La sărbătorirea a 70 de ani de existenţă şi "în calitate" de partener strategic al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru de anul acesta, British Council ne-a adus două piese. Acestea au fost puse în scenă la Sala Dalles, din Capitală, şi prezentate de "Stan’s Café", una dintre cele mai inovative companii teatrale din Marea Britanie, care a cucerit publicul încă din 1991, prin spectacolele sale neobişnuite.
Povestea boabelor de orez
Unul dintre proiectele de renume internaţional ale companiei a făcut înconjurul lumii, trecând prin zeci de oraşe şi capitale, şi se numeşte "Spectacolul Orezului". Lansat sub numele "Of All The People In All The World", spectacolul a venit şi în România, la Bucureşti, pentru a oferi participanţilor la festival o nouă viziune asupra reprezentaţiilor de teatru, dar şi asupra cifrelor şi datelor. Astfel, începând de sus în jos, la etajul superior, am avut de-a face cu… inflaţia. Dacă v-aţi grăbit să vă abateţi cu gândul la inflaţia cotidiană, v-aţi înşelat. E vorba despre un fenomen mai aparte, şi anume… inflaţia de orez. Optzeci şi două de milioane de boabe de orez, pentru a reprezenta populaţia României şi a Marii Britanii.Povestea boabelor este simplă: ele au fost împărţite pentru a realiza o serie de statistici despre oameni, actualizate şi obţinute din surse autorizate. Statisticile au fost reinterpretate într-o formă originală, care a impresionat publicul (dovadă fiind semnele de exclamaţie ale celor care "vizionau" expunerea). Un spectacol-instalaţie ieşit din tipare, "Spectacolul Orezului", şi ale lui boabe au mai beneficiat de încă o notă specifică: au fost cu dor de ducă. După show-ul din România ele s-au… îndreptat (la propriu) spre alte locaţii, urmând să fie donate la final pentru a fi folosite ca hrană pentru animale.
"Of all the people in the world", aşa cum s-a "recomandat" el în Marea Britanie, a fost prezentat pentru prima dată la Warwick Arts Centre la Birmingham Cathedral în 2003 şi a fost creat din dorinţa de a înţelege mai bine lumea în care trăim. Până acum aplaudam meritele incontestabile ale orezului, recunoscători fiind pentru faptul că este atât de bogat în vitamina E. Chinezii l-au savurat şi ei, de când se ştiu, în mâncăruri preponderent "orezistice". De! La o mare de oameni, o mare de orez! Cine s-ar fi gândit însă că, într-o zi, un Bob va deveni actor?
Constance Brown
În tandem cu "prestaţia" orezului – vedeta de la etajul superior al Sălii Dalles – a avut loc reprezentaţia piesei "Purificarea lui Constance Brown". Indiferent în ce schemă urbană ne-am afla, trăim aceleaşi drame sau bucurii, ne brăzdează aceleaşi emoţii. Ne "îmbâcsim" plămânii şi mintea cu acelaşi aer al indiferenţei, al violenţei sau al spiritului de haită. Ne supunem zilnic aceluiaşi domino social care nu cruţă pe nimeni. Aceasta este ideea care creionează piesa ingenios pusă în scenă ca un culoar cu uşi pe margine. Publicul a fost invitat la sfârşit să pătrundă în backstage (spatele scenei). Pentru că în culise se află prelungirea muncii unor oameni, maşini, lumini, sunet etc. La fel ca în viaţă. În faţă stă actorul, costumat sau machiat. În spatele imaginii lui stau realitatea, munca şi sufletul care îi compun existenţa. Viaţa este ca o piesă de teatru: scenă şi culise. Asta au încercat englezii să surprindă, şi le-a reuşit!Comentarii
Teatru marca British Council
un comentariu

OqRrIoWYZGF
19OONv effnsybphbbf, [url=http://eyljjfartigz.com/]eyljjfartigz[/url], [link=http://mtinwffualmv.com/]mtinwffualmv[/link], http://ukwiecadtwpt.com/
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

