Pasărea uşoară a sufletului

La Haţeg, într-o primăvară numai muguri, ne-am dat întâlnire cu pasărea sufletului... Meşterul Simu Grecu, din neamul luncanilor din Târşa, se mândreşte cu lingurile lui sculptate măiastru, având drept coadă un fel de amfipteră, jumătate trup cu solzi de balaur, jumătate cap de pasăre măiastră, cu coroniţă de păuniţă şi ochi de floare în cinci petale (precum roza canina)...

Pentru meşterul Simu, "viaţa n-a fost uşoară, ci mereu provocatoare", ne spune, cu veri petrecute la stână, cu călătorii lungi, pe drumurile cele vechi, de culme, ale dacilor. Acolo, sus, în munte, a învăţat el tainele cioplitului în lemn şi-ale meşteritului, din bardă, teslă şi topor, de tot felul de unelte indispensabile altădată haţeganului. Obiectele ieşite din mâna lui - ca şi din mâna vreunui strămoş dac, de la care se va fi perpetuat în timp motivul păsării sufletului - nu sunt doar utile, ci şi frumoase, împodobite cu modele arhetipale.

În Muzeul Etnografic de la Haţeg, pe care l-a înfiinţat cu multă vreme în urmă, meşterul a pus şi-o ramă sculptată de "Simu cel Tânăr" (el, meşterul, la vârsta de 12 ani), cu motivul "lumii alungate": un punct din care pleacă razele, pe o jumătate de cerc. "Nu ştia ţăranul ce e dincolo", zice Simu Grecu, adăugând: "Lumea alungată e locul în care ţăranul nu avea voie să pătrundă...".

Admirăm în muzeu un vas vechi de 200 de ani, dintr-acelea în care se pregătesc bucatele la stână. Are un sistem reglabil de agăţare deasupra focului, ceea ce ne stârneşte uimirea: "Se pune cocaiul (căldarea - n.n.), se face focul sub el şi se reglează înălţimea lui, după flacără". "Mere într-însul şi tocăniţa mocănească?", îl întreb. "Apăi, cum...?", vine răspunsul ca un şuier de mirare.


CIORBA DE FASOLE TĂRCATĂ
Sus, la stână, în munte, a "învăţat" rosturile tocăniţei şi Radu Anton Roman, într-un an pe când hălăduia prin locurile acelea, făcându-şi filmările pentru emisiunea "Bucătăria lui Radu". Iar după ce a văzut cum e cu tocăniţa şi-a luat reţeta şi secretul, s-a pornit repejor spre Haţeg, la Mama Aurelia (mama Rodicăi Csanadi, care se arată dornică să ne spună povestea acelei întâlniri). "Auzise că în Haţeg ştie cineva să facă o ciorbă de fasole tărcată, cum multe nu-s", zice Rodica, în vreme ce maică-sa o completează, nostalgic: "Parcă-l văd: era aşa cumsecade şi-atâta îi plăcea să mă mai pupe!... Stătea lângă mine, acolo, unde făceam fasolea, pe cerdac, şi mă-ntreba ce pun în ea, ce mai trebe...!"

Mama Aurelia repetă pentru noi gesturile de odinioară, explicându-ne, probabil cu acelaşi ton cu care a făcut-o cu ani în urmă, felul în care se prepară celebra reţetă haţegană. "Iei un ciolan afumat, fasole boabe - din cea mare şi tărcată -, ciuperci, fasole verde, două cepe roşii tocate, 4 morcovi tăiaţi, sare, piper, paprika, chimen, bulion de roşii, frunze de tarhon"... Le-nşiră pe toate dinainte, arătându-le pe fiecare în vreme ce apasă pe cuvinte, ca nu cumva vreunul dintre ingrediente să iasă lipsă. "După ce s-a înmuiat, fasolea boabe se pune la fiert cu afumătura, apoi se adaugă restul legumelor şi condimentele."

Când să facem fotografiile, Mama Aurelia din Haţeg fuge iute din faţa noastră, împingându-şi fiica să ţină castronul cu ciorbă de fasole tărcată pentru poză. După ce "şedinţa foto" se încheie, bătrâna revine, spunându-ne cu voce joasă: "Domnu' Radu mânca de toate, sărmanu'... Şi-i plăcea să bea vin sec. O ţâră cam mult...".

CORNULEŢE DE HAŢEG
Cele mai banale cornuleţe din lume. Nici nu ştiu de ce le zice "de Haţeg". Sunt formidabile, ronţăi o tavă şi nu observi. Guşti unul după prânz, la meci, mai iei unul, aşa, din nebăgare de seamă, la al doilea gol, iar joi ai o sută patru kile!
● Aluat: 300 g făină, 200 g osânză (unt), 100 g zahăr, 1 ou, 1 gălbenuş.
Se frământă toate până când una sunt. Se întinde coca foaie subţire, dar să nu se vadă prin ea. Se taie triunghiuri.
● Umplutura: 250 g marmeladă, miere, dulceţuri, rahat.
● Glazură: 50 g zahăr pudră.
Se pune umplutura, se rulează cornuleţele, se pun, pe tavă unsă, la cuptor încins, cu foc mic, până se închid uşor la culoare. Se oferă presărate cu zahăr pudră.
Reţetă din "Poveştile bucătăriei româneşti", volumul III