Preoţi în temniţe

Mărturisirea ce urmează fost făcută de preotul greco-catolic Teodor Daraban, care era paroh în localitatea Petrani (jud. Bihor) în momentul desfiinţării bisericii

După 1989, preoţii greco-catolici care au supravieţuit închisorilor au povestit pe larg chinurile îndurate după ce biserica lor a fost desfinţată de regimul comunist. Nevrând să treacă la ortodoxie au ţinut slujbele pe ascuns, însă autorităţile nu i-au tolerat şi i-au condamnat la ani grei de detenţie.

Mărturisirea ce urmează fost făcută de preotul greco-catolic Teodor Daraban, care era paroh în localitatea Petrani (jud. Bihor) în momentul desfiinţării bisericii:



SLUJBE CLANDESTINE. “La data de 26 octombrie 1948 am fost scos din biserica localităţii Petrani de către primarul şi notarul comunei Pocola, de care aparţinea satul Petrani şi mi-a fost interzis a mai servi Sfânta Liturghie în biserică. Astfel am luat Sfânta Taină şi am dus-o la casa parohială. Menţionez că nici un credincios al acestei parohii n-a semnat actul de trecere la Biserica Ortodoxă. La aflarea motivului pentru care mi s-a interzis de a mai intra în sfântul locaş, credincioşii au închis biserica şi n-au lăsat să intre nici un preot ortodox.
Deşi preotul ortodox Sălişteanu din Pocola a fost ajutat de Miliţie să intre în biserică, credincioşii s-au opus cu fermitate, până când a avut loc următorul eveniment tragic: un pădurar, fiu al acestui sat, bun credincios, a fost ucis mişeleşte de către organele de Securitate şi îngropat sub zăpadă, la rădăcinile unui brad; descoperit de familie abia după două săptămâni. Credincioşii au fost timoraţi, nu s-au mai dus la biserică, dar nici nu au mai opus rezistenţă în faţa preotului. Ameninţările au continuat, şi credincioşii erau derutaţi. Cei mai curajoşi asistau la Liturghiile pe care le săvârşeam, fie la casa parohială, fie pe la credincioşi, pe ascuns...”



ARESTAREA. În anul 1956, preoţii ortodocşi care erau în parohiile greco-catolice trebuiau să completeze nişte formulare, arătând situaţia în aceste parohii, în urma memoriului episcopilor noştri Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi dr Ioan Bălan. Acest memoriu, prin care se cerea libertate pentru Biserica Greco-Catolică, a ajuns şi la noi. Eu l-am primit de la părintele canonic Ludovic Vida de la Baia Mare şi l-am citit în ziua de 15 august 1956, ziua Adormirii Maicii Domnului, în faţa unui grup de credincioşi din parohia Pişcolţ, care s-au angajat să strângă iscălituri de la credincioşi, pe care să le trimitem la Guvern şi la Ministerul Cultelor. Şase credincioşi, care s-au angajat cu strângerea iscăliturilor, au obţinut semnături de la 1.052 familii...
În ziua de 5 august 1958 am fost arestat de la serviciu. Am fost dus la Securitatea Oradea, unde am fost anchetat zi şi noapte de către locotenentul major Ciurcovici Radomir şi lt maj. Tincău Anghel, care m-au ţinut aici până la 25 iunie 1959. Am fost ţinut în tot acest timp într-o celulă care avea salteaua putredă şi pereţii uzi. Şapte luni, zi şi noapte, m-au ţinut cu becul aprins în celulă. Am fost băgat în timp de iarnă sub duş cu apă rece, m-am îmbolnăvit, dar nu mi s-a dat îngrijire. Am fost judecat într-un lot de 13 persoane, toţi greco-catolici, preoţi şi credincioşi, primind 25 de ani de muncă silnică.



DETENŢIA. După ce am fost judecaţi, am fost duşi la Penitenciarul din Oradea, unde am rămas până în ziua de 4 decembrie 1959. Aici am răbdat cel mai mare frig din viaţa mea. În ziua de 4 decembrie 1959 m-au scos din celulă şi mi-au nituit lanţuri la picioare. Noaptea, la ora 2, am fost îmbarcaţi într-un camion descoperit şi duşi la gară. Menţionez că am fost în lanţuri opt inşi, printre care oameni de 70 de ani, dar preot eram numai eu. Am fost îmbarcaţi în tren şi duşi la Gherla. La Gherla am sosit în seara de 5 decembrie, am fost introduşi într-o cameră fără geamuri, cu paturi de fier fără saltele. Pe un astfel de pat am dormit îmbrăcat. Alţii au dormit pe ciment. După 15 zile ni s-a dat daltă şi ciocan şi ne-am scos unii la alţii lanţurile de la picioare, apoi ne-au mutat într-o sală, unde eram 120 de deţinuţi. Aici erau paturi suprapuse, cu saltele. Dormeam doi-trei într-un pat, unii peste alţii. În ziua de 25 decembrie 1959, ziua Naşterii Domnului, Crăciunul, locotenentul major Istrate ne-a repartizat pe celulare. Am ajuns în celula 62, la etaj. Ne aştepta mâncare în hârdaie: gogonele şi morcovi acri, fierţi. În această celulă se afla şi generalul Vasile Pascu, fost ofiţer de stat major al lui Antonescu, care avea 71 de ani. În Săptămâna Luminată din anul 1960 am fost scoşi din celule în holul mare de jos al închisorii şi pregătiţi pentru Delta Dunării, Periprava. După o săptămână am fost îmbarcaţi într-un tren special cu vagoane de marfă, pentru direcţia Galaţi. La Galaţi am sosit noaptea şi am fost îmbarcaţi pe bac şi duşi până la Periprava, vizavi de Vâlcov. Am fost introduşi în barăci. Erau şase barăci din stuf, tencuite, cu pământ pe jos. Aici am fost duşi la munci agricole, la prăşit porumb. Recitam Rozarul mergând la punctul de lucru.
Am rămas acolo până în 1963, când am fost duşi la alte colonii de muncă, la Luciu Georgeni, regiunea Bucureşti, apoi în Balta Brăilei, la Grădina, apoi la Strâmba şi la Salcia, de unde am fost eliberat în 1964, după şase ani de detenţie. În ajunul Schimbării la Faţă, în 5 august 1958, am fost arestat, şi în ziua de 6 august 1964 dimineaţa am sosit acasă.

Vinovat că l-a blestemat pe Gheorghiu-Dej

“În anul 1948, când a început prigoana împotriva greco-catolicilor, într-o noapte, ne-am trezit cu cei de la Miliţia Alba-Iulia, care l-au arestat pe soţul meu. În acelaşi timp l-au luat şi pe fiul meu, Ioan, în vârstă de zece ani. Acolo au căutat să-l facă să adere la ortodoxism şi să îndemne şi pe alţi preoţi să-şi lepede credinţa greco-catolică. Soţul meu a refuzat. După ce a fost supus la fel de fel de presiuni psihice, făcându-i-se tot soiul de promisiuni, i-au dat drumul acasă, pentru a se mai gândi... După o vreme am fost nevoiţi să părăsim Galda de Sus şi ne-am dus la Mesentea, unde am locuit într-o moară părăsită. A venit la Mesentea şi soţul meu, dar, cum a ajuns, a venit Securitatea şi l-a arestat, acuzându-l că, atunci când era preot în Coşlar, s-a rugat să cadă guvernul şi l-a blestemat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. (Georgina Aldea, despre preotul greco-catolic Izidor Aldea)