Ziua Mondială a Poeziei

Nu cred că sinistraţii din Haiti, refugiaţii din Darfur, palestinienii din Gaza, milioanele de chinezi care lucrează de dimineaţa până seara în ceea ce a devenit atelierul industrial al planetei, precum şi alte sute şi sute de milioane de oameni necăjiţi de pe Pământ ştiu că la data de 21 martie este Ziua Mondială a Poeziei. Ceea ce nu înseamnă că nu este importantă această zi.

O picătură de poezie într-un ocean de amărăciune are un sens metafizic profund: este o dovadă că rasa umană nu s-a abrutizat încă definitiv, că orânduirea comercială în care trăim nu ne-a spălat total creierul. Omul are încă nevoie de poezie, iar uneori se poate salva prin poezie, poate rezista împotriva răului prin poezie... Este şi ceea ce crede, probabil, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care a decretat, încă din 1999, ziua de 21 martie, drept zi mondială a poeziei.

Pe 20 martie vine primăvara astronomică, iar în adâncul lor, cele două concepte, primăvară şi poezie, rimează de altfel foarte bine... Şi ambele rimează cu ideea de speranţă.

Din păcate, ideea de speranţă este distribuită în mod inegal pe glob. Poezia este deci sărbătorită în mod inegal. Există însă ţări, precum Franţa, unde poezia are încă un rol social, creează emoţie colectivă şi apare afişată chiar şi în vagoanele de metrou... În general, poeţii visează să fie publicaţi sub formă de carte... În Franţa, unii visează însă să fie publicaţi în... metrou. Pare o glumă, dar nu e.

De două decenii, Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene lansează în fiecare an un concurs de poezie şi haiku-uri, iar cele mai bune texte sunt afişate în metrou. Ceea ce, între noi fie vorba, este mult mai avantajos decât dacă ar fi publicate într-o carte, pentru că metrourile pariziene transportă zilnic zece milioane de călători... Ceea ce înseamnă zece milioane de cititori potenţiali. Ce n-ar da un scriitor să se ştie citit de zece milioane de oameni, chiar dacă e vorba despre un poem în două versuri...

Cu metrourile pariziene, în număr de 3.000, se plimbă în prezent în jur de 600 de poeme, iar eu personal găsesc foarte poetic acest lucru, că există poeme mobile, călătoare, care străbat Parisul de colo-colo... Mă întreb, chiar, dacă poemele din vagoanele de metrou nu sunt puţin geloase pe cele afişate în staţiile de metrou şi care rămân fixe, sedentare. Aceasta este însă soarta textelor literare, nu există egalitate între ele, unele sunt mai bune, altele mai proaste, unele mai citite, altele mai necitite, unele se mişcă prin Paris, altele stau pe loc în staţiile de metrou...

Iar în ce priveşte concursurile de poezie organizate de Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene, ei bine, în fiecare an participă la ele cam între 7.000 şi 8.000 de persoane...

Poezia este regina artelor în unele ţări şi pentru că, de 12 ani încoace, există o manifestare care se numeşte "primăvara poeţilor"...

Cu câteva zile în urmă, o frumoasă operaţiune de comando poetic a avut loc, tot în Franţa, în câteva trenuri de mare viteză. O trupă de actori a început să se se plimbe printre călători şi să le şoptească poeme la ureche... Tentativă de încetinire a ritmului în care se mişcă lumea se numeşte operaţiunea lor de comando, care se repetă uneori în gări, în pieţele publice din diverse oraşe din Franţa, precum şi în alte locuri în care omul este grăbit şi are privirile îndreptate spre vârful pantofilor săi, uitând că mai există în univers şi stelele...

Cine ştie, dacă ar fi mai atenţi poate că oamenii ar descoperi în poezie multe dintre răspunsurile la întrebările lor esenţiale.