Un vernisaj de o strălucire aparte a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Iaşi. Spunem aparte pentru că, în ciuda crizei în care se zbate această ţară, se găseşte totuşi acel timp pentru vindecare sufletească, de data aceasta oferită de pictură.
Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză din Moldova (MATE) a organizat cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Profesorilor de Limba Engleză din România (RATE) la Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, iar în cadrul evenimentului a avut loc şi vernisajul expoziţiei intitulate „Identitate cromatică" a pictorului Carmel Georgescu. Imaginile neliniştite sau odihnitoare ale picturilor sale vorbesc despre golul sau plinul din noi.
Carmel Georgescu a ales pictura pentru că toate bucuriile şi tristeţile i s-au adunat în sensul acestei arte. Totul s-a împletit cu el în timp, iar înţelesurile au venit pe rând. Pictura a devenit singura lume posibilă printre cele pe care le putea vedea. A ales „rupturi" ale existenţei sau întâmplări „miraculoase", dar şi cuvinte din scrierile ce-l hrănesc, însă abstractul îl atrage cel mai mult. Trist în unele lucrări, entuziast în altele, atunci când îi iese o culoare în nuanţa pe care o simte este vesel. „Sunt fericit! Mi-a ieşit un galben frumos! Acestea sunt bucuriile mele. Mici, dar deosebite", spune artistul.
Şi-a adus în tăcere semnele sufletului său pe pânză, peste care a aşternut straturi peste straturi de muncă, aşteptare, renunţări. Picturile sale dezvăluie celui care are răgazul de a se opri o clipă în faţa lor o fiinţă de lumină ce doreşte să se exprime, să ardă, să spună, trecând prin toate vămile pe care creaţia i-o cere. Au personalitate şi frumuseţe, dar au şi har.
„Eu nu pictez pentru câştig, ci pentru că asta simt", spune Carmel Georgescu. „Este felul meu de a exprima ceea ce simt, este modalitatea prin care mă raportez la ceea ce mă înconjoară, este felul în care îmi arăt bucuria că sunt acum şi aici. În fiecare seară intru într-o stare deosebită, mereu alta, în funcţie de ce au putut vedea ochii mei, în funcţie de ce a trăit sufletul meu, de cuvintele care mi-au intrat în inimă, cuvinte cu care mă hrănesc, cuvinte dăruite întotdeauna de persoane speciale. Trăiesc prin culoare, dar mă hrănesc cuvintele. Sunt într-o permanentă revelaţie, mă simt ca un copil şi descopăr mereu lucruri noi, e o lume, o lume a mea, superbă! Eu stăpânesc puţin culoarea, nicidecum cuvântul."
Carmel Georgescu s-a născut la 26 ianuarie 1966, la Rădăuţi, judeţul Suceava. Talentul i-a fost remarcat de mentorul său, profesorul Cristian Crihan din Iaşi, care l-a încurajat şi îndrumat de-a lungul evoluţiei sale artistice. La 22 decembrie 2009 (coincidenţa a făcut ca data vernisajului său de la Iaşi să fie tot 22) a obţinut premiul pentru debut în cadrul Salonului Anual al Artiştilor Plastici Amatori din judeţul Suceava. Cea dintâi expoziţie personală a avut loc la 5 septembrie 2010, la Suceava.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

