Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional
Cum deunăzi tocmai s-a deschis marele Târg de Turism al Bucureştilor, iar ministerul de resort a închiriat tot parterul Romexpo ca să promoveze oferta turistică a judeţelor ţării, m-am întrebat de ce s-a ţinut la o "parcelare" atât de previzibilă a spaţiului, cu designuri identice şi panotări parcă trase la şapirograf şi, mai ales, de ce nimeni nu s-a gândit că unul dintre elementele de promovare cele mai atractive (şi vizual, dar şi olfactiv şi gustativ) ar fi fost gastronomia?
Că nu e judeţ, regiune sau sat care să nu aibă ceva de spus şi de arătat în planul acesta. Dar, mai ales, eu încă n-am văzut turist care să-şi facă vacanţa pe nemâncate. Şi dacă dragostea trece prin stomac, turismul mai abitir ar trebui să ţină seama de bucate. Că francezul ne cheamă la supă de ceapă, la ratatouille şi la stridii cu lămâie, ungurul, la gulaş, grecul ne îmbie cu suvlaki şi turcul cu baclavale... Iar nouă de ce nu ne-ar sta bine să ne prezentăm la un târg de turism şi cu o farfurie cu hribi, smântână şi mămăliguţă ca-n Maramureş, şi cu o tochitură dobrogeană, cu o ştiucă umplută ca-n Delta Dunării, cu niscaiva alivenci moldoveneşti, cu o lipie la ţest ca-n Oltenia ori cu o palincă ardelenească...? Asta ca să dau numai câteva exemple. E drept însă că dacă a lipsit de la Târgul de Turism componenta gastronomică - ori, dacă o fi fost, nu era prea vizibilă - Bucureştiul a avut parte nu demult de un excelent festival gastronomic, unde ne-am străduit să ne găsim şi noi locul, organizând un workshop despre actualitatea bucătăriei româneşti tradiţionale. Dar bucureştenii nu au fost singurii care s-au bucurat de gusturile toamnei. Iată, veţi afla din Jurnalul de bucătărie, despre "naşterea" unui nou festival, la Polovragi, acolo unde se află una dintre cele trei păduri de castani cu fructe comestibile din ţară.
Savori olteneşti
După o ediţie întreagă Jamie Oliver, să ne tragem sufletul şi să respirăm adânc, apoi să ne întoarcem în bucătăria noastră, printre mâncărurile neaoşe. Nu de alta, dar avem a vă povesti cum a fost la Bucharest Food Festival, când, cu ajutorul maestrului bucătar Radu Gerheş, am făcut o scurtă incursiune în istoria gastronomiei autohtone. La workshopul organizat de Jurnalul de bucătărie aţi avut parte şi de o demonstraţie culinară, preparatul pe care am ales să vi-l prezentăm fiind saramura de pui, fel de mâncare specific oltenesc, care se potriveşte cu o mămăliguţă sau, şi mai bine, cu o bucată caldă de azimă coaptă la ţest.
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Whitney Huston, singurul artist din lume cu şapte albume consecutive recompensate cu Discul de Platina
Whitney Houston (9 august 1963 - 11 februarie 2012) este singurul artist din lume cu şapte albume ...
Citește articolul
Whitney Houston a fost găsiă moartă în camera sa de hotel!
UPDATE 9.47
Corpul neînsufleţit al artistei a fost găsit de bodyguardul acesteia, a precizat ...
Citește articolul
UPDATE 9.47
Corpul neînsufleţit al artistei a fost găsit de bodyguardul acesteia, a precizat ...
Citește articolul
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

