Când vine vorba de căutări pe internet, de relevanţa rezultatelor oferite de un motor de căutare depinde mult de timpul pe care îl investim în cercetarea unui anumit subiect.
Una dintre provocările de actualitate din domeniul tehnologiei care stă la baza motoarelor de căutare este tocmai clasificarea informaţiilor după criterii cât mai sugestive şi reprezentative, fie că e vorba de informaţii de tip text, conţinut video sau fotografii.
Un domeniu în care progresele în această direcţie sunt mai uşor de observat este cel universitar, în care multitudinea de resurse de tip eLearning (învăţământ electronic) a generat nevoia unei organizări eficiente a tuturor informaţiilor digitale. Astfel, mai multe universităţi au început să investească în sisteme de management al învăţământului (LMS-uri) pentru arhivare şi prezentarea resurselor online într-o manieră sistematică, potrivit serviciului ICT Results. În domeniul universitar, căutările clasice în aceste depozite digitale de informaţii, aşa cum se procedează în cazul Google de exemplu, au început să fie înlocuite de tehnici mai complexe, care ţin cont mai degrabă de semnificaţia informaţiilor decât de cuvintele în care sunt acestea redate.
ABORDĂRI
Una din abordările studiate în cadrul unui proiect european de cercetare numit Tehnologii Lingvistice pentru eLearning o reprezintă extragerea automată a unor cuvinte-cheie din documente. Prototipul unui astfel de instrument a fost conceput să funcţioneze şi pentru documente scrise în limba română, din domeniul calculatoarelor. O a doua abordare, mult mai sofisticată, permite studenţilor să caute informaţii în funcţie de anumite concepte, aşa-numita căutare semantică în care cuvintele-cheie şi definiţiile sunt ierarhizate în funcţie de sensul lor, în ceea ce se numesc ontologii. Una dintre principalele probleme ale acestei metode este însă dată de faptul că utilizatorilor le vine destul de greu să o adopte, după ce au folosit atât de mult timp căutări "clasice". De aceea, una din direcţiile de cercetare în cadrul acestui proiect este dată de adaptarea principiilor căutării semantice la interfeţe mult mai prietenoase, folosite de exemplu în cazul reţelelor online de socializare.
SearchWiki
Dincolo de domeniul universitar, motoarele de căutare se îmbunătăţesc pe zi ce trece, încercând să ofere utilizatorului o experienţă cât mai facilă de căutare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă SearchWiki-ul celor de la Google, un instrument care permite utilizatorilor să îşi personalizeze şi să îşi eficientizeze interogările online. Un utilizator îşi poate sorta lista de rezultate întoarse de Google în funcţie de preferinţele sale, ordine care se va păstra la interogări ulterioare. De asemenea, dacă este logat într-un cont Google, un utilizator poate lăsa comentarii în dreptul a diferite rezultate, care vor putea fi accesate şi de către alţi utilizatori, într-un fel de evaluare publică a diferitelor site-uri.-
Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt... -
În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit... -
Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ...
Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ...
Citește articolul
Zona Eminescu este una dintre cele mai cautate si tranzactionate portiuni a ... Citeste articolul
Dupa câteva zile de calm pentru cursul valutar, leul s-a depreciat di ... Citeste articolul
Sectorul rezidential din Cehia a fost puternic afectat de criza financiara. ... Citeste articolul
Prima Casa 4 poate fi catalogata astfel: o necesitate pentru clienti, o pro ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
- Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
- Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară din Cehia? De patru ani preţurile nu se opresc din picaj
- Prima Casă 4: cel mai bun vânzător de credite, din teama că ar putea fi ultima ediţie
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ...
Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ...
Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
“Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită


stockexpertcom