Foto: Arhiva Ambasadei Turciei la Bucureşti
Excelenţa Sa Doamna Ayşe Sinirioglu, ambasador al Turciei la Bucureşti, este unul dintre acei oameni care emană în jurul lor căldură şi lumină. E firesc deci ca, măcar o parte dintre cuvintele pe care ni le-a spus, în timpul interviului realizat cu prilejul Zilei Naţionale a Turciei, la 29 octombrie, să îşi găsească locul şi în această "reţetă de suflet".
Fiind un diplomat străin, care locuieşte pe timpul mandatului său în România, am vrut să aflăm cât de mult a reuşit să afle despre gastronomia românească şi dacă simte lipsa bucatelor de acasă. "Turcia şi România împart tradiţii similare, din punct de vedere culinar. Avem multe preparate în comun, cum ar fi ciorba de burtă, tocanele, ardeii, dovleceii, vinetele şi frunzele de viţă umplute. Dar bineînţeles că ambele ţări au preparate distinctive, rezultatul tradiţiei culinare. Îmi plac cel mai mult sarmalele, mămăliga şi zacusca.
Un adevărat Kayseri Manti (ravioli în stil turcesc) este ceea ce-mi lipseşte, şi duc dorul atunci când sunt în misiune în străinătate." Am întrebat-o şi dacă are timpul şi plăcerea să pună în practică acele reţete, să gătească bucatele despre care ne-a vorbit cu entuziasm.
"Sunt conştientă că a găti presupune un efort mare, atenţie şi acumulare de cunoştinţe şi experienţe. Nu pot să spun că sunt o gospodină ambiţioasă. Dar în timpul cursurilor de la universitate am avut şansa de a mă familiariza cu gastronomia turcească. Pe perioada doctoratului la Universitatea BogaziÎi, am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Tugrul Şavkay, unul dintre cei mai importanţi gurmanzi şi autor de cărţi de bucate.
El a combinat cu succes elementele tradiţionale şi moderne ale bucătăriei turceşti şi pe parcursul prieteniei noastre mi-a împărtăşit cele mai adânci cercetări şi cunoştinţe despre cultura culinară. Şi astăzi mă bazez pe această experienţă. Din cauza intensităţii muncii mele, de obicei nu am prea mult timp să gătesc. Dacă pot găsi totuşi ceva timp, prefer să gătesc preparate cu legume."
La pas, prin Asia
Săptămâna aceasta pornim prin gastronomia Orientului, de la est la vest. Vom face mai întâi popas într-o ţară care, din punct de vedere gastronomic, ne este familiară: Turcia. Şi avem două motive să zăbovim să degustăm baclavale - pe de o parte, chiar astăzi este Ziua Naţională a Turciei, iar pe de altă parte, peste câteva luni, din primul ceas al anului 2010, Istanbulul va fi Capitală Europeană a Culturii. Cel de-al doilea popas gurmand la care vă invităm este la celălalt capăt al Asiei, în Coreea de Sud. Deocamdată, vă devoalăm doar o parte dintre minunăţiile culinare ale acestei ţări extrem-orientale. Şi vă anunţăm un eveniment care se apropie: Festivalul Gastronomiei Coreene.

-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ce mai cere FMI Guvernului României
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
Cum afli dacă şcoala la care înveţi/învaţă copilul tău e închisă
Inspectorii generali şcolari fac parte din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, ...
Citește articolul
Inspectorii generali şcolari fac parte din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, ...
Citește articolul
Ministrul de interne le cere prefecţilor să rămână în birouri 24h/24 şi să se folosească de informaţiile transmise de jurnalişti
Ministrul de Interne, Gabriel Berca le-a atras atenţia prefecţilor, preşedinţilor de CJ, primarilor ...
Citește articolul
Ministrul de Interne, Gabriel Berca le-a atras atenţia prefecţilor, preşedinţilor de CJ, primarilor ...
Citește articolul
Care de Foc. Gumpert Apollo S și Noble M600
Gumpert. E numele tipului care a înființat compania, însă, dacă mi se permite o mică licență ...
Citește articolul
Gumpert. E numele tipului care a înființat compania, însă, dacă mi se permite o mică licență ...
Citește articolul
Șase! Vine Noul BMW M6
După o rețetă devenită deja clasică, BMW a luat tot ce e mai bun de pe fenomenalul M5 și a dat ...
Citește articolul
După o rețetă devenită deja clasică, BMW a luat tot ce e mai bun de pe fenomenalul M5 și a dat ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită