Vă întrebaţi, poate, ce vor fi căutând aromânii - neam de oieri - într-o competiţie cu bucate dunărene? Ei bine, aşa a rânduit Dumnezeu ca, mânaţi dintr-un loc într-altul de principiile unui alt tip de "transhumanţă", cel al istoriei, o parte dintre ei să se aşeze la marginea Deltei, în satul Sarighiol de Deal. Sarighiol, adică ghiolul (lacul) galben.
Cel mai iute ne-au ieşit sub ochi "pitele". Plăcintele armâneşti. Aşa că am luat-o şi noi "la plăcinte înainte" şi, mai întâi de orice altceva, ne-am străduit să aflăm reţetele acestor bunătăţi ale machidonilor. De ajutor ne-a fost Salomeea Caimacan, "naşa plăcintelor", care ne-a desluşit pe-ndelete cum se face "pita di curcubeta" (altceva nimic decât plăcinta de dovleac a miezului de toamnă). "Se întind foile normal, se pune dovleacul ras, zahărul şi se stropeşte foaia cu ulei, apoi se dă în «cireap», cuptorul mare, de lut, din mijlocul curţii." Pentru "pita di lapti" se întinde o foaie groasă de aluat, de câteva ori. În interior se pun alte foi ("di peturi"), care se coc în prealabil la cuptor. Se aşază în tavă vreo 10 foi foarte subţiri, se presară brânză, se pune ulei şi se bat şase ouă, peste care s-a turnat un litru şi jumătate de lapte. Pe deasupra se pune din nou o foaie foarte subţire. "Pita di veardzâ" e plăcinta de ştevie, spanac sau urzică. Cu umplutură verde, adică. Cât despre "pita gârgâlană", aceasta se face din "peturi" (foi) care se umplu cu ou şi cu brânză şi se rulează.
De-ale peştelui
Pe lângă celebrul borş de peşte al Deltei, grupul de aromâni din Sarighiol de Deal a mai pregătit şi o ciorbă cu perişoare de peşte. Perişoarele se fac din trei feluri de peşte. "Se fierb legumele - ardei, ceapă - adăugăm orez, apoi perişoarele, pregătite din carnea de peşte, cu ou şi sare. Acrim cu sare de lămâie." O altă delicatesă locală e tochitura de peşte: "Se căleşte ceapa cu ardeiul în cantităţi egale, se adaugă puţin bulion, iar deasupra se pune file de crap, prăjit în prealabil. Adăugăm suc de roşii până la nivelul peştelui şi rondele de roşii. Se pune pe foc. Se mănâncă cu mămăliguţă".
Ştiucă umplută
Reţeta de ştiucă umplută, gătită armâneşte, am aflat-o de la Elena Ştirbu (fina "naşei plăcintelor"). "Folosim carne de ştiucă şi de alte specii de peşte, orez şi condimente. Batem ştiuca mai întâi cu lingura de lemn, ca să se desprindă repede pielea de carne. Scoatem apoi carnea, o trecem prin maşină şi o amestecăm cu orez fiert foarte bine (pentru că altminteri crapă pielea peştelui) şi condimente (piper, cimbru, oregano, sare), cu ceapă şi usturoi. O coasem şi o punem în tava cu ulei, suc de roşii şi ardei (pregătit în casă) şi măsline. Ştiuca nu se umple foarte tare, pentru a nu plesni la fiert. Când e gata, se presară puţin pătrunjel verde şi se ornează cu lămâie." Pentru festivalul de la Uzlina, Elena a mai pregătit chiftele din trei feluri de peşte: crap, şalău şi somn, cu usturoi, cartofi, dar şi icre de crap, cu ulei, sare, lămâie "şi apă minerală, ca să fie albe şi pufoase".
"Chiar dacă nu suntem din neam pescari, ne-am adaptat condiţiilor Deltei şi pregătim cu plăcere şi un borş de somotei şi o pită cu brânză."
Salomeea Caimacan
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

