Poporul român şi-a creat întotdeauna personaje-supapă, purtători de mesaje subversive în vremuri de restrişte: Pepelea, Păcală, Mitică şi, mai nou, Bulă. Nea Mărin este un caz special din toate punctele de vedere.
Toate aceste personaje fictive sunt, de fapt, ţapii ispăşitori ai unor eventuale represiuni din partea stăpânirii, oricare ar fi aceasta, nişte ţinte inventate ca să încaseze loviturile de bici în locul adevăratului autor. Care este, de fapt, un autor colectiv.
TIPOLOGIA ISTEŢULUI. Succesul uriaş al lui nea Mărin are, printre nenumăratele explicaţii, pe aceea că e mult mai contemporan decât Păcală şi total lipsit de trivialitatea lui Bulă. În afară de asta el are psihologie, are comportament viu, atitudini complexe şi vestimentaţie specifică. Este real. În ordinea extensiei antropologice, este particular (oltean) şi universal în acelaşi timp, pentru că e racordat la o tipologie reprezentată în aproape toate naţiunile. Ar trebui făcută o precizare: nu toate personajele de acest tip capătă dimensiune universală sau naţională. Mitică, de exemplu, care este tipul isteţului bucureştean, a avut o percepţie negativă în afara Bucureştiului. Ba chiar a devenit, prin pluralul “mitici”, formă de jignire colectivă a locuitorilor din Regat. Ceea ce nu e cazul la nea Mărin, care devine exponenţial prin complexitatea lui profundă, nu doar prin mesajul subversiv şi poanta nimicitoare. Iar “testul” de universalitate al personajului este dat de circulaţia lui în Europa: filmul “Nea Mărin miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu (după un scenariu al regretatului scriitor Vintilă Corbul), a fost filmul românesc cel mai cerut la export. Putem spune, aşadar, că nea Mărin este “olteanul universal”.
BOX-OFFICE. În privinţa impactului naţional, statisticile fac uneori tulburătoare trimiteri simbolice. Cel mai solicitat film din istoria cinematografiei româneşti a fost acelaşi “Nea Mărin miliardar”, el fiind vizionat, înainte de 1990, de 14.600.000 de spectatori. Întâmplarea face ca în următorul său film, în ordinea audienţei la publicul de sală, să fi jucat un rol la antipod: “Mihai Viteazul” (13.315.000 spectatori). I-a fost dat, aşadar, olteanului din Băileşti să fie campion absolut al box-office-ului românesc din toate timpurile. Dar – iertată fie-ne exprimarea colocvială! – între nea Mărin şi Mihai Viteazul, mai tare este cel dintâi.
DEŞEURI CINEMATOGRAFICE. După decembrie 1989, calitatea gusturilor s-a degradat radical: de atunci şi până astăzi, filmul românesc cu cel mai numeros public este “Garcea şi oltenii”, în regia americanului Sam Irvin şi după scenariul lui Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu. Un film îngrozitor de trivial, o caricatură grotescă a spiritului oltenesc, făcută exclusiv cu scopul de a câştiga bani din nimic. Sau şi mai rău, din gunoaie şi deşeuri nereciclabile. Număr de spectatori: 251.891. Aici ar fi de făcut mai multe observaţii, în primul rând aceea că impactul maxim la public al unui film din zilele noastre (fie el românesc sau străin, reprezintă doar 1,7% din performanţa lui nea Mărin).
O altă observaţie ar fi aceea amuzantă că oltenii fac audienţă în orice regim. Şi există, în sfârşit, în această paradoxală diferenţiere prin continuitate constatarea amară că a murit “nea Mărin” şi a rămas “familia Pârţag”. A murit umorul, a rămas băşcălia grotescă.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ...
Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ...
Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

