O femeie pe un stadion

Ioana Deleanu, dintr-un oraş cu echipă de fotbal în divizia A: "Sunt o constantă cititoare a revistei Flacăra.

Iubesc sportul şi mă interesează diversele teme abordate în revistă. Sunt, cum se zice, «microbistă», dar nu o obişnuită a stadioanelor. Totuşi, în trei ani, nu am pierdut nici un meci important al echipei mele preferate.

Vă descriu cum a fost de curând la un asemenea meci. Interes imens. Rând pe rând, casele de bilete s-au închis. Mii de oameni au rămas afară. Vreo 200, cu bilete, nu au mai putut intra! Cordonul oamenilor de ordine nu i-a mai lăsat. De ce nu s-a oprit vânzarea la timp? De ce se dau bilete peste capacitatea stadioanelor? Atmosfera era încărcată. Suporterii săreau peste garduri. Au fost forţate două porţi. Fiecare pătrundea pe unde putea. Unii au făcut dovada că au calităţi de alpinişti. Au sărit peste un gard de sârmă ghimpată, apoi au «escaladat» o colină de pământ moa­le.

Stadionul era un vulcan gata să erupă. Oaspeţii aveau o mică galerie care a fost interpelată imediat cu invective. De ce nu se respectă oamenii pe stadion? Când vor în­ţelege că fotbalul nu e decât un sport? Fiecare cu pasiunea lui. Mi se pare o lipsă de bun-simţ elementar să-i înjurăm pe adversari şi pe su­por­te­rii lor. De ce nu putem să strigăm «Hai X!» fără să ne supărăm că omul de lângă noi strigă «Hai Y!». Când s-a terminat meciul, n-a lipsit mult ca galeria oaspeţilor să fie atacată de câţiva fanatici. Dacă nu erau organele de miliţie care au intervenit prompt, s-ar fi petrecut un incident violent. Microbiştii chiar au uitat de respect? Nu înţeleg că respec­tându-i pe oa­me­nii de lângă ei se respectă şi pe ei în­şişi? A ajuns să ne fie frică să mer­gem la stadion, să ne exprimăm pasiunea.

După meci am vrut să ofer un bu­chet de flori antrenorului echipei în­vin­gătoare. Am fost îmbrâncită, mi s-a vorbit urât. Dacă eram bărbat poate prezentam un pericol... Dar, oricum, nu era nevoie de violenţă. M-am întors cu florile acasă şi cu un gust amar. De ce nu putem oferi flori pe stadioane şi la ter­mi­narea meciurilor? Pentru că totuşi, din când, în când, e nevoie şi de flori, nu numai de priviri încruntate".

Un anume Desmond Morris a scris o carte intitulată "Tribul fotbalului", o lucrare născută din analizele făcute mediului ambiant al acestui sport. Aprecierile autorului au, în unele pri­vinţe, caracter de universalitate. Acti­vitatea suporterului de fotbal este considerată ca unul dintre terenurile pe care se dezvoltă violenţa. Chiar şi acest studiu este o dovadă a preocupărilor determinate de unele evenimente din ultima vreme petrecute în Europa şi în America de Sud.

Dincolo de unele ge­neralizări facile, studiul oferă o serie de subiecte de meditaţie asupră cărora vom reveni. Până atunci, vă sfătuim să nu vă mai duceţi singură pe stadioa­nele de fotbal. Ceea ce se spune, strigă şi chiar se scandează de multe ori nu sunt expresii pentru urechile unei femei. Violenţa de limbaj nu este sanc­ţionată de nimeni cu nimic. Ţi se face uneori ruşine că eşti om şi te întrebi: oare mă aflu pe un stadion, la o competiţie sportivă? Şi de la violenţa de limbaj până la violenţa corporală nu e decât un pas. Atunci, florile dumnea­voastră vor fi călcate în picioare.
Cristian Ţopescu - Flacăra, nr. 44/1989