Muzeul Kalinderu, o restaurare fără sfărşit

În septembrie 2005, printr-o Hotărâre de Guvern, fostul Muzeu Kalinderu a fost transferat din administrarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), în care se afla din 2002, către Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), pentru a fi reînfiinţat Muzeul "Ion şi dr Nicolae Kalinderu" în care să fie expusă colecţia după restaurarea clădirii. Suma de cinci miliarde, amintită atunci de secretarul Virgil Niţulescu, era "una pur teoretică".

În februarie 2006, Ministerul Culturii şi Cultelor demara "Programul de restaurare a monumentelor istorice şi de construire şi modernizare a clădirilor de interes cultural", astfel Ministerul Finanţelor Publice urma să identifice şi să atragă cele 250 milioane de euro necesare. Instituţiile publice de cultură care urmau să fie modernizate şi consolidate cu fonduri din acest împrumut internaţional de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei sunt: Muzeul Naţional de Istorie (22.700.000 euro), Muzeul Naţional de Artă (16.000.000 euro), Muzeul Colecţiilor de Artă (6.000.000 euro), Muzeul Kalinderu (1.140.000 euro), Palatul Culturii din Iaşi (7.800.000 euro), Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" (7.000.000 euro), Teatrul Naţional Cluj (5.600.000 euro), Opera Naţională Bucureşti (19.400.000 euro), Teatrul Naţional de Operetă (7.000.000 euro). Restul de 80.000.000 euro trebuia să fie alocat pentru terminarea lucrărilor la Biblioteca Naţională. Programul desfăşurat pe perioada "a doi-trei ani îşi propunea readucerea acestora la o stare bună de utilitate". Au trecut cei trei ani şi nici unul dintre obiective nu este în stare de funcţionare, în unele cazuri nici măcar nu au început lucrările.

În 2006, fostului Muzeu Kalinderu i-au fost alocaţi prin acest program 1.143.000 de euro, pe care nu i-a cheltuit, pentru 2007 i-au fost realocaţi cei 1.143.000 euro şi încă 4.114.800 lei rămaşi necheltuiţi, în 2008 şi în 2009 la fel. Muzeul Naţional de Artă anunţa începerea lucrărilor în 2010. Proiectul pentru noua formulă expoziţională nu a fost încă definitivat.

"ODISEEA LUCRĂRILOR"
Astăzi, clădirea Kalinderu este doar o umbră a ceea ce a fost. Povestea consolidării şi restaurării acestei clădiri este una veche. O bombă din cel de-al doilea război mondial a distrus imobilul, restul - nepăsarea. Imobilul s-a degradat, apoi au urmat transformări, suprimări şi adaosuri inadecvate. Clădirea a fost spaţiu expoziţional şi ateliere ale Academiei de Artă Ion Grigorescu până în anul 1984, când a fost închiriată Uniunii Artiştilor. Cedată de la o instituţie la alta, "odiseea lucrărilor" începută în 1986 continuă şi dupa 1990, fără să se fi încheiat în prezent măcar pe jumătate. Lucrări de consolidare s-au făcut în 1986, reluate în anii 1990 şi 2000.  Reparaţiile capitale au fost realizate de T.A.G.C. prin proiectul nr. 635 din 1986, de I.P. Carpaţi prin proiectul nr. 2035 din 1990 şi de arhitecţii Mircea Mihai şi Corina Ţuţuianu prin proiectul 127/ 1993. Cei 20 ani postrevoluţionari nu i-au fost mai favorabili, lucrările plimbate de la o firmă la alta fiind doar parţial realizate. În 1993, anexa Muzeului Kalinderu şi clădirea fostei biblioteci, amândouă imobile cu un etaj, construite în acelaşi timp cu muzeul, aflate în stare avansată de degradare, au fost demolate. Consolidarea prevăzută pentru corpul fostei biblioteci prin proiectul 635 din 1986 nu s-a realizat. În 1993, încălzirea prin sobe a fost înlocuită cu caloriferele de serie, instalate după cum se vede în imagini. La începutul anilor 2000, Comisia Monumentelor Istorice constata proasta execuţie a lucrărilor realizate de arh. Mircea Mihai.

COLECŢIA KALINDERU
În vara anului 1906, Ioan Kalinderu solicita autorizaţia de a construi "pe locul meu situat în Strada Renaşterii nr. 4 un modest muzeu de belle arte cu dependinţe pe care-l destin ţărei". Întrebuinţare dată ca să-şi perpetueze memoria, povesteau gurile rele. "Nicolae Petraşcu povestea că văzuse într-o expoziţie a lui Grigorescu pe Ion Kalinderu, amatorul cu dare de mână, scoţând un metru şi începând a măsura. Iată la ce se reduce uneori dragostea de pictură, la metru, exclamase râzând Grigorescu", scria Zambaccian. "Trecea drept un mare filantrop, mai mult prin cele ce promitea decât prin ceea ce înfăptuia."

După moartea sa "nu a ieşit nimic la iveală, nici un testament, nici măcar o dispoziţie generoasă în privinţa muzeului ce îi poartă numele, nici un fond din care să fie întreţinut. A fost obiectul unei tranzacţii între stat şi moştenitori", scria Zambaccian. Inaugurat în 1914, Muzeul "Ioan şi Dr N. Kalinderu" era rezultatul a trei colecţii: cea a lui Ioan Kalinderu, cea a fratelui său, Nicolae, şi donaţia testamentară "în opere şi bani a lui Mihail Eustatiadis". Iniţial, muzeul avea cea mai interesantă colecţie de Grigorescu, ce provenea de la Nicolae Kalinderu, care avea un cult pentru Grigorescu.

CLĂDIREA
Iniţial era un ansamblu de patru imobile din care astăzi a rămas doar clădirea vechiului muzeu, care a fost construită paralel cu reşedinţa Kalinderu, deja existentă. Bombardamentele din 1944 au distrus locuinţa lui Kalinderu, deteriorând parţial muzeul şi clădirile anexe. "Zidurile casei sale din Strada Renaşterii erau ilustrate de sus până jos cu fel de fel de fragmente sculptate în marmură sau piatră, cumpărate de pe la negustorii de antichităţi din străinătate, fără prea multă alegere. Pe dinăuntru, casa era plină până în vârf de artă - picturi, sculpturi", scria Alexandru Lapedatu.

Astăzi, atât exterioarele, cât şi interioarele sunt o umbră a celor de odinioară. Faţada "atât de vibrantă de multitudinea elementelor decorative şi a materialelor, precum fierul forjat, tencuială cu praf de piatră, marmura, avea cornişa cu medalioane, console şi denticuli" şi multe statui bine ancorate în zidăria clădirii, nu aminteşte decât vag de cea iniţială.

Camerele clădirii Kalinderu sunt goale de mulţi ani şi, în ciuda numeroaselor intervenţii inadecvate, s-au păstrat încă plafonul aurit pe casa scării cu basoreliefuri, coloanele de stucco-marmură cu bază din alamă şi o scară din marmură impresionantă.

Clădirile muzeului şi a reşedinţei Kalinderu aveau "o decoraţie opulentă, basoreliefuri, statui şi teracote la exterior, picturi maruflate de mari dimensiuni pe pereţi, plafoane şi vitralii la interior" în imagini de epocă şi în prezent, după 23 de ani de restaurări.

"Muzeul "avea atât la exterior, cât şi la interior o decoraţie opulentă, basoreliefuri, statui şi teracote la exterior, picturi maruflate de mari dimensiuni pe pereţi, plafoane şi vitralii la interior",  Nicolae Iorga

Muzeul "eclectic şi encyclopedic" al lui Ioan Kalinderu avea în aproape 30 de spaţii de expunere, o colecţie impresionantă de obiecte de artă cuprinzând arta medievală, arta tradiţională românească, săli rezervate şcolilor de artă franceză italiană, flamandă şi germană.

IOAN KALINDERU (1840-1913)
"Ţanţoş, distant şi implacabil, smirniotul era orgolios şi nu suferea concurenţa", îşi amintea Zambaccian. "Cu ochi vicleni de oriental pe jumătate închişi", Iancu Kalinderu avea "mustăţile cernite ca ale lui Napoleon III" şi se îmbrăca "după moda englezească, cu pantaloni bufanţi, jachet gri, cu o enormă floare la butonieră şi cu pălărie înaltă gri", scria Alexandru Lapedatu. "Deşi nu avea nici o înclinaţiune către sporturi sau către hipism, Iancu Kalinderu ieşea în fiecare dimineaţă la Şosea, călare pe o mârţoagă pe care abia se ţinea. Această plimbare îl plictisea, dar pentru nimic în lume n-ar fi renunţat la dânsa, căci citise că aşa fac lorzii englezi la Londra", scria Argetoianu. Mai târziu se număra printre cei mai înfocaţi velocipedişti, însă doar el avea autorizaţie specială să circule cu velocipedul în Cişmigiu.