Telegramele operative DSS din care Ceauşescu a aflat că i se apropie sfârşitul

Reţelele Departamentului Securităţii Statului au transmis până în ultima clipă a regimului Ceauşescu informaţii despre schimbările care aveau loc în Europa de Est. Gene­ralul de brigadă (rez.) Aurel Rogojan, fost şef al Secretariatului DSS, arată că generalul Iulian Vlad nu a ordonat niciodată să nu se transmită Centralei informaţii care l-ar fi de­ranjat pe Ceauşescu. Mai mult, redă parţial 11 informări din pe­rioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 despre schimbările care se pre­co­nizau a avea loc în România.

Indiciile din anii '80 că în Europa de Est se dorea schimbarea re­gi­murilor au fost receptate de DSS cât se putea de realist, în condiţiile în care, după trădarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activităţii şi raportarea rezultatelor... Profesio-niştii informaţiilor secrete din sistemul Departamentului Securităţii Statului şi-au făcut însă bine munca. Omologii  occidentali aflaţi la post în ambasadele din Bucureşti făceau ca, de voie ori de nevoie, ochii şi urechile contraspionajului să afle anumite lucruri.

Ceauşescu a avut totodată, în­cepând cel mai târziu din luna septembrie 1989, informări speciale, chiar în mai multe ediţii zilnice, asupra acţiunilor sistematice coordonate  din exterior împotriva  sa.

Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989   reţin aten­ţia cel puţin 11  informări din categoria celor extrem de incomode, după cum urmează:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind întâlnirea de la Malta: "Cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sfe­relor de influenţă (...) problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale... Statele vest-eu­ropene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est (...) În ceea ce priveşte România, va fi foarte greu, date fiind par­ti­cu­larităţile proprii (...) care exclud posibilitatea producerii unei re­voluţii de catifea (...)"

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind întâlnirea  Kohl - Mitterrand: "S-a stabilit sprijinirea unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste (...)".

3. MApN - Direcţia Informaţii a Armatei - Telegrama 015771/09.11.1989: "Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania... Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (...) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă... care să degenereze într-un conflict militar... Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei...".

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 - "După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca în relaţiile cu România să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi susţinere a acţiunilor protestare (...)".

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 - "«Trust Organization», recent înfiinţată de CIA, are între obiective: încurajarea şi sprijinirea mişcărilor disidente din ţările socialiste; măsuri active de organizare şi dirijare a acţiunilor emigraţiei; organizarea de ac­ţiuni de opoziţie făţişe şi folosirea ca ofiţeri de legătură şi instructori a foştilor membri ai serviciilor de informaţii care au trădat (...). «Trust Organization» îşi va concentra activitatea cu preponderenţă în direcţiile României şi Cehoslovaciei...".

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 - Iniţiativa preşedintelui Franţei de a convoca reuniunea de urgenţă la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, cu scopul "sporirii rolului aces­tora în destabilizarea şi schimbarea re­gimurilor politice din ţările socialiste, încurajării directe a constituirii nemul­ţu­miţilor şi protestatarilor în mase  de ma­nevră (...)".

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 - Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei: "În contextul  poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi  URSS, cu privire la România se preconizează  (...) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare (...)". (n.a. - Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, deşi au fost dovedite acţiunile ilegale împotriva securităţii statului săvârşite de Laszlo Tökes, atestate şi de interceptarea, la controlul  trecerii  frontierei, a  unei chitanţe olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsă în plafoniera autotu­rismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 - Declaraţia consilierului prezidenţial sovietic Oleg Bomogolov privind "caracterul ireversibil şi de generalitate al procesului care se desfăşoară în unele ţări est-europene şi optimismul cu care este privită evoluţia viitoare a României".  

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 - Declaraţie a preşedintelui George H. Bush: "Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. (...) Am trimis în România un nou ambasador... L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent...".

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 - Declaraţia preşedintelui Franţei la încheierea reuniunii la nivel înalt de la Strasbourg: "Pro­blema unor provincii... nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Un­garia şi România în chestiunea Transilvaniei... sau problema Basarabiei... Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa...".

11. DSS/0610/12.12.1989 - În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din Ro­mâ­nia vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suve­ran şi neutru - Ardealul - sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie...".
Dau un exemplu care este edificator în ceea ce priveşte urmărirea evoluţiilor internaţionale în direcţia accelerării pră­buşirii sistemului  mondial socialist. Pe evoluţiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz  timp de nouă-zece ani. Că venea schimbarea nu era o noutate. Se ştia de la momentul Helsinki (coşul trei, al drepturilor omului, numai că fiecare parte opusă înţelegea sau dorea să înţeleagă cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA în timpul mandatului preşedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securităţii Naţionale al SUA, în 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla... Strategia anticomunistă globală era cunoscută şi nu existau dubii că, după ce se va instala la Moscova conducătorul "aşteptat", odată pornită căderea liberă a sistemului,  aceasta  nu va mai putea fi oprită.

Dacă se întâmpla ca informaţiile din exterior să dubleze în mare măsură ceea ce în Centrală se colecta direct din presa externă, din fluxurile agenţiilor de ştiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice şi din alte surse, de regulă sigure şi de înaltă fidelitate, este posibil ca  ofiţerilor din aparatul extern să li se fi cerut să nu furnizeze informaţii redundante, ci să caute răspunsuri la întrebările şi problemele necunoscute: "Când? Cum? Unde? Cine? În beneficiul cui?".

Dacă totuşi în structuri paralele ani la rând s-a lucrat altfel, omiţându-se din informări adevărurile incomode, faptul  este imputabil şi unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligaţiilor de protecţie contrainformativă pe care le aveau, nu l-au cunoscut şi nu au putut fi luate măsurile de îndreptare cuvenite.

În nici un caz însă, pe linia Departamentului Securităţii Statului, din partea şefului acestuia nici înainte de 1986 şi cu atât mai puţin după nu ştiu să li se fi cerut ofiţerilor de informaţii să nu culeagă ori să nu transmită informaţii privind tendinţele politice internaţionale de reaşezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindcă tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore şi constante ale informaţiilor externe (spionajului). Pesemne că acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodată ofiţeri de informaţii, ori nu au ştiut, ceea ce este grav pentru ei, că pe spaţiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau şi alţii care îi supervizau sau îi monitorizau. Nu mai spun că nu cred că ar fi putut îndrăzni cineva, la vremea aceea, să dea o asemenea orientare extrem de gravă şi de periculoasă.
Aurel Rogojan