Arhiva
Sâmbătă, 11 februarie 2012
SHOP

O lansare printre capodopere

3 noiembrie 2009
 Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional 

S-a împlinit visul lui Raul Cârstea de a-şi aduna, după mai bine de douăzeci de ani, împreună cu bunul său prieten Neculae Constantin (Lae, pentru prieteni) isprăvile muzicale într-un album. Ca să nu mai umble risipite prin lume, ci legate ca între coperţile unei cărţi.



Ceea ce nu se ştie - şi nu au ştiut-o, probabil, mulţi invitaţi - este faptul că locul în care a avut loc lansarea (Galeria Artmark) găzduia în acel moment 75 dintre cele mai scumpe valori plastice ale Bucureştiului. Cu alte cuvinte, albumul "Delta lunară" a fost înconjurat la lansare de milioane de euro expuse pe pereţi sau, în termeni estetici, de capodopere ale artei plastice româneşti din perioada anilor 1920-1930. Pallady, Petraşcu, Tonitza, Grigorescu, Luchian, Camil Ressu, Samuel Mutzner, Iosif Iser etc. au fost, practic, amfitrionii muţi ai unui eveniment muzical grăitor prin expresie şi sensibilitate. A fost întâlnirea magnifică a două arte care s-au onorat reciproc, fiindu-şi una alteia cadru. Raul şi Lae nu s-au pierdut printre capodopere, ci chiar s-au simţit în mediul lor, ca într-o mai înaltă şi mai vastă "Deltă lunară". Cel care a "conspirat" la elaborarea contextului a fost un alt vechi şi statornic "suporter" al lui Raul Cârstea, bunul său prieten Puiu Sângeorzan. Spaţiile frumos partajate ale Galeriei Artmark de pe Strada Logofăt Luca Stroici au fost înţesate însă şi de oameni vii: colegi de breaslă, ziarişti, curioşi, prieteni şi, probabil, şi duşmani. Au avut şi ce vedea şi ce auzi!
Taguri asociate:     antimonden
Comentarii
O lansare printre capodopere
un comentariu
Zoldbloonry
Jeonnabub
abgf
10/12/2009 23:16:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ... Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ... Citește articolul
Ministrul Sănătăţii promite deblocarea a 15.000 de posturi din sistem în 2012
Ministrul Sănătăţii promite deblocarea a 15.000 de posturi din sistem în 2012 Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat sâmbătă că o treime din cele circa 45.000 de ... Citește articolul
Incredibil: un "dislike" pe Facebook, mobilul unui dublu asasinat
Incredibil: un "dislike" pe Facebook, mobilul unui dublu asasinat O dispută care a pornit pe Facebook s-a terminat cu uciderea unui cuplu de tineri din Mountain ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Apartament in Brancoveanu

3 camere

Suprafata utila: 75 mp

76.000 EU

Apartament in Dacia

4 camere

Suprafata utila: 80 mp

79.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE