Piaţa locală a echipamentelor de video-conferinţe este estimată la 5 milioane de dolari
Autor: ALEXANDRU RADESCU
23 septembrie 2009 – 17:16
Sistemele de video-conferinţe au beneficiat de pe urma crizei economice mondiale. Companii şi diverse instituţii au mai tăiat din fondurile pentru deplasări şi au achziţionat sau au folosit mai mult echipamentele de video-conferinţe.
Pe de alta parte, marii producători în domeniu (Tandberg, Cisco) au trecut deja la un nivel superior tehnologic, numit "teleprezenţă". Este vorba de un sistem complex, rezultatul final fiind o experienţă audio-vizuală cât mai naturală. Se pot realiza întruniri virtuale simultane la care se pot conecta persoane aflate în zone diferite, se pot organiza intâlniri cu parteneri sau clienţi, cu consilii administrative în condiţii aproximativ similare unei intâlniri faţă in faţă.
Norvegienii de la Tandberg au prezentat azi “Telepresence T3”, un sistem cu 3 LCD-uri de 65 inci (165 cm), capabilităţi video HD de până la 1080p. T3 include infrastructura, masa de control, trei ecrane şi sistemul de iluminare din tavan.
Reprezentantul Tandberg în România, Răzvan Atimariti, estimează piaţa locală a echipamentelor de video-conferinţe la 5 milioane de dolari, comparativ cu 4 milioane de dolari pe 2008. Fiind vorba de estimări personale, cifrele diferă destul de mult cu altele furnizate în trecut, de jucători de pe piaţă locală. Astfel, Andi Segal, IT System Integration manager Avitech (principalul distribuitor) estima piaţa locală la 5 milioane de euro pentru 2008.
Preţuri de componente
În funcţie de complexitatea unui sistem de video-conferinţe sau a unui echipament în sine, preţurile variază pe o arie destul de extinsă. Potrivit lui Atimariti, cel mai scump terminal Tandberg costă 30.000 de euro iar cel mai complex proiect poate ajunge şi la 500.000 de euro.
În timp, preţurile acestor echipamente a tot scăzut. Din 2001 pâna în 2007, preţul unui sistem “mediu” scăzuse de la 30.000$ la 5.000$.
Cisco
Un sistem de teleprezenţă a lansat şi Cisco pe piaţa românească prin aprilie. Cisco TelePresence System 1300 utilizeaza un ecran cu plasma de 165 cm, echipamentul folosind conexiuni de banda şi de 1,5 Mbps la o rezoluţie de 720 pixeli.
Comentarii
Piaţa locală a echipamentelor de video-conferinţe este estimată la 5 milioane de dolari
niciun comentariu
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

