După faimoasele descinderi în cuiburile de cyber-infractori din Vâlcea, Poliţia a anihilat o reţea cu cartierul general în Caransebeş, dar care avea "tovarăşi" şi în Italia.
Ieri-dimineaţă, poliţişti şi lucrători de la Crimă Organizată au făcut câteva zeci de descinderi în forţă în mai multe oraşe din ţară, printre care Timişoara, Caransebeş, Oţelul Roşu, Piteşti şi Hunedoara. Hackerii care spărgeau conturi bancare au fost ridicaţi de la domiciliile lor, în urma unei acţiuni de amploare. 22 de persoane au fost audiate şi nouă tineri au fost reţinuţi, majoritatea studenţi, pentru clonare de carduri şi site-uri de internet ale mai multor bănci.
PERCHEZIŢII PE BANDĂ RULANTĂ
Din casele suspecţilor au fost ridicate calculatoare, componente, echipamente de comunicaţii, carduri bancare şi, conform unor surse neoficiale, substanţe identificate ca droguri. Monitorizarea a început încă din luna mai a anului trecut, când o parte din cei reţinuţi ieri au fost depistaţi că se ocupau cu clonarea de carduri bancare. Ulterior, aceştia au trecut la un nivel superior şi au început să "cloneze" paginile oficiale de internet ale unor bănci din Uniunea Europeană. Prin această metodă, ei construiau site-uri pirat, identice cu cele originale ale băncilor. Clienţii accesau paginile web false, îşi dădeau datele de identificare, coduri PIN, parole de acces online şi numere de cont.
Informaţiile erau trimise către alţi membri ai reţelei în Italia, de unde se intra în conturile victimelor, din care se retrăgeau sume de până la 1.000 de euro la o extragere. Anchetatorii susţin că tinerii au clonat atât pagini web ale unor bănci, cât şi ale unor universităţi din SUA. Din Italia, banii ajungeau în România prin transfer.
În şase luni, tinerii au reuşit să fure aproximativ 350.000 de euro.
ORAŞ MIC, FRAUDĂ MARE
Cartierul general al reţelei era în Caransebeş (jud. Caraş-Severin). Coordonatorul DIICOT pentru judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin, procurorul Mircea Andres, a declarat că percheziţiile continuă, acţiunile de cercetare şi verificare încă nu s-au încheiat. Conform procurorului Andres, există două dosare, unul la Timişoara şi unul la Caransebeş. În cazul dosarului de la Timişoara este vorba despre accesarea unor servere ale unor universităţi din SUA, dar şi de accesarea serverelor NASA. Al doilea dosar este considerat mai important din cauza prejudiciului creat.
Comentarii
RAZIE NAŢIONALĂ/Axa România – Italia
2 comentarii

Daos
Pai tocmai documentatia tehnica vor sa gaseasca, ca e buna de vandut la iranieni, nord coreeni si alte natii de gen.

Servere NASA
Au innebunit astia cu accessarea serverelor NASA? Ce naiba tot cred ca vor gasi acolo in afara de documentatie tehnica?
-
Autorităţile au publicat, pentru prima dată după producerea accidentului din Pasajul Lujerului, imaginile suprinse de camera de supraveghere amplasată în pasaj din momentul ciocnirii celor trei tramvaie.Potrivit Biroului de informare publică cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, "procurorii Parchetului de pe... -
Meteorologii au emis o avertizare COD PORTOCALIU de ploi şi furtuni, valabilă de azi, de la 18:00, până mâine, la ora 6:00. Avertizarea vizează judeţele Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov (inclusiv Municipiul Bucureşti), Galaţi, Vrancea şi zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ şi Bacău. În aceste zonese vor... -
George Becali, inculpat în dosarul transferurilor de terenuri, în care este judecat pentru fapte de corupţie, riscă închisoare cu executare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să pronunţe în acest dosar. Alături de finanţatorul Stelei, inculpaţi în această cauză mai sunt fostul ministru al apărării,...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Dieta frumuseţii
"Dieta frumuseţii" a fost creată de Lisa Drayer, care este dietetician şi jurnalist specializat ...
Citește articolul
Primele imagini de la accidentul de tramvai din Pasajul Lujerului din Bucureşti. Vezi înregistrarea video
Autorităţile au publicat, pentru prima dată după producerea accidentului din Pasajul Lujerului, ...
Citește articolul
Cod Portocaliu de ploi şi furtuni, valabil de astăzi, de la ora 18:00. Avertizarea vizează Capitala şi mai multe judeţe
Meteorologii au emis o avertizare COD PORTOCALIU de ploi şi furtuni, valabilă de azi, de la 18:00, ...
Citește articolul
Guvernul interzice contracte de servicii juridice şi taie costuri de protocol în instituţii şi regii
Guvernul va interzice instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai ...
Citește articolul
Procesul schimbului de terenuri, ziua verdictului. Becali şi Babiuc riscă închisoare cu executare
George Becali, inculpat în dosarul transferurilor de terenuri, în care este judecat ...
Citește articolul
Târgul National Imobiliar marcheaza sapte ani de organizare si anunta ... Citeste articolul
Zona Eminescu este una dintre cele mai cautate si tranzactionate portiuni a ... Citeste articolul
Dupa câteva zile de calm pentru cursul valutar, leul s-a depreciat di ... Citeste articolul
Sectorul rezidential din Cehia a fost puternic afectat de criza financiara. ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Începe TNI, ediţia de primăvară. Preţurile se negociază, locuinţele se cumpără la ...
- Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
- Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
- Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară din Cehia? De patru ani preţurile nu se opresc din picaj
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Planuri de urgenta GREXIT: Primul summit pentru FRANGELA
Summitul UE de la Bruxelles, prima mare eveniment care ii pune in lumina reflectoarelor pe ...
Citește articolul
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ...
Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

