Foto: Copyright Editura Curtea Veche
Jamie Oliver nu este doar un bucătar. El este un inovator în ale gastronomiei. Stilul lui implică nu numai gătitul propriu-zis, ci îmbinarea ingredientelor cu buna dispoziţie. Iar asta o face aducând în bucătărie muzica şi dansul. El nu e un simplu bucătar care găteşte, ci se distrează, cântă, dansează. Şi, de cele mai multe ori, nu face toate acestea singur, ci împreună cu prietenii şi cu familia. Nimic nu îl încântă mai mult decât să pregătească un fel delicios de mâncare împreună cu persoanele dragi.
Mai nou, Jamie vrea să aducă acest stil în vieţile tuturor fanilor săi. Pe lângă faptul că încurajează în toate show-urile lui gătitul în familie ca mod de relaxare şi consolidare a relaţiilor, îşi doreşte sincer ca lumea să se distreze în bucătărie, pentru că astfel, crede el, lumea va începe să gătească mai mult şi vom putea să evităm avalanşa de produse fast-food.
Ideea lui Jamie de a transforma gătitul într-o activitate mai plăcută a început însă cu mult înainte ca el să fie o "marcă", un "brand", cum este în ziua de azi. Chiar înainte de a apărea "The Naked Chef", el gătea adesea cu prietenii săi sau cu Jools, pe atunci doar prietena sa, pe care îi plăcea să o răsfeţe cu tot felul de bunătăţuri. A continuat să facă asta în primul show de televiziune în care, în fiecare episod, apărea un alt prieten cu care gătea sau prepara cocteiluri. Şi, desigur, tot ce prepara era devorat la sfârşitul episodului de o ceată de prieteni sau de familie.
"Shaker"-ul cu amintiri
În 2000, talentul muzical al lui Jamie a început să fie recunoscut, şi formaţia sa a devenit renumită. Cu această ocazie, casa de producţie Sony i-a făcut o ofertă, care, deşi părea bizară la început, avea să fie punctul de plecare pentru multe dintre acţiunile sale viitoare: înregistrarea unui CD cu muzică pentru gătit. "Jamie Oliver's Cookin'" urma să fie o compilaţie a melodiilor pe care Jamie le asculta cu plăcere în timp ce bucătărea. La început, el a respins ideea de a crea un album cu muzică de ascultat în timp ce găteşti. S-a răzgândit însă după câteva săptămâni. "După propunerea iniţială, am considerat că ideea e ridicolă", a spus el. "Însă peste o lună mă aflam acasă, gătind pe muzică, şi m-am gândit că, într-adevăr, muzica era o parte interesantă a emisiunii mele «The Naked Chef». Mi-am dat seama că, de fapt, e o idee foarte bună." Şi, desigur, ca la orice proiect la care lucrează, Jamie s-a dedicat total, pentru ca totul să iasă grozav. "Am spus că urma să lucrez la el doar atâta vreme cât mi se permitea să mă implic în design, astfel că am apelat pentru partea artistică la un prieten şi am folosit un fotograf specializat pe domeniul alimentar pentru realizarea copertei."
Rezultatul a fost unul pe placul lui Jamie. Albumul includea cântece precum "Begging you" de la The Stone Roses, "Even After All" al lui Finlay Quaye, "Dancing In The Moonlight" de la Toploader şi chiar una dintre melodiile de pe primul album al formaţiei lui Jamie, Scarlet Division: "Sundial". "Alegerea melodiilor pentru album a constituit o călătorie pe tărâmul amintirilor. Îi adoram pe unii dintre cei ale căror melodii au fost incluse pe album. Generaţia mea a avut parte de o muzică excelentă de-a lungul anilor, iar dacă aceste melodii le oferă oamenilor măcar jumătate din satisfacţia pe care mi-au provocat-o mie, atunci mă declar mulţumit", spunea Jamie la lansarea albumului.
Gusturi muzicale
Lansarea acestui album ne-a permis să intrăm mai mult în viaţa lui Jamie, permiţându-ne să ne apropiem de el prin muzică. Gusturile muzicale ale lui Jamie, deşi înclină spre rock, sunt din cele mai variate. Îi place muzica soul şi indie, în special melodia "Loose Fit" a celor de la The Happy Mondays, dar şi ritmuri mai vioaie, precum trupa The La's, sau mai bizare, precum grupul britanic The Stone Roses. "Pot spune liniştit că îmi place orice fel de muzică, cu condiţia să o ascult la momentul şi la locul potrivit", explica el. "Nu sunt un mare fan al genului rave, însă, dacă există atmosferă, lumini, atunci rave-ul e interesant. Nu pot zice că sunt un admirator al muzicii clasice, dar, într-o zi de odihnă, puţină muzică clasică, nu prea sofisticată, îmi face bine. Trebuie să spun că sunt un tip căruia îi plac trupele de rock cu un stil mai liber. Dar, în principiu, sunt deschis la orice. Totuşi, dispoziţia afectivă dictează ceea ce îi place. Dansez prin casă de unul singur, însă nu aş dansa în faţa soţiei, pentru că m-aş face de râs. De fapt, dansez, dar nu-mi place să mă laud cu asta."
Propuneri de la fani
Pe forumul de pe site-ul său oficial, Jamie Oliver primeşte tot felul de oferte interesante de la fani, care încearcă, bineînţeles, contaminaţi de spiritul lui, să îl provoace cu lucruri noi sau mai puţin uzuale. În această serie se înscrie şi postarea unuia dintre admiratori, care îi sugerează să organizeze "petreceri de stradă" (sau "în stradă", cum vreţi să le spuneţi), la care să participe cât mai mulţi dintre locuitorii unui cartier. Mai ales în cartierele cu multe straturi etnice, acest lucru poate deveni interesant. "Un vecin italian ar face cele mai bune spaghete bolognese, de care s-ar bucura tot cartierul. În altă zi, un alt vecin ne-ar putea invita la sărbătoarea crabului. Chiar dacă circulaţia pe stradă ar fi întreruptă pentru câteva ore, cred că totul ar fi distractiv şi experienţa ar fi specială. Iar ceea ce îmi place cel mai mult este că în astfel de momente lumea pune deoparte toate gândurile meschine. Toţi vor avea prilejul să observe o altă latură a vecinilor lor, totul devenind convivial." Astfel de "petreceri de cartier", consideră sociologii, sunt o reminiscenţă a sărbătorilor rurale, care adunau comunităţi restrânse. Numai că, spre deosebire de lumea satului, unde consătenii se cunosc, în cartiere de multe ori nu îţi ştii nici măcar vecinii de bloc, iar acesta ar fi un prilej să faceţi cunoştinţă.
Comentarii
Muzica de ascultat în bucătărie
un comentariu

pariurionline
PariuriOnline.Net te invita sa participi la un concurs cu ocazia meciului Barcelona-Real Madrid. Ghiceste scorul corect si poti castiga 15$!
Toate detaliile acestui concurs se regasesc pe forum (sectiunea concurs scor corect). Participa si tu la concurs!
Toate detaliile acestui concurs se regasesc pe forum (sectiunea concurs scor corect). Participa si tu la concurs!
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

