Arhiva
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Păstrăm numărul de telefon pe viaţă

20 octombrie 2008

De mâine intră în vigoare portabilitatea: ne putem păstra numerele de telefon chiar dacă schimbăm operatorul, fix sau mobil. Procedura durează 10 zile de la depunerea cererii către operatori, dar noile reguli europene vor impune portabilitate într-o zi.

 

De mâine scăpăm de nebunia informării “agendei” în legătură cu noul număr
Competiţia pe piaţa telecom din România intră într-o nouă fază o dată cu introducerea portabilităţiii numerelor. Stresul provocat de schimbarea numărului de telefon (fix sau mobil) i-a împiedicat pe mulţi utilizatori de telefonie să schimbe operatorul, dintr-un motiv sau altul. Pe de altă parte, clientul poate deveni mult mai pretenţios cu serviciile pe care le primeşte din partea operatorului la care este abonat.

Portabilitatea permite utilizatorilor (abonaţi sau utilizatori de cartele) şi îşi păstreze numărul de telefon atunci când devin clienţi ai altui furnizor. Portarea numerelor de telefonie fixă către reţele de telefonie mobilă şi invers nu va fi posibilă. O solicitare intră în vigoare la 10 zile de la depunerea unei cereri la furnizorul la care este abonat. Conform deciziilor Comisiei Europene, “transferabilitatea numărului este un element determinant în opţiunea consumatorului şi de aceea, ar trebui îmbunătăţită, astfel încât consumatorul să poată schimba operatorul într-o singură zi”. De asemenea, “este important ca toate facilităţile să fie accesibile persoanelor vârstnice şi celor cu dizabilităţi”. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Comunicaţii ne-au declarat că portabilitatea într-o zi ar fi posibilă şi la noi în ţară, urmând ca acest lucru să se mai discute la nivel UE.

 
COSTURI
Tarifele percepute furnizorului “acceptor” de către furnizorul “donor” nu vor depăşi 13 euro pentru fiecare număr portat, în cazul portabilităţii numerelor geografice şi numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă şi 11 euro pentru servicii de telefonie mobilă. Totuşi, decizia privind implementarea portabilităţii (nr. 144/2006) lasă o portiţă prin care utilizatorilor li se pot cere bani de către operatorul acceptor. La Articolul 20  se precizează următoarele: “În cazul în care furnizorii acceptori percep utilizatorilor finali tarife pentru furnizarea serviciului de portabilitate a numerelor, acestea vor fi accesibile”.

 
CONSECINŢE
Săptămâna trecută, Vodafone Turcia estima că 20% dintre utilizatorii de telefonie mobilă de pe piaţa turcă vor migra către alte reţele, după introducerea noilor reglementări cu privire la portabilitate. Legislaţia va intra în vigoare în noiembrie pe piaţa din Turcia. În ceea ce priveşte impactul asupra pieţei telecom din România, părerile sunt împărţite. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Comunicaţii consideră că, pe termen lung, portabilitatea ar putea conduce la micşorarea diferenţelor dintre tarifele pentru convorbirile în reţea şi cele pentru convorbirile în afara reţelei. Pentru Romtelecom, introducerea portabilităţii este un ajutor în atragerea de clienţi noi din alte reţele. Reprezentanţii Orange s-au uitat la experienţele altor pieţe şi au observat că impactul acestei măsuri a fost relativ redus, scepticismul operatorului mobil fiind împărtăşit şi de oficialii Vodafone.

 
INFORMARE
Operatorii au obligaţia de a transmite în mod gratuit un ton distinctiv, prin care utilizatorii să fie avertizaţi că apelul respectiv este terminat în altă reţea decât cea în care este originat apelul. Alternativ se poate transmite, gratuit, un mesaj vocal prin care utilizatorii finali să fie avertizaţi că numărul apelat a fost portat. Serviciul de relaţii cu clienţii privind portabilitatea va trebui să fie disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Există şi o serie de motive pentru care cererea de portare poate fi refuzată de un operator. Unul dintre ele este acela în care cartela SIM sau terminalul CDMA este declarat pierdut ori furat. Pe de altă parte, nu pot constitui motive de refuz al cererii de portare a numărului existenţa unor datorii ale abonatului către furnizorul donor sau suspendarea furnizării serviciului prin intermediul  numărului respectiv.

Taguri asociate:     it
Comentarii
Păstrăm numărul de telefon pe viaţă
45 comentarii
urweoiei
Very nice site! cheap viagra
26/11/2009 21:59:26 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
None
hi, good site. 111 [URL=http://www.link2222]222[/URL] http://www.link3333
22/11/2009 15:27:36 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Viagra
Erectile dysfunction, generic viagra, 18203, [URL=http://www.viagrausageneric.com/]generic viagra[/URL], d;8, http://www.viagrausageneric.com/ Viagra, bmchkz.
27/10/2009 08:46:46 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Viagra
Erectile dysfunction, generic viagra, 3970, [URL=http://www.viagrausageneric.com/]generic viagra[/URL], o((, http://www.viagrausageneric.com/ Viagra, iisyk.
26/10/2009 02:44:30 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
uCTFwOkLuZM
boktoghb, cialis, [url="http://www.portugal-tchat.com/forum/members/vittore-fallaci.html"]cialis[/url], http://www.portugal-tchat.com/forum/members/vittore-fallaci.html cialis, huimkaxr, cialis, [url="http://www.heidelbergrepair.com/forums/member.php?u=725"]cialis[/url], http://www.heidelbergrepair.com/forums/member.php?u=725 cialis, hpdiebwa, achat cialis en ligne, ... Citeşte întreg comentariul
22/08/2009 15:37:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
  • Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
Caricatura zilei: 24 mai 2012
Caricatura zilei: 24 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ... Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Berceni

5 camere

Suprafata utila: 200 mp

140.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul