Arhiva
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Revine Anglia

6 august 2010
  

După ce în campionatul trecut s-au luptat pentru titlu până în ultima etapă, Chelsea şi Manchester United reiau războiul chiar de la primul meci al noului sezon, în Supercupa Angliei, care va fi transmis în direct de Sport Klub, duminică, de la ora 17:00.

Avantajată şi de arbitri în duelurile directe cu United, Chelsea s-a impus în ediţia trecută din Premier League cu un singur punct avans, câştigând apoi şi Cupa Angliei, în timp ce marea rivală din Manchester a trebuit să se mulţumească doar cu succesul din Cupa Ligii. Cele două echipe şi-au disputat trofeul şi în 2009. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 2-2, după golurile marcate de Nani şi Rooney, respectiv Ricardo Carvalho şi Lampard. Până la urmă, londonezii au învins la lovituri de la 11 metri cu
4-1, cucerind a patra lor Supercupă din istorie. De partea cealaltă, Manchester rămâne lider detaşat al victoriilor în această competiţie: United are în total 17 trofee, ultimul obţinut în 2008.


Extrafotbal
VINERI
17:30 (TVR 2) Baschet feminin - Meci amical: România - Germania; 19:00 (Sport 1) Tenis - ATP 500 Washington (sferturi); 19:00 (Eurosport) Sărituri cu schiurile: Marele Premiu de vară Hinterzarten; 22:00 (Eurosport) Tenis - Turneul WTA de la San Diego
SÂMBĂTĂ
2:00 (Sport 1) Tenis - ATP 500 Washington (sferturi); 4:00 (Sport 1) Tenis - ATP 500 Washington (sferturi); 10:35 (Sport.ro) Rugby - Tri Nations: Noua Zeelandă - Australia; 19:00 (Eurosport) Sărituri cu schiurile: Marele Premiu de vară Hinterzarten (echipe); 23:00 (Eurosport) Tenis - Turneul WTA de la San Diego
DUMINICĂ
2:00 (Sport 1) Tenis - ATP 500 Washington (semifinale); 19:00 (Eurosport) Sărituri cu schiurile: Marele Premiu de vară Hinterzarten (DT 108); 18:00 (Eurosport) Atletism - Concurs EAA Lucerna
LUNI
10:30 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a şasea); 18:00 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a şasea)
MARŢI
10:30 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a şaptea); 18:00 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a şaptea)
MIERCURI
10:30 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a opta); 16:30 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a opta); 18:00 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a opta)
JOI
10:30 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a noua); 13:00 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a noua); 16:30 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a noua); 18:00 (Eurosport) Înot - CE de la Budapesta (ziua a noua)
Taguri asociate:     sport
Comentarii
Revine Anglia
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice   Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul