deja generali, precum Nicolae Militaru, agenţi ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau să mascheze complotul şi încercau să amestece şi Securitatea în acesta.

Desigur, în ceea ce priveşte participanţii la evenimente, au existat şi excepţii, dar cu titlu de excepţie. Conştiinţele revoluţionare aveau să apară în cel de-al doilea şi al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior să se retragă...

În fapt însă, s-au confirmat învăţămintele evenimentelor isto­rice similare în care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea să numească "pegra socială obsedată de căţărarea în fotoliile puterii" constituie suportul oricărei insurgenţe, numai că "pegra avidă de o nouă dictatură, a străzii, nu trebuie să se caţere în acele fotolii". Fără comentarii.  Acest crez l-a călăuzit pe respectivul protagonist atât ante, cât şi post factum  comploturilor în iţele cărora a fost ori s-a  implicat. Nu sunt puţini cei care ştiu şi partea de adevăr pe care cel în cauză nu şi-o mai aminteşte.

Dar, în definitiv, dacă vom compara condiţiile existente în Franţa la 1789 cu cele din Anglia, vom constata că ele erau asemănătoare, excepţia constituind-o atitudinea serviciilor secrete şi a poliţiei, care în Anglia s-au situat ferm pe poziţia apărării Coroanei. Şi condiţiile existente, după 200 de ani, în ţările Europei Centrale şi de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemănătoare, dacă nu chiar identice. Serviciile speciale care au eva­luat atât contextul european din 1789, cât şi cel din 1989, au concluzionat însă eronat că Securitatea şi forţele de ordine publică ale Mi­nisterului de Interne din România vor proceda precum serviciile şi poliţia Angliei, nepermiţând dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceauşescu. Pe această eroare, dacă a fost o eroare, ea este descalificantă pentru nivelul de cunoaştere de către acele servicii a opţiunilor Securităţii, aveau să se fundamenteze însă planuri grave şi extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceauşescu au fost de cealaltă parte...
Iată ce declara în 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite în decembrie 1989, citez "(...) din cauza situaţiei politice... în ţara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate că armata a tras la Timişoara şi la Bucureşti, şi prin alte părţi. (...) Nu puteam să spunem că unii generali i-au fost loiali lui Ceauşescu, alţii disidenţi, că armata a tras la Timi­şoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras şi la Bucureşti în 21 decembrie -  ăsta-i adevărul istoric. Ar fi fost iresponsabil să deschizi o asemenea discuţie într-o perioadă când asta (n.n. - armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam". Această ultimă afirmaţie clarifică, fără echivoc, cât anume din evenimentele din decembrie a fost revoluţie şi cât lovitură de stat. Dar şi de ce trebuia să se producă lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime şi a nu se răspunde pentru săvârşirea lor!

Am cunoscut şi avut şansa să supravieţuiesc, la propriu, con­frun­tărilor cu toate categoriile elementelor operaţionale "hummint" ale conspiraţiei externe finalizate cu lovitura de stat militară "parţial reuşită" (citat din Virgil Măgureanu) din decembrie 1989.

Cu câteva luni înaintea evenimen­telor, emisari ai "complotului intern", chiar generalul Militaru personal, au făcut tentative de tatonare a conduce­rii Ministerului de Inter­ne/De­partamentului Securităţii Sta­tu­lui, dar, cunoscându-li-se apartenen­ţa la servicii speciale străine, au fost evitaţi.

Unui general, fost în conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, în acelaşi scop, o audienţă "de nivel" la conducerea DSS... i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limbă rusă, cu care efectuase în anii '60 misiuni la Moscova!
Sfârşitul verii anului 1989 avea să mai aducă  noi probleme, generate de returnările masive ale emi­granţilor români ilegali din Iugos­lavia. Coloane ce păreau a nu se mai sfârşi erau conduse, în ordine, de autorităţile iugoslave şi predate grănicerilor români. Ceauşescu dispune primirea "returnaţilor" în cazărmi militare, unde să fie interogaţi de organele de cercetare grănicereşti (în terminologia consacrată de manualele OTAN: supuşi procedurii de debriefing), după care li s-a permis să meargă la domiciliile declarate. Numărul lor mare făcea imposibilă trimiterea în justiţie pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Este greu să se poată spune câţi dintre ei s-au angrenat în acţiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se făcuse. Timpul şi timpurile au fost potrivnice... Aceeaşi concluzie şi pentru cohortele venite din Ungaria, alcătuite exclusiv din bărbaţi valizi, care, fără îndoială, au avut un rol major în evenimentele de la sfârşitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, în deplină cunoştinţă de cauză, Silviu Brucan, pe care, din nou, îl citez: "Problema este că eu cred că la Timişoara a fost şi este mână un­gurească. Şi nu numai ungurească. Cred că şi anumite cercuri din Germania (...) şi aşa mai departe au acţionat acolo (...)".

Concomitent, pe direcţia Ungariei au avut loc câteva "evadări" de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comăneci, un cioban cu o turmă de câteva sute de oi, un orădean cu un autoturism care şi-a adaptat roţile la şinele de cale ferată, alţii se gândeau să încerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toţi aceştia fiind aşteptaţi dincolo de frontiera română de numeroşi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio şi televiziune.               

Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turişti în Bulgaria solicită azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinaţia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar şi su­pus atenţiei organismelor interna­ţio­na­le, chipurile ca un exemplu al persecuţiei mino­rităţilor etnice în România. Nu în ultimul rând, ca importanţă, trebuie menţionat şi faptul că mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri de grăniceri au fost arestaţi de Procuratura Militară pentru complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei. Pe mulţi i-a de­mascat opulenţa stilului de viaţă, ur­mare a câştigurilor rea­lizate din fa­vorizarea persoanelor trecute clan­des­­tin graniţa. Faţă de această situaţie şi a "forţărilor" spectaculoase de frontieră menţionate, Ceauşescu a dispus tre­cerea Trupelor de Grăniceri în subor­dinea Ministerului de Interne. Mi­­nistrul Apărării Naţio­na­le pri­meş­te greu decizia Comandantului Su­prem, deoarece ea era expresia per­cep­­ţiei "Tovarăşului" asupra de­gra­dării corpului gră­niceresc şi a necesităţii de a fi reinstaurată disciplina sub autoritatea ministrului de In­terne, nimeni altul decât temutul Tudor Postelnicu.
Aurel Rogojan