Arhiva
Lupta cu sistemul .
Duminică, 12 februarie 2012
SHOP

"Mama a murit legată, iar asistenta se juca pe calculator"

2 martie 2010
 Foto: Jurnalul Naţional 
Gabriela Checiu din Constanţa povesteşte despre tragica şi chinuitoarea luptă de care a avut parte prin spitalele unde a fost internată mama sa. Pasată de la un doctor la altul, cu plicul de bani în mână, femeia a ajuns să-şi blesteme zilele din cauza nepăsării atât a medicilor, cât şi a asistentelor. "Mama a murit legata de mâini şi de picioare, plângând să i se dea o pastilă de inimă, în timp ce monitorul era în alertă, iar asistenta juca jocuri pe calculator", ne-a scris G.C. pe adresa redacţiei.

Coşmarul Gabrielei Checiu avea să înceapă în luna februarie 2009, când mama ei, Maria Checiu (fost cadru medical în oraşul Cernavodă), a fost operată de piatră la fiere de dr prof. Sârbu Vasile la Spitalul Judeţean Constanţa.

"I-am dat atunci şpagă cinci mi­lioane şi trei milioane la anestezist. După operaţie, dr Sârbu mi-a spus în faţă: «Am operat-o pe mama dvs., i-am scos piatra la fiere, dar fierea nu i-am scos-o toată, deoarece am considerat că este bună, dar să avem grijă, că pe parcurs mama o să rişte să mai facă alte pietre la fiere». Cam prin vară, mama a început să se simtă rău, avea dureri, stări de vomă, nu putea dormi noaptea, a fost să facă analize date de medicul de familie, am sunat la Spitalul Judeţean să-i fac programări pentru endoscopie, dar aceste programări se făceau după două luni.


DE LA STAT LA PARTICULAR

Am ajuns cu mama la dr Dumitru Eugen, care este în echipa doctorului Sârbu la cabinetele particulare ale dânşilor, Npa şi MEDSTAR 2000, că ne-a făcut programare mai repede decât în Spitalul Judeţean. I-a făcut consultaţie dr Dumitru Eugen şi endoscopie. L-am în­trebat dacă de la acea operaţie din fe­brua­rie 2009 mama se simte rău, acesta a zis că nu crede să fie de la asta şi i-a pus doar diagnosticul de hernie hiatală pentru care i-a dat un tratament. Pe parcurs, mama tot nu se simţea bine, a tot fost la doctora de familie şi această doctoriţă a avut încredere în diagnosticul dat de dr Dumitru şi a continuat să îi prescrie acelaşi tratament dat de el. La 2 decembrie 2009,  mama a mai făcut o serie de analize prescrise de doctora de familie, dar nu a reieşit că mama făcea icter mecanic.


A DAT ÎN ICTER MECANIC
Consider că dr Dumitru Eugen putea să-i facă analize mai amănunţite pe banii noştri, la particular. Trebuia să observe că mama făcuse şi cancer la pancreas, ceea ce în februarie 2009, când a fost operată, nu avea. La data de 07.12.2009 am internat-o pe mama la spitalul din Cernavodă, la dr Stănescu, care ne-a spus că mama a dat în icter mecanic şi că este foarte grav. Am transferat-o la Spitalul Judeţean Constanţa, la dr Dumitru, pentru că mama a fost consultată de doua ori de dânsul în septembrie 2009 la cabinetele NPA şi MEDSTAR 2000 şi am zis că ştie de situaţia ei.

I-am dat dr Dumitru în cabinet şpagă de trei milioane, iar acesta abia acum i-a făcut analize amănunţite. I-a pus diagnosticul de icter mecanic şi cancer la pancreas pe care trebuia să le depisteze încă din septembrie 2009 fiind medic şi la spitalul judeţean. Am plătit taxe la Npa şi Medstar 2000 degeaba, ca abia în decembrie, după şpaga de trei milioane pe care am dat-o dr Dumitru, să i se pună diagnosticul corect, dar a fost prea târziu pentru mama.

Consider că neglijenţa dr Sârbu din februarie 2009, când îmi spu­sese că nu i-a scos toată fierea şi să avem grijă, ca şi analizele  insuficiente din septembrie 2009 ale doctorului Dumitru Eugen au distrus-o pe mama căreia i s-a pus aşa de târziu diagnosticul corect: icter mecanic şi cancer la pancreas. Un cancer nu se face azi-mâine, nu se moare când ţi-l depistează, aşa cum a păţit mama mea, în cinci zile.


CU GĂNDACI ŞI FĂRĂ APĂ
După ce dr Dumitru ne-a zis că mama trebuie să fie operată de icter mecanic de dr Sârbu Vasile, a fost transferată la secţia acestuia în care mişunau gândaci pe paturi şi pe masă de a trebuit să aduc eu otravă de acasă. Am fost cu mama în cabinetul dr Sârbu, i-am dat şpagă de 7 mi­lioane. Acest medic nu a ţinut cont că mama era şi ea tot cadru medical, a luat şpaga.

După operaţia din 21.12.2009, mama a fost dusă la reanimare, unde, pentru că era Crăciunul, dr Sârbu nu a mai fost să o vadă trei zile. La reanimare, mama a fost legată de mâini şi de picioare, nu-i dădeau apă, nu o schimbau când cearşaful era ud sub ea. Le dădeam bani la infirmiere să o mai schimbe şi să-i dea apă.

Mama mea începea să se umfle în burtă, iar dr Nicolae de la Reanimare mi-a spus adevărul: că mama face septicemie, că nu i-a reuşit operaţia. L-am sunat imediat pe dr Sârbu şi i-am zis asta, iar dânsul mi-a zis că nu dr Nicolae a operat ca să ştie ce are mama şi că mama este bine. I-am zis să îmi spună adevărul dacă mama moare, să o duc acasă în patul ei, dar dr Sârbu mă minţea zilnic că îşi revine. Nu a fost aşa. Din cauza neglijenţei şi a nepăsării lor, mama a murit. După tot ce am păţit nu pot să nu mă întreb:  atât valorează pentru acest medic profesor viaţa unui om care moare din neglijenţa lui? Dacă mama mea, care a fost şi ea cadru medical, a păţit aşa ceva, un om de rând oare ce poate păţi?"
Taguri asociate:     lupta cu sistemul
Comentarii
"Mama a murit legată, iar asistenta se juca pe calculator"
29 comentarii
GABRIELA CHECIU
CRISTINA, CU COMENTARIUL DE LA NR.19, ESTI O REA. IN PRIMUL RAND MAMA MEA NU A LUAT SPAGI DE LA NIMENI. ASISTENTA CA MAMA ASA DE BLANDA SI FARA SA IA SPAGI NU AI SA MAI VEZI TU NICIODATA. ASA CA GANDESTE INAINTE DE A ZICE O PARERE DE CINEVA CARE NU IL CUNOSTI.
03/10/2010 19:30:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
sir33(unul care`si spune prof.Sarbu V)
pai cu 10 cazuri pe program operator,2 la medstar,ore la universitate,basca hormonis pausa-dupa care-i mort,smenuri,sprituri....ma rog chesti-socoteli.Este inconjurat numai de oameni slab pregatiti,evident pt a nu putea fi dat afara.Personal slab pregatit,pacienti doi in pat la propriu-teoretic chiar trei,conditii de lumea a IV-a,un lucru conteaza ENTERESUL si iar ENTERESUL..mare vrajitor de ... Citeşte întreg comentariul
03/03/2010 20:49:30 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Nicu
Eu am un prieten medic veterinar, cand am o problema de sanatate merg la el.Pot sa spun ca intodeauna pune diagnosticul corect si imi prescrie cel mai bun tratament.Este si normal ca un medic veterinar sa fie mai bun ca unul uman,animalele nu vorbesc si nu stiu sa spuna ce le doare.
03/03/2010 18:10:28 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
tot eu
de accord cu comentariul 19
03/03/2010 17:06:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
sorina
imi pare tare rau de mama ta,buna intrebare ce patesc oamenii de rand care nu sunt cadre medicale,dar cred ca si-a meritat soarta ,nu vreau sa o judec dar daca si ea a fost ca ceilalti a luat 5 lei sa duca o femeie la toaleta sau un barbat sau a asteptat bani ca sa perscrie o reteta unei paciente sa stii ca nimic nu se iarta
03/03/2010 17:03:09 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Bogdan Teodorescu: "Răzvan Ungureanu, la fel de obedient ca Emil Boc, faţă de Traian Băsescu"
Bogdan Teodorescu: "Răzvan Ungureanu, la fel de obedient ca Emil Boc, faţă de Traian Băsescu" ● Jurnalul Naţional: Cum apreciaţi recentul şi multcomentatul discurs al lui Victor Ponta, ca pe un ... Citește articolul
Ion Sandu (ANM): "Îmi doresc să nu dam Cod Roşu. La Cod Roşu se blochează România"
Ion Sandu (ANM): "Îmi doresc să nu dam Cod Roşu. La Cod Roşu se blochează România" Directorul Administraţiei Naţionale de Meterologie, Ion Sandu, a declarat că situaţia actuală din ... Citește articolul
Ultimul interviu al lui Whitney Houston:"Am crescut. Sunt mai matură"
Ultimul interviu al lui Whitney Houston:"Am crescut. Sunt mai matură" În noiembrie anul trecut, când realizatoarea emisiunii Access Hollywood Shaun Robinson ... Citește articolul
Ce mai cere FMI Guvernului României
Ce mai cere FMI Guvernului României 1. Lichidarea CNH FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Vila in Popesti-Leordeni

4 camere

Suprafata utila: 167 mp

100.000 EU

Apartament in Berceni

garsoniera

Suprafata utila: 27 mp

18.300 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE