Arhiva
Duminică, 12 februarie 2012
SHOP

"Tăiam porumbei cu foarfece boante"

16 ianuarie 2009

În 1989, Dan Roşu şi Adrian Cojocaru aveau 10 ani şi locuiau în Bucureşti.



Dan şi Andi: "În ianuarie 1989 era cald, noroios, cred că plouase sau se topise zăpada. Eram în clasa a IV-a, la Şcoala 113 din Berceni. Învăţătoarea, care ne era şi mamă, şi tată, ne-a trimis la cercul de bio­chimie de la Palatul Pionierilor.

Primele ore au fost interesante, ne-a desenat pe tablă celula, citoplasma, nucleul în culori, de-am crezut că să fii biochimist în­s­eam­nă să ştii să desenezi frumos. Apoi ne-a lăsat la microscop, ne-a arătat cum se umblă cu lamelele. Tăia pe câte unul puţin, să ne uităm şi la sânge. Mă rugam de el: «Pune-mi şi mie sânge!», că ce, eu eram prost să mă tai?

Apoi ne-am mai uitat la frunze, la aripi de muscă, la furnici şi chiar la propria flegmă. Am văzut la micros­cop şi apa de la chiuvetă, în care înotau nişte chestii de nu-ţi venea să crezi. Şi la apa din vaze, care era plină de parameci. Dar după câteva ore, ni s-a dat altă sarcină şi ne lăsa să ne uităm la microscop numai dacă re­u­şeam să tăiem nu ştiu câţi po­rum­bei, dar îţi dădea foarfece boante şi nu reuşeai să termini niciodată.

Când intram în Palatul Pionierilor, până să ajungem la etaj, la cercul de biochimie, treceam pe lângă cercul de aeromodelism, ne uitam la ei cum fac avioane, salivam, apoi ne duceam la tăiat po­rumbei. Nu era greu să găseşti po­rumbei, erau pline «almanahele». Erau frumuşei, îi făceam cu talent, puneam suflet în munca noastră. După ce îi tăiam, îi lipeam pe un băţ din ăla de vată de zahăr. Nu ştiu ce se făcea cu ei, poate erau folosiţi de corul Palatului Pionierilor sau poate erau pregătiţi pentru manifestările de la 23 August".

Dan: "Din stolurile alea imense de porumbei ai păcii s-a îndurat tovarăşa de la cerc şi mi-a dat şi mie unul, şi umblam aşa cu porumbelul pe băţ prin oraş, apoi m-am urcat în troleul 73, să mă duc acasă, şi, când am coborât la Big, mai aveam în mână doar băţul, porumbelul ră­măsese în troleibuz".

Dan şi Andi: "După ce am terminat cu porumbeii, ne-am apucat de mărţişoare, am lucrat la ele patru-cinci luni. Ne-a adus tovarăşa nişte forme din ceramică, nişte gân­gănii pe care noi trebuia să le co­lorăm cu vopsea, şi aşa am făcut găr­gă­riţe negre. Iar bunicuţa mieroa­să, cum ni s-a părut nouă tovarăşa asta la început, a devenit la sfârşit o acri­tură. După ce am făcut tone de măr­ţişoare, nu ne-a dat vaca aia nici un mărţişor. De aia am şi plecat de la cercul de biochimie. Cred că mărţişoarele le vindea în faţă la magazinul Unirea, că şi pe atunci învăţătoarele erau plătite prost.

Şi tovarăşa de la şcoală făcea afa­ceri cu noi. Îmi amintesc că a adus pe cineva să ne facă la fiecare o po­ză-portret, cu noi îmbrăcaţi pionieri, şi iniţial ne-a zis că ne costă 25 de lei, iar când ne-a adus poza ne-a luat 50 de lei. Tot ea ne ducea la Muzeul Satu­lui, unde biletul de intrare era 3 lei, cât era şi cartoful ăla de la cofetărie, făcut din resturi şi pudrat cu cacao. Ei, pentru că nimeni nu avea fix 3 lei, ne lua 5 lei şi nu ne mai dădea restul. Învăţătoarea aştepta mereu cadouri de la părinţi şi valoarea lor se regăsea în notele noastre".

Dan: "Mama era croitoreasă şi mereu trebuia să îi facă un taior sau o rochie. Cu mama Mădălinei, care era ceva, inspectoare sau lucra la casa de comenzi, se avea învăţă­toarea cel mai bine. Mi-aduc aminte, când s-a îmbolnăvit Mădălina, ne-a luat tovarăşa pe toţi cei 40 de elevi şi ne-a dus în vizită la Mădălina. Îţi dai seama cum am încăput 40 de copii într-un dormitor? Ne-a servit cu brifcor, dar a trebuit să stăm la rând, că n-aveau 40 de pahare".

Andi: "Tot atunci, pe la începutul anului, ştiu că erau un fel de pliante cu întrebări. Dacă răspundeai corect la toate, puteai să câştigi o bicicletă. Erau întrebări de genul: «Ce a spus tovarăşul Nicolae Ceauşescu la plenara cutare?», iar eu o băteam pe mama la cap să-mi spună răspunsul, dar ea îmi zicea: «Eu de unde să ştiu?». Eu mă miram: «Păi, nu te-ai uitat la plenară?». Pe chestia asta am pus-o pe mama să cumpere cărţi de Ceauşescu, voiam să câştig bicicleta aia".
Taguri asociate:     ne-a
Comentarii
"Tăiam porumbei cu foarfece boante"
32 comentarii
keskBremo
ralph lauren walnut http://topcitystyle.com/turquoise-dolce-amp-gabbana-color85.html oasis ladies clothes shops [url=http://topcitystyle.com/grey-and-black-jackets-amp-sweatshirts-color149.html]rockport shoes home page[/url] gucci and glasses
http://topcitystyle.com/takeshy-kurosawa-printed-quot-these-takeshy--item2554.html klein steel ... Citeşte întreg comentariul
30/04/2010 08:18:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
buhAppotoVoft
urban fashion sylist http://topcitystyle.com/just-cavalli-jeans-for-women-denim-blue-item2384.html eastland shoes [url=http://topcitystyle.com/32-on-sale-size13.html]nutini new shoes[/url] tall womens clothes
http://topcitystyle.com/?action=products&product_id=1836 directions driving city code postal province locations select dorval laurent ... Citeşte întreg comentariul
30/04/2010 07:48:23 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Swaccamma
clothes dryers http://topcitystyle.com/armani-round-neck-brand8.html fashion valley mall san diego [url=http://topcitystyle.com/dsquared-men-brand13.html]cheap baby girl clothes[/url] premature baby clothes
http://topcitystyle.com/dolce-amp-gabbana-athletic-shorts-for-men-grey-item2569.html womens casual shoes ... Citeşte întreg comentariul
30/04/2010 06:20:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Tieglexytit
automobile manufacturer big http://latestcarnews.in/lancia/giuseppe-lancia-istock drive automobile paraplegic
[url=http://latestcarnews.in/toyotas/toyota-rear-speakers-levin-trueno]hall auto brokerage[/url] volkswagen manual [url=http://latestcarnews.in/racing/novak-racing]novak racing[/url]
automobile vente http://latestcarnews.in/audi
Citeşte întreg comentariul
28/04/2010 22:43:30 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
tedaffovorpof
dillards travel 2126 abbott martin rdste500 phn6152974895 http://wikitravel.in/map/dunkirk-ohio-map american made travel mugs
[url=http://wikitravel.in/expedia/expedia-gift-cards]dick ranian travel advisors[/url] travel business for sale [url=http://wikitravel.in/airlines/lawsuits-against-alitalia-airlines]lawsuits against alitalia airlines[/url]
travel value rewards program ... Citeşte întreg comentariul
28/04/2010 21:04:20 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum afli dacă şcoala la care înveţi/învaţă copilul tău e închisă
Cum afli dacă şcoala la care înveţi/învaţă copilul tău e închisă Inspectorii generali şcolari fac parte din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, ... Citește articolul
Ministrul de interne le cere prefecţilor să rămână în birouri 24h/24 şi să se folosească de informaţiile transmise de jurnalişti
Ministrul de interne le cere prefecţilor să rămână în birouri 24h/24 şi să se folosească de informaţiile transmise de jurnalişti Ministrul de Interne, Gabriel Berca le-a atras atenţia prefecţilor, preşedinţilor de CJ, primarilor ... Citește articolul
Care de Foc. Gumpert Apollo S și Noble M600
Care de Foc. Gumpert Apollo S și Noble M600 Gumpert. E numele tipului care a înființat compania, însă, dacă mi se permite o mică licență ... Citește articolul
Șase! Vine Noul BMW M6
Șase! Vine Noul BMW M6 După o rețetă devenită deja clasică, BMW a luat tot ce e mai bun de pe fenomenalul M5 și a dat ... Citește articolul
Un porc pentru Anca Boagiu
Incredibil! Anca Boagiu, fostul repetat titular al portofoliului transporturilor, rămas acum, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE