Păcătoasele amantlâcuri (1)

Soaţa unuia dintre membrii pro­e­minenţi ai redacţiei, şi într-o vreme chiar secretarul organizaţiei de bază PCR, tocmai aflase de ştren­gă­ria extramaritală a prinţului consort al familiei. Întrucât Dulcineea care-l ispitise pe păcătos era o colegă de redacţie, titulara certificatului de căsătorie nu a pregetat să reclame cazul atât pe cale administrativă, cât şi politică. Stilul "lăcrimaţiei" a evoluat de la mâinile în şolduri la cel al poalelor în cap, aşa că tot târgul era la curent cu tărăşenia. Ceva-ceva răbufnise şi înainte, însă la nivelul şoptit, care respecta principiul nu ştie bărbatul - în cazul nostru bărbata - ce ştie tot satul.

Pro­ta­go­niş­ti­lor idilei le cam luase Aghiuţă minţile. Ajunseseră chiar să plece în deplasări împreună. Iar o echipă de filmare era pe atunci constituită din cinci oameni. Nu chiar toţi aveau lacăt la gură. Şi aşa, de la unul la altul, vestea a ajuns taman unde nu trebuia. Nu s-au aflat în târg argumentele şefilor admi­nistrativi şi de partid care l-au readus pe infidel pe calea cea bună. Cert este că intervenţia "forurilor" a stins conflictul, şi adulterinul s-a întors în cuşca conjugală.

În acelaşi perimetru s-a mai întâmplat o asemenea dandana, numai că împricinatul a fost mult mai dibaci şi târgul nu a mai aflat detaliile suculentei afaceri. Cuvântul suculent nu a fost folosit întâmplător în acest context, întrucât focoasa parteneră era partizana unor procedee se­xuale mai emancipate, mult plăcute franţujilor, ca să n-o mai dăm după cireş.

"I-a plăcut ţăranului", a fost comenta­riul celui care aflase detaliile direct de la sursă şi care a împrăştiat vestea unui cerc de intimi. Pare-se că plăcerea a fost substanţială, întrucât paşii pe dinafara potecii conjugale au continuat şi în stilul clasic, din moment ce, aşa cum bănuiau câţiva geloşi pe succesul poznaşului Don Juan, rezultatul unuia dintre ei a fost, zice-se, plan­ta­rea unei puici de cuc într-o scorbură apropiată de locul de muncă. (...)

Mai umbla buhul prin instituţie, de această dată în surdină, căci eroii zvonului cu pricina erau persoane importante, că aceştia pu­seseră mână de la mână şi închiriaseră, undeva în Floreasca, un mic cuibuşor de nebunii dedicat exclusiv amorului clandestin. Fiind oameni serioşi şi familişti de frunte, nu era tocmai indicat ca anumite preocupări să ajungă în gura târgului. De regulă, amorezele erau recrutate de la locul de muncă.

Şi erau destule familiste mai rele de muscă, soţii plictisite de monotonia relaţiilor conjugale sau, pur şi simplu, nemulţumite de prestaţia legitimilor, ca să nu ne mai gândim la atracţia lucrului interzis, gata să răspundă la cel dintâi cântec de sirenă. Se pare că vreo două dintre aceste virtuoase consoarte au ţinut morţiş să se laude cu cuceririle lor, aşa că taina presupusă unor asemenea activităţi a răsuflat. Dar fără urmări neplăcute pentru cei trei chiriaşi din Floreasca, apăraţi atât de lipsa de dovezi, cât şi de importanţa funcţiilor lor admi­nistative, care le ofereau posibilitatea de a le face necazuri cârtitorilor. Nu-i aşa că tăcerea-i de aur?

O fostă faţă naţională, căci fusese o prezenţă activă pe mi­cul ecran, se retrăsese în Radio, pe motive destul de neclare. Pare-se că supărase nu mai ştiu care mărime a zilei, drept care o retragere strategică din văzul lumii i s-a părut cea mai potrivită cale de a se feri de periculoase repercusiuni. Întâmplarea l-a speriat atât de tare, încât a preferat o activitate de culise, să-i zicem, adică una care să-l scoată definitiv din vizorul celui rău. Păcat, căci profesional vorbind, era un meseriaş de primă mână. Caracterul său era însă lamentabil. (...)

Se considera un irezistibil Făt-Frumos, apreciere împărtăşită de destule re­pre­zentante ale sexului slab, de regulă din compartimentul tehnic al Radiodifuziunii, şi nu numai. La un moment dat se încurcase cu o nostimă crainică. Cum-necum, povestea a devenit pu­blică, nici unul dintre cei doi ne­os­te­nindu-se prea mult s-o facă mai discretă. Partidul vigilent a in­tervenit, având o poziţie dură faţă de adulterini. Cocoşelul s-a speriat rău de tot. Se văita în stânga şi-n dreapta că o să-şi piardă pâinea şi că o să-i moară fetiţa de foame. Ce să-i faci, da­că n-a avut norocul unui tată ca al lui nea Gică...

Sperietura l-a făcut să-şi piardă şi ultima brumă de decenţă şi cavale­rism, blamând-o pentru întreaga tărăşenie pe fosta parte­neră de voluptăţi, ajungând cu mizeriile până acolo, încât s-o por­căiască în fel şi chip, în speranţa că generosul partid îi va lua în consideraţie pocăinţa şi-l va ierta. Până la urmă, promiţând solemn că s-a cuminţit definitiv, a scăpat numai cu o sancţiune de partid.

Dar cum năravul din fire n-are le­cui­re, promisiunea a ţinut ce a ţinut, până când hormonii l-au împins în braţele unei mult mai june operatoare de cabină. Pentru o vreme nu prea îndelungată, deoarece aceasta, pro­fitând de o excursie în străinătate, a evadat în Vestul săl­batic, lăsându-l pe recidivist disponibil altor braţe. De această dată, ale disperării, pentru că omul se ambalase rău de tot. Ca să nu mai vorbim de orgoliul încercat greu de tot. Cum adică, s-a găsit cineva să-l părăsească tocmai pe el, cel mai cel dintre cei mai ce? Cam acesta pare-se să fi  fost şi fi­­nalul carierei sale de amant, abandonarea sa de nerecu­nos­cătoarea creatură  reuşind ceea ce nici măcar iubitul partid nu reuşise.