„Veronica”, filmul inocenţei noastre

Neastâmpărata Veronica, o fetiţă care se află la un cămin de copii, primeşte de ziua ei în dar de la Zâna cea bună o traistă vrăjită, care-i va îndeplini orice dorinţă. Refuză să împartă această bucurie cu ceilalţi copii şi Zâna o pedepseşte. Peripeţiile se ţin lanţ, pe drum întâlneşte prieteni buni şi răi (cum ar fi Vulpea, care o învaţă să fure şi să mintă). Numai cunoscând astfel de personaje a învăţat Veronica să separe binele de rău....

Un film muzical pe care copiii ajunşi acum oameni în toată firea nu l-au uitat niciodată, şi de care copiii oamenilor în toată firea încep să se îndrăgostească.

Despre „Veronica" povesteşte regizoarea şi scenarista Elisabeta Bostan, una dintre emblemele filmului românesc pentru copii şi mentorul câtorva zeci de generaţii de regizori români. Spunem po­ves­teşte, deoarece dânsa nu dă interviuri. Vorbeşte, aşa cum a făcut cu o întreagă generaţie de actori. Şi povestea ei începe încă de la intrarea în Casa Presei.

Alba doamnă se opreşte în faţa intrării şi se uită în sus: „Ce destin am avut! Eram atât de crispată că nu o să intru în producţie cu filmul ăsta! Îl propu­sesem de multă vreme. Mă amânau. Urcam în Casa Scânteii la etajul 5 (acolo era departamentul care se ocupa de cinematografie, Mircea Sântimbreanu era atunci la conducerea Cinematografiei Române). Veneam ca să se ştie că n-am murit! Şi într-o zi, spre Crăciun, am fost chemată de urgenţă şi mi s-a spus: «Intri în producţie cu „Veronica". Începi filmările în primăvară». Mi s-a făcut rău! Mi s-a făcut frică, îmi venea să mă culc pe scările Casei Scânteii să mă odih­nesc... Aprobarea pentru film durase doi ani."

„Am început filmările în 1972." Nu numai că le-a început, dar de fapt a lucrat simultan la „Veronica" şi la continuarea ei - „Veronica se întoarce". De ce simultan? „Pentru că imaginaţia mea continua!", spune doamna Bostan.

„Am lucrat şi cu filmări combinate, la Mosfilm (inclusiv ma­chia­­jul şi măştile asigurate de doi profesionişti de la Studioul Mosfilm). Am găsit o vilă în ruină, dar superbă, pe Valea Prahovei. Scenograful Giulio Tin­cu, poate cel mai mare scenograf al timpurilor acelea, i-a dat viaţă, era o vilă pentru bolnavii TBC. După aceea bolnavii n-au mai vrut să intre, că era prea curată! Am dorit o moară mare, cu şoricei mici (s-au construit două decoruri similare, un ritm de­men­ţial...)."

De şoricei cel mai bine îşi aduce aminte chiar... Şoricelul Aurică - George Mihăiţă: „Nu era dificilă intepretarea, cât pregătirile tehnice. Îmi erau obrajii acoperiţi cu un fel de latex, un cauciuc, şi când mi-l scoteam seara parcă îmi scoteam obrajii cu totul. Însă a fost o mare bucurie, este un film pe care îl iubesc enorm". De unde toată această minunată „demenţă", de unde aceste superbe personaje, de unde acest Motan care cântă dezinvolt „Eu sunt Motanul Dănilă/ Cel mai aprig motan/ De şoricei nu mi-e milă/ Şi-i bag în buzunar", sau mironosiţa Vulpe? Toate trebuie să îşi tragă „seva" de undeva.

CHEMAREA
„«Veronica» este o concluzie a copilăriei mele", recunoaşte doamna Elisabeta Bostan. „Şi a edu­ca­ţiei pe care am primit-o. Tatăl meu mă ducea pe Valea Bistriţei şi îmi spunea: «Uite floarea, uite fluturele, uite un păstrăv...» Tata se liniştea după muncă strângându-mi mânuţa şi arătâdu-mi respiraţia naturii. Iar tata vorbea într-un stil de poveste: «Dacă tu eşti atentă, după copacul acesta s-ar putea să apară vulpea. Sau iepuraşul...». Am creat aceste personaje după un univers care mi-a fost aproape.

Filmul a fost o chemare interioară de departe. Dintotdeauna mi-am dorit să fac film. Făceam, copil fiind, teatru în şură! Mama şi tata mă duceau la film în Buhuşi, îmbrăcată frumos şi înainte de film era un scurt metraj cu Mickey Mouse. Pentru acel scurtmetraj mă duceam de fapt. După film mă urcam pe scenă şi pipăiam pânza ecranului, neînţelegând de ce nu mai veneau personajele. Şi tata îmi spunea: «Săptămâna viitoare vin iar!». «Veronica» se bazează pe o educaţie totală.




Pentru că este compus din fabule, sursa de inspiraţie fiind La Fontaine (aici am mers pe «Gre­ie­rele şi Furnica»). Eu când lucram la film mă transformam în personajele ce purtau aroma copilăriei mele. Muzicalul este poate cea mai grea partitură. În film sunt personaje ca de desen animat, dar vii, care dansează, cântă... Am avut norocul să am ac­tori buni. Am găsit o distribuţie unică. Alt motan mai bun decât Dem Rădulescu nu există! Mă în­ţe­legeam cu Margareta Pâslaru (o perfectă Îm­pă­ră­teasă a furnicilor şi nu numai). Ce fericit putea să fie Pittiş că joacă în filmul ăsta, Greieraşul! Mă în­dră­gostisem de actorii mei teribil.

Pe tot parcursul re­a­li­­zării am căutat să nu cădem în patima kitsch-ului, să păstrăm parfumul românesc. Acest film generează cele mai ciudate (în sensul bun al cuvântului) reacţii, atât la copii, cât şi la oamenii mari."

Filmul pe care şi l-ar fi dorit să îl facă este după cartea „La Medeleni" a lui Ionel Teodoreanu. Cine ştie, poate nu e prea târziu. „În viaţa mea m-a interesat să muncesc. Să fac totul foarte bine şi până la capăt. Să pot să-mi întorc capul pe cărarea vieţii mele, să o văd şi să nu-mi fie ruşine! Nimic nu este mai important decât când termini să spui: «Mai mult n-am putut. Am dat tot. Vă place bine, nu vă place, atât am putut!». Veronica e numele mamei mele. Când am terminat scenariul trebuia să ne gândim ce nume trebuie să dăm filmului. Acesta a fost. Un nume muzical: Ve-ro-ni-ca!"

O CARIERĂ IMPRESIONANTĂ
„Veronica", „Veronica se întoarce", „Mama", se­rialul tv „Fram" reprezintă numai o părticică din impresionanta carieră a regizoarei şi scena­ris­tei Elisabetei Bostan: 12 lungmetraje, 11 scurt metraje, 11 filme documentare, pe parcursul a peste 50 de ani pe platourile de filmare şi la catedră, în calitate de profesor de Regie şi, mai apoi, decan al Facultăţii de Film din cadrul UNATC Bucureşti. Este cel mai important autor de film pentru copii din istoria filmului românesc, atât în ceea ce priveşte numărul de producţii şi longevitatea carierei, cât şi în ceea ce priveşte popularitatea-record a filmelor sale în cadrul publicului larg românesc.

Născută la 1 martie 1931 la Buhuşi, regizoarea a absolvit Institutul de Artă Ci­ne­ma­to­grafică şi Teatrală din Bucureşti din 1954. Şi-a început cariera de cineast realizând documentare etnografice, cele care i-au adus şi primele distincţii. Avea să fie începutul unui şir de peste 40 de premii internaţionale, printre care se numără trofee obţinute la prestigioasele festivaluri de la Cannes, Veneţia, Namur, Moscova, Teheran sau Milano.

În 1996, Elisabeta Bostan a fondat CineMAiubit, festivalul internaţional de film studenţesc pe care îl pa­tro­nea­ză şi astăzi, primul şi cel mai important festival românesc de acest gen. În martie anul acesta a devenit laureata Premiului Gopo pentru întreaga activitate.


„Veronica" pe DVD
Jurnalul Naţional vă introduce în lumea Colecţiei Cinemateca cu filmul muzical „Veronica" pe DVD (cu sprijinul TVR Media). Filmul a fost lansat în 1972, la Cinematograful Patria. În lumea de basm au ac­cep­tat să intre: Lulu Mihăescu (Ve­ro­ni­ca), Mar­ga­reta Pâslaru (Edu­catoarea; Zâna; Îm­pă­ră­tea­sa furnicilor), Dem Rădulescu (Mo­ta­nul Dă­ni­lă; Bu­că­tarul), Vasilica Tastaman (Vul­pea), George Mihăiţă (Şoricelul Aurică), Florian Pittiş (Gre­ie­re­le), Angela Moldovan (Sma­randa) şi mulţi alţii. O poveste amuzantă, o feerie mu­zi­­cală cu tâlc.

Filmul a primit în 1973 medalia de bronz pentru cel mai bun film muzical la Festivalul in­ter­naţional al filmului de la Moscova şi men­ţi­u­ne specială la Festivalul filmului pentru copii şi tineret de la Gijon, Spania, 1973.