Reţetă de suflet

Mult îi mai plăcea şi lui să vânture ţara, în că­u­tare de suflete bune şi de reţete gustoase! Cu cinci ani în urmă, cam pe vremea asta, cu pu­­ţine zile înainte de a se stinge din viaţă, Radu Anton Roman a fost invitat în Apuseni, printre moţi, la Gârda de Sus, la o întâlnire a satului, un­de a fost pus - cum altfel? - în fruntea bucatelor! Tare îl mai încânta să muşte zdravăn din plăcin­ta gătită pe lespede, moţească, povestind tuturor, cu plăcere nespusă, de unde vine vorba "piatră-n casă". "Piatra de plă­cinte", zicea el, "se dădea cândva de zestre, în Apu­seni şi în părţile silvani­ce dintre Be­clean şi câm­pia bihoreană. Nici o fa­tă nu se mă­rita fără lespedea ei (de aici vine ex­presia «a da piatra din ca­să»), nici o căruţă nu pleca la Târgul de Fete de la Găina fără cratiţa ei ruptă din stân­că". De la socă­ciţele din Gârda de Sus am aflat şi eu, acum vreo trei ani, cum se fa­ce plăcin­ta pe piatră (ori pe lespede). "Se face un aluat ca de pâine, din făi­nă, sare, apă şi drojdie şi se lasă la dospit. Apoi se în­tind foi mai subţiri, care se ung cu brânză (dulce sau sărată) şi se strâng, adunându-se în aşa fel încât plăcinta să aibă o formă pla­tă. Se coc pe lespede de pia­tră fierbinte, pe amândouă părţile. Păcinta se un­ge, fierbinte, cu unt şi smântână şi se aduce la masă." Şi tot ele mi-au spus despre celebrul "po­roniu" al Apuseni­lor. "Se pregăteşte un aluat fra­ged din două căni de făină, două căni de un­tu­ră şi smântână, două gălbenuşuri, o jumătate de cană de zahăr farin, arome. Se amestecă făi­na cu un­soa­rea (untura sau untul) şi smântâna, se adaugă găl­benuşurile frecate cu zahărul, apoi aromele. Se la­să la rece o oră, du­pă care se întinde o foaie de mă­­rimea tă­vii. Se păstrează o parte din aluat. Foaia se înţea­pă pu­ţin cu furculiţa, apoi se dă la cup­tor până se rumenesc. Se scoate şi se pu­ne deasupra umplutura do­rită: dul­cea­ţă de fructe de pădure sau brân­ză dulce cu ou, zahăr şi arome sau umplutură de bu­dincă. Din alua­tul rămas, din care se fac fâşii lungi şi sub­ţiri, se realizează un grilaj ce se aşază deasupra. Se dă din nou la cuptor."


Chemare din Ardeal
Ardealul slăninii cel gustos! Cu vorba asta ne îmbie Radu Anton Roman să descoperim ţinutul gastronomic de dincolo de munte (asta dacă priveşti dinspre Vechiul Regat). Dar e şi Ardealul plăcintelor şi-al copturilor de tot felul, şi-al amestecurilor savuroase şi neobişnuite (imperiale!, de, ca să fie mai presus ca ale "regăţenilor", zice el) de carne cu fructe, de sărat cu dulce, cu-o umbră subţire (ori groasă, după plăcerea fiecăruia) de paprika iute. În Ardealul acesta din care-şi revendică rădăcinile, reţetele lui Radu Anton Roman spun şi ele povestea bucătăriei româneşti.