Arhiva
Media.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Poveşti pentru copii isteţi la ArCuB

2 februarie 2012 – 11:34
  

ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Trupa de teatru Mateiaş vă invită să participaţi la POVEŞTI PENTRU COPII ISTEŢI, sâmbătă 11 februarie, ora 11.30, la Sala ArCuB. Conceptul acestui spectacol este unic prin valoarea sa educativă şi interactivă.

Toţi copiii, de la 6 la 96 de ani sunt asteptaţi la întâlnirea cu personaje îndrăgite: Magicianul Zăpăcit, Profesorul de joacă, Clovnul Şugubăţ şi altele.

Iată câteva dintre surprizele pregătite: “Întâlnirea cu Piratul fioros”, foarte prietenos şi cu Clovnul Încurcă-Tot, din care cei mici vor afla lucruri fascinante din istorie şi literatură; “Lecţia de magie  (Magicianul vă înfăţişează şi dezvăluie 10 trucuri). Astfel, învăţând aceste trucuri magice, în doar câteva minute veţi deveni un adevărat iluzionist şi vă veţi impresiona mai târziu rudele şi prietenii cu propriul spectacol; Apariţia Profesorului Ştie-Tot. Oare unde veţi călători de aceasta dată împreună cu el şi ce lucruri incredibile veţi afla?! (prezentarea unor curiozităţi fascinante cu o mică demonstraţie de instrumente tradiţionale ale aborigenilor); Scenetele teatrale: Povestea cămilei rătăcite (inspirată din folclorul arab, în genul celor 1001 de nopţi) şi Povestea hoţului care strigă “HOŢII!" ( inspirată din folclorul românesc). În plus vor avea loc concursuri cu premii şi absolut toţi cei prezenţi vor fi încântaţi de atmosfera care îi va face să redescopere bucuria de a fi (din nou) copil.

 “Veniţi să petrecem împreună clipe minunate, în care cei mici se vor simţi ca-n poveşti, iar cei mari îşi vor reaminti cât de bine este să fii copil (la orice vârstă!). Trupa de teatru Mateiaş vă aşteaptă cu multe surprize, concursuri, experimente memorabile şi veselie cât cuprinde. Sper că v-am convins: merită să veniţi la întâlnirea cu noi! ” Leon Magdan, creatorul spectacolului

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14), la preţul unic de 10.60 lei.

Taguri asociate:     mass media
Comentarii
Poveşti pentru copii isteţi la ArCuB
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Kiseleff

4 camere

Suprafata utila: 150 mp

480.000 EU ; 2.000 EU/luna

Apartament in Militari

4 camere

Suprafata utila: 88 mp

79.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul