URSS – Necesitatea înnoirii partidului
6 noiembrie 2009
"... Într-o societate democratică, partidul însuşi trebuie să constituie expresia democratismului în forma sa supremă şi cea mai consecventă, să fie exemplu de dezvoltare democratică pentru întreaga societate.
În partid trebuie să fie create toate condiţiile - inclusiv cele statutare - pentru o confruntare temerară a punctelor de vedere, prezentarea de alternative, diverse abordări în soluţionarea unei probleme sau alteia, cu condiţia menţinerii unităţii în problemele principale şi în privinţa obiectivelor strategice" (M. Gorbaciov, Raport prezentat la Consfătuirea de la CC al PCUS, iulie 1989, Agenţia TASS);
ÎNNOIREA PARTIDULUI, CERINŢĂ IMPERIOASĂ A APĂRĂRII VALORILOR SOCIALISMULUI
"Dificultăţile şi conflictele, gravitatea situaţiei actuale se explică nu numai prin inevitabilitatea lor obiectivă în perioada de tranziţie... Multe fenomene ar fi putut fi preîntâmpinate dacă partidul şi conducerea ţării şi-ar fi însuşit mai rapid noile metode, noile funcţii, noul lor rol. Rămânerea în urmă în acest domeniu creează un vid spre care se orientează elementele străine restructurării, aparţinând atât curentului administrativ de comandă, cât şi celor care neagă esenţa socialistă a restructurării. Iată de ce, în prezent problema înnoirii în cadrul partidului este atât de actuală" (M. Gorbaciov, Cuvânt rostit cu prilejul întâlnirii cu secretarul general al PC Francez, septembrie 1989, Agenţia TASS);
"În momentul de faţă, activitatea organelor şi organizaţiilor de partid este în multe privinţe imobilizată de vechile structuri, de norme şi instrucţiuni perimate. Îşi spune cuvântul şi cramponarea de vechile şabloane a unei părţi a cadrelor. Nu putem lăsa lucrurile în această situaţie, întrucât în prezent, când au loc procese economice şi sociale profunde, când se desfăşoară o luptă politico-ideologică în jurul problemelor-cheie ale dezvoltării sociale, cuvântul partidului, poziţia lui, activitatea lui organizatorică şi ideologică au o importanţă excepţională" (M. Gorbaciov, Cuvântare la Plenara CC al PCUS, septembrie 1989, Agenţia TASS).
ROLUL CONDUCĂTOR AL PARTIDULUI
Dialogul partidului cu oamenii muncii este indispensabil în procesul afirmării rolului său conducător în societate.
- "Nu sunt de acord cu aprecierile extreme că partidul aproape şi-a pierdut poziţia în ţară, că s-a transformat într-un club de discuţii etc. Se fac aluzii la slăbiciune, la lipsa de hotărâre a centrului. Consider că unii tovarăşi trezindu-se la un moment de cotitură, îşi pierd încrederea, cedează poziţii, iar acest lucru nu trebuie să se întâmple.
Când partidul s-a închis în sine, s-a distanţat de mase şi a preluat metodele administrative, influenţa sa ca avangardă politică a societăţii a slăbit imediat. Iar noi o ştim foarte bine, nu numai din istorie, ci şi din trecutul recent...
Dialogul partidului cu oamenii muncii nu înseamnă o slăbiciune şi nici nu transformă PCUS într-un club de discuţii. Dacă slăbiciunea constă în dialogul cu toate păturile societăţii, atunci nu ştiu ce înseamnă curaj... Forţa şi curajul constau în priceperea de a-i conduce pe oameni, de a-i convinge prin puterea logicii, prin atitudinea partinică, prin ataşamentul faţă de socialism, în priceperea de a uni, de a consolida. Încercaţi să faceţi acest lucru fără dialog!" (M. Gorbaciov, Cuvântare la încheierea Plenarei CC al PCUS, aprilie 1989, Agenţia TASS);
PERICOLUL SLĂBIRII ROLULUI CONDUCĂTOR AL PARTIDULUI
"După părerea mea, esenţa problemei o reprezintă faptul că restructurarea în partid rămâne considerabil în urmă, faţă de procesele ce au loc în societate. Pe acest teren apare ca un pericol real slăbirea rolului conducător al PCUS în cadrul restructurării şi, deci, în societate. Aceasta determină o creştere a îngrijorării în ce priveşte prestigiul partidului, al organelor sale conducătoare, centrale şi locale nu numai în rândurile comuniştilor, ci şi în rândurile păturilor largi de oameni ai muncii" (M. Gorbaciov, raport la Consfătuirea de la CC al PCUS consacrată problemelor activităţii PCUS în etapa actuală a restructurării, iulie 1989, Agenţia TASS).
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Relaţii Externe, dos. nr. 22/1989
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

