Arhiva
Medicul de familie.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Corpul uman în cifre

4 noiembrie 2008

Ştim că ficatul este situat în dreapta abdomenului. Că inima se găseşte în partea stângă a toracelui şi asigură circulaţia sangvină datorită contracţiilor sale. Nu ştim însă cât cântăreşte ficatul, cât sânge pompează inima sau care este lungimea intestinului subţire. Aceste detalii se exprimă în cifre, unele dintre ele incredibile.

- Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului. La adult, greutatea ficatului  este de 2-2,5 kilograme. În săptămâna a 10-a de sarcină, ficatul fătului cântăreşte jumătate din greutatea corpului.

- Zilnic, prin rinichii noştri trec 1.700-2.000 de litri de sânge. În acelaşi timp, în rinichi sunt filtraţi aproximativ 180 de litri de lichid. A nu se înţelege că organismul nostru produce 180 de litri de urină. Cea mai mare parte a lichidului filtrat în rinichi se întoarce în organism şi doar 1-1,5 litri sunt eliminaţi ca urină.

- Suprafaţa respiratorie a plămânilor este alcătuită din aproximativ 400 de milioane de alveole.

- Stomacul este porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv, asemănătoare unui rezervor. Volumul stomacului alternează de la 50 ml, atunci când nu am mâncat nimic, până la 750 ml şi chiar mai mult, după ce am mâncat. În partea inferioară, stomacul se continuă cu prima porţiune a intestinului subţire. Acesta este cea mai lungă secţiune a tubului digestiv, lungimea lui variind de la 2,5 la 5-6 metri.

- 70% dintre celulele sistemului imunitar se găsesc în intestin. Aici trăiesc peste 1.000 de specii de bacterii sănătoase care luptă cu microbii. Aceste bacterii populează intestinul nostru încă din primele zile de viaţă.

 

Inima

- Inima noastră pompează 5 litri de sânge pe minut în stare de repaus şi 25 litri dacă facem efort fizic. La majoritatea oamenilor, inima are între 60 şi 80 de contracţii pe minut. În cazul sportivilor, inima are doar 40 de contracţii pe minut. Chiar şi aşa, pompează tot 5 litri de sânge pe minut. În mod normal, inima cântăreşte 200-300 g. În cazul anomaliilor valvelor cardiace, inima se poate dezvolta excesiv, iar greutatea să ajungă la 700-900 g.

- Scheletul unei persoane adulte cântăreşte aproximativ 8 kilograme şi este alcătuit din 206 oase.

- Pe suprafaţa corpului nostru se găsesc aproximativ 5 milioane de fire de păr, cele mai multe fiind în zona capului. Fiecare fir de păr este programat să trăiască 4-8 ani, apoi cade şi altul îi ia locul.

PIELEA. În cazul unui adult, pielea reprezintă circa 16% din greutatea corpului şi are o suprafaţă de 1,7-1,8 metri pătraţi. Anual, de pe suprafaţa pielii sunt înlăturate aproximativ 200 g celule moarte. Până la vârsta de 25 de ani, celulele care îmbătrânesc sunt înlocuite la fiecare 28 de zile, lăsând pielea netedă.

Taguri asociate:     litri | de ştiut
Comentarii
Corpul uman în cifre
40 comentarii
zXapXCdGyzTzgPEqvcP
ikequlea, cialis 20mg, [url="http://forum.skins.be/members/326641-alessiobaresi/"]cialis 20mg[/url], http://forum.skins.be/members/326641-alessiobaresi/ cialis 20mg, ozoqpkzn, cialis, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=959"]cialis[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=959 cialis, wrqnbooe, cialis, ... Citeşte întreg comentariul
22/08/2009 15:26:32 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
giAhxxtCOKXuQxuWniK
fskibdlt, viagra sur le net, [url="http://board.muse.mu/member.php?u=123012"]viagra sur le net[/url], http://board.muse.mu/member.php?u=123012 viagra sur le net, dopguosk, viagra naturel, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=958"]viagra naturel[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=958 viagra naturel, bzpovjne, acheter cialis moins cher, ... Citeşte întreg comentariul
22/08/2009 12:27:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
nWfLmgOfnlD
ywtjromp, cialis, [url="http://www.carputer.it/member.php?u=12103"]cialis[/url], http://www.carputer.it/member.php?u=12103 cialis, dueekzfc, acquistare cialis originale, [url="http://forum.slysoft.com/member.php?u=49339cialis"]acquistare cialis originale[/url], http://forum.slysoft.com/member.php?u=49339cialis acquistare cialis originale, icsjsuxo, viagra, ... Citeşte întreg comentariul
22/08/2009 09:30:10 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
xlmBYOSYiZ
gfwnypqo, cialis, [url="http://gaming.ngi.it/member.php?u=69545cialis"]cialis[/url], http://gaming.ngi.it/member.php?u=69545cialis cialis, tcroxrex, viagra online, [url="http://forum.ffonline.it/member.php?u=22782"]viagra online[/url], http://forum.ffonline.it/member.php?u=22782 viagra online, apmynarz, acquisto cialis in italia, ... Citeşte întreg comentariul
22/08/2009 03:27:23 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
KneRZFMTRrp
fuhvvkzl, comprare viagra senza ricetta, [url="http://www.elaborare.info/forum/vbulletin/member.php?u=65656"]comprare viagra senza ricetta[/url], http://www.elaborare.info/forum/vbulletin/member.php?u=65656 comprare viagra senza ricetta, shjrvubh, compra viagra generico, [url="http://extjs.com/forum/member.php?u=86147"]compra viagra generico[/url], ... Citeşte întreg comentariul
21/08/2009 18:28:14 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Kiseleff

4 camere

Suprafata utila: 150 mp

480.000 EU ; 2.000 EU/luna

Apartament in Militari

4 camere

Suprafata utila: 88 mp

79.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul