Cum scăpăm de durerile ulceroase?

Secreţia gastrică acidă are un rol esenţial în procesul de digestie. În exces însă sau ajunsă în locuri nepotrivite (în esofag, unde nu există substanţe care să protejeze mucoasa esofagiană fragilă), secreţia acidă poate avea un efect distructiv, conducând la producerea ulcerului gastro-duodenal sau a bolii de reflux gastro-esofagian. În aceste situaţii, este necesară combaterea ei, care se face prin medicamente care neutralizează aciditatea sau medicamente care scad secreţia gastrică.

Antiacidele sunt medicamentele care neutralizează secreţia gastrică acidă. Ele sunt baze slabe, a caror acţiune poate scădea aciditatea gastrică (deci creşte ph-ul) şi în felul acesta, deşi nu vindecă direct ulcerul, pot reduce durerea. Se folosesc diferite substanţe active: hidroxid de aluminiu sau magneziu, bicarbonat de sodiu, carbonat de calciu sau magneziu etc. Unele dintre ele prezintă acţiune rapidă, dar efect de mai scurtă durată, ca bicarbonatul de sodiu, în timp ce la altele efectul se instalează lent, dar este prelungit, ca în cazul hidroxidului de aluminiu. Efectul lor se menţine doar pe perioada în care rămân în stomac, de la 15-30 de minute, la 1-2 ore, în funcţie de viteza de golire a conţinutului gastric în intestin. Antiacidele  se prezintă sub formă de comprimate, pulberi, suspensii apoase. Se poate administra un antiacid sau o asociere de antiacide, ori se pot folosi împreună cu antisecretoarele, mai ales la începutul utilizării acestora, deoarece antisecretoarele au nevoie de o perioadă de câteva zile până ajung la un efect maxim. Anticidele pot avea şi efecte adverse, de exemplu, pot produce o creştere suplimentară a secreţiei gastrice (care încearcă să compenseze astfel pierderea acidităţii), determină tulburări de tranzit intestinal (produsele cu aluminiu constipaţie, cele cu magneziu diaree) şi trebuie administrate cu prudenţă persoanelor cu boli renale cronice. Modificând ph-lui gastric ele influenţează efectul altor medicamente, de aceea este recomandat ca un alt medicament să fie administrat la 2 ore după antiacid. În general, antiacidele se iau la o oră după masă, o altă doză putându-se administra după alte 2 ore.

Medicamentele care scad secreţia acidă sunt: inhibitorii de pompă protonică şi blocantele H2 histaminergice. Ele se găsesc sub formă de comprimate şi preparate injectabile. Inhibitorii de pompă protonică acţionează la nivelul celulei secretorii din stomac. Celula respectivă prezintă un sistem de transport care elimină în stomac ionii de hidrogen (crescând astfel aciditatea), la schimb cu cei de potasiu. Aceste medicamente blochează o enzimă care participă în aceasta reacţie, împiedicând astfel transportul hidrogenului. Ele sunt foarte eficiente, reducând cu circa 90% secreţia gastrică acidă. Au nevoie de câteva zile pentru a-şi maximiza efectul, fiind administrate de regulă 4-8 săptămâni pentru vindecarea ulcerelor. Din cauza efectului foarte puternic sunt rezervate ulcerelor care nu au cedat la tratamentul cu blocantele receptorilor H2. În tratamentul ulcerului produs prin infecţia cu Helicobacter pylori se asociază cu tratamentul specific cu antibiotice. De obicei, se ia o singură doză, dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, iar dacă simptomele nu cedează complet, la indicaţia medicului, se mai poate lua încă una înainte de cină. Cele mai cunoscute medicamente ale grupei sunt omeprazolul şi lansoprazolul. Sunt, în general, bine tolerate, având puţine reacţii adverse: dureri de cap, diaree, scăderea absorbţiei de calciu (creşte riscul de osteoporoză), creşterea  riscului de infecţii. De asemenea, ele pot inhiba activitatea unui sistem enzimatic hepatic, scăzând astfel metabolizarea altor medicamente administrate concomitent, de aceea medicul curant trebuie informat în legatură cu toate medicamentele folosite.

Blocantele receptorilor H2 cele mai cunoscute sunt: cimetidina, ranitidina, famotidina si nizatidina. Ele se administrează fie în două doze (dimineaţa şi seara), fie o singură doză seara. Se folosesc atât în tratarea ulcerelor, cât si pentru prevenirea lor, de exemplu, în cazul administrării prelungite de antiinflamatoare nesteroidiene (ca în artrita) precum şi în boala de reflux gastro-esofagian. Pot determina efecte adverse ca dureri de cap, ameţeală, constipaţie, diaree, greaţă, vărsături. Se administrează cu prudenţă în bolile hepatice şi renale cronice. Cimetidina inhiba activitatea unui sistem enzimatic hepatic, scăzând metabolizarea hepatică a altor medicamete administrate concomitent.