Arhiva
Sâmbătă, 11 februarie 2012
SHOP

Rusia îşi face Silicon Valley

23 martie 2010 – 17:19

Rusia va înfiinţa un centru de cercetări şi producţie în domeniul înaltei tehnologii, similar cu cel din Silicon Valley, iar proiectul de construcţie va fi coordonat de magnatul rus Viktor Vekselberg, a declarat preşedintele rus Dmitri Medvedev, citat de RIA Novosti.



Medvedev a declarat că noul centru va fi amplasat în Skolkovo, în apropierea Moscovei.
Vekselberg se află pe locul 23 în topul miliardarilor ruşi, cu o avere estimată la 1,8 miliarde de dolari.
Preşedintele a arătat că este important ca nu doar statul ci şi sectorul privat să aibă un rol activ în proiect.
Medvedev a cerut guvernului să definească statutul special al centrului din Skokova şi să facă, dacă este necesar, modificări legislative.

Şeful statului rus a declarat anterior că cercetările centrului vor avea cinci priorităţi, respectiv energie, tehnologia informaţiei, comunicaţii, cercetări biomedicale şi tehnologie nucleară.
Iniţial, Silicon Valley, din San Jose, California, reunea cercetători şi producători de cipuri, dar în prezent este cel mai mare centru de cercetări în domeniul înaltei tehnologii la nivel mondial.
Taguri asociate:     redactie
Comentarii
Rusia îşi face Silicon Valley
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Paradoxal, pământenii sunt mai fericiţi decât în 2007. Vezi unde trăiesc cei mai "happy" oameni din lume
Paradoxal, pământenii sunt mai fericiţi decât în 2007. Vezi unde trăiesc cei mai "happy" oameni din lume În ciuda dificultăţilor economice, conflictelor şi dezastrelor naturale, pământenii ... Citește articolul
Chinezul Cui, colecţionarul de sticluţe de parfum
Chinezul Cui, colecţionarul de sticluţe de parfum Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai mul­te exponate decât într-un muzeu: ... Citește articolul
Volkswagen CC tradiţie cu accente premium
Volkswagen CC tradiţie cu accente premium Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ... Citește articolul
HTC Sensation XE - Pariul cu ibeats by Dr. Dre
HTC Sensation XE - Pariul cu ibeats by Dr. Dre Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ... Citește articolul
Cioran. De şi despre
Cioran. De şi despre Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE