Un subiect care ne chinuie de aproape de un deceniu, reabilitarea termică a blocurilor vechi din România ar putea urma exemplul ţărilor din vestul Europei
Îmi amintesc că acum opt-nouă ani, directorul unei importante firme care produce elemente de izolare a faţadelor îmi spunea plin de speranţă că programul de reabilitare termică a blocurilor din România, demarat cu mare tam-tam de Guvernul vremii se va termina într-un deceniu şi va fi un real succes. Din nefericire, lucrurile s-au mişcat cu viteza melcului datorită unei metodologii greoaie, a dificultăţilor de atragere şi însumare a fondurilor necesare şi a lentorii de-a dreptul suspecte cu care firmele autorizate s-au înscris la licitaţii şi au executat lucrările propriu-zise.
CUM E LA ALŢII
Nici în acest domeniu, ca de altfel în multe altele, nu era nevoie să inventăm noi roata. Ţările mult mai avansate din vestul continentului, operând sub rigurozitatea solicitărilor Uniunii Europene, au derulat cu real succes programe de reabilitare termică a clădirilor vechi, urmărind două idei esenţiale: economii la consumurile energetice şi îmbunătăţirea calităţii estetice a faţadelor. Aşa a fost posibil ca vechi cartiere muncitoreşti din fosta Germanie comunistă să se transforme în adevărate zone rezidenţiale. Polonia şi Cehia, ţări ieşite şi ele de sub umbra totalitarismului, au utilizat programe coerente de reabilitare şi în termene record au finalizat acţiunea la nivel naţional. În toate aceste cazuri, ca şi în altele similare, investiţiile iniţiale au început să fie amortizate prin economii la consum în sezonul rece şi prin creşterea valorii de piaţă a condimioanelor reabilitate.
CÂŞTIGURI ESTETICE
Dincolo de avantajele tehnice şi economice, reabilitarea a adus şi noutăţi estetice, schimbarea fiind evidentă la nivelul faţadelor. Proiecte consistente au eliminat intervenţiile individuale, aducând o logică a alăturării părţilor componente. S-au adus la acelaşi diapazon închiderea golulilor şi decorarea balcoanelor sau a teraselor. În sfârşit, s-au utilizat culori pastelate, proaspete, atractive.
Imaginea centrală reprezintă un ansamblu de blocuri-turn din Danemarca, supus unui program de reabilitare şi reintegrare în circuitul imobiliar. Rezultatul este, după cum se vede, spectaculos şi, cu siguranţă, eficient. Programele pot fi supuse şi la construcţii de mici dimensiuni, acolo unde proprietarii pot obţine fondurile necesare.
Comentarii
Reabilitare termică, dar şi schimbare de conţinut estetic
niciun comentariu
-
Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice situaţia de la Poşta Română şi Agenţia Domeniilor Statului, după ce a primit date potrivit cărora cele două companii s-ar afla într-o situaţie economică dificilă, Poşta fiind chiar în pericol de insolvenţă.Şeful Executivului a declarat că fosta conducere... -
Premierul Victor Ponta l-a numit pe liberalul Stelian Fedorca în funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în locul democrat-liberalei Oana Badea, pe care a eliberat-o din acest post, potrivit unor decizii ale prim-ministrului publicate miercuri în Monitorul Oficial.Stelian Fedorca a fost inspector şcolar general... -
Executivul a aprobat astăzi ordonanţa de urgenţă privind majorarea salariilor bugetarilor cu 8%, ca şi ordonanţa referitoare la returnarea către pensionari a CASS plătit în plus, actele normative fiind anunţate de premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern. Sumele oprite ilegal pensionarilor din contribuţii de sănătate...
Multimedia
Alte ştiri
- Dumitru Dragomir: "Mi-am luat profesor de română ca să înţeleg raportul lui Tudor! Unii rîdeau ca la uşa cortului"
- Stoichiţă are probleme înaintea meciului cu Dinamo: "Nikolici a dat totul peste cap!"
- GSP a anticipat corect: ”U” Cluj - CFR Cluj se rejoacă pe 18 mai, de la 21:30
- Gazeta, lăudată în Marca: "Ediţii speciale + ziar bilingv + o copertă excelentă!"
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
"La Gheorghe Enescu” - o convorbire de acum un secol
V-aţi întrebat vreodată cum îşi stabileau gazetarii interviurile înainte vreme? ...
Citește articolul
Acum 100 de ani. Bucureşti Paris, cu bicicleta
Tânărul George Antonescu, a cărui fotografie o dăm aici, va porni în ziua de 20 mai cu ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 17 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag
Dorinţa de a fi regizor a apărut în acelaşi timp cu nevoia de a fi pedagog, iar ...
Citește articolul
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ...
Citește articolul
Moneda europeana a reusit sa câstige un avans fata de pozitia de mini ... Citeste articolul
Alegerile esuate din Grecia si mesajele politicienilor au fost de natura sa ... Citeste articolul
Gradina Icoanei este una dintre cele mai bine pozitionate zone din Bucurest ... Citeste articolul
Dupa câteva luni de sperante de stabilizare, România a intrat d ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO]
La 32 de ani, Cristian Stefanescu isi traieste visul: a renuntat la viata de corporatist pentru a ...
Citește articolul
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor"
In 2008, fondul britanic de investitii Europa Capital a cumparat un teren de 55 de hectare in ...
Citește articolul
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

