Arhiva
Mişcarea de rezistenţă.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

24 Ianuarie, zi de sărbătoare a românilor

Senatul României a legiferat! Camera Deputaţilor încă ezită
24 ianuarie 2011
picture 007
  

În 2009, cu prilejul celei de-a 150-a aniversări a Unirii Principatelor Ro­mâne, Jurnalul Naţional a dat pu­bli­cităţii un set de propuneri printre care figura şi inserarea oficială în ca­lendar a zilei de 24 Ianuarie, ca zi de săr­bătoare a românilor. Au promis tot sprijinul membri ai Guvernului de atunci (precum fostul ministru de Ex­terne Cristian Diaconescu), iar pre­şedintele Senatului, Mircea Geoa­nă, a declarat cu ocazia festivi­tă­ţilor din 24 Ianuarie 2009 la Iaşi că "se va bate" pentru legiferarea lui 24 Ianuarie ca zi de sărbătoare oficială a românilor – fără ca prin aceasta să se umbrească în vreun chip săr­bă­to­rirea cu fast la 1 Decembrie a Zi­lei Naţionale a României.

La 19 ia­nuarie 2010, Gheorghe Nechita, primarul municipiului Iaşi declara că a discutat cu rectorii Univer­si­tăţilor din Iaşi şi cu preşedintele Aca­demiei Ro­mâ­ne, filiala Iaşi, Vio­rel Barbu, dar şi cu profesorul de istorie Cătălin Turliuc, pentru ca împreună să iniţieze o acţiune de strângere de semnături, pe care să le predea parlamentarilor ieşeni, pentru ca ziua de 24 Ianuarie să devină sărbătoare a românilor.

Din nefericire, la trei ani după aceste propuneri şi la 152 de ani de la Unirea Principatelor Române pro­mi­siunile nu au fost încă onorate. Două proiecte de legislative privind sta­bilirea zilei de 24 Ianuarie ca zi de sărbătoare oficială au fost adoptate anul trecut de Senatul României, dar în prezent ambele se află în dezba­te­rea Camerei Deputaţilor, care este ca­meră decizională.

Lucrurile trenea­ză nejustificat la Camera Deputaţilor, aşa cum se întâmplă şi la Primăria Ca­pitalei cu o altă propunere a Jurna­lului Naţional: acordarea numelui Ma­relui Domnitor al Unirii, Cuza Vo­dă, unei artere principale (Bule­var­dul Libertăţii) din Bucureştiul pe care Prinţul Unirii însuşi şi l-a ales drept Capitală la 1859. Rugăm consi­lie­rii generali şi directorii din Primăria Ca­pitalei să lase explicaţiile şi mo­ti­ve­le puerile că nu se poate şi să re­zol­ve doleanţele bucureştenilor care prin mesajele lor au susţinut şi susţin ini­ţiativa. Alexandru Ioan Cuza nu se gân­­dea când a făcut Unirea că o să se gă­­sească unii care nu sunt în stare să-i dea numele unui bulevard sau unei piaţete!

Aşadar, ca un recurs pentru Ro­mânia, pentru promovarea acestor idei naţionale extrem de importante, Jurnalul Naţional reia argumentele is­torice prezentate de istoricul Ste­lian Neagoe – întâiul ini­ţia­tor avenit, entuziast şi consecvent al proiectului.

O zi pentru eternitatea ro­m­â­ni­lor. 24 Ianuarie 1859. Moment istoric de­cisiv pe drumurile de jertfe şi glorii al luptei pentru desăvârşirea uni­tăţii noastre naţionale statale. Atunci, Moldova şi Muntenia s-au unit sub sceptrul alesului poporului – Dom­­nitorul Alexandru Ioan Cuza, mar­când începutul procesului vital de refacere a vechii Dacoromânii (atât de încercată de vicisitudinile vre­milor).

Primul an al Unirii Principatelor Române a fost sărbătorit deopotrivă în Moldova, la 5 ianuarie 1860 (ziua urcării Principelui Unirii pe Tronul voievodal al lui Stefan cel Mare) şi în Muntenia, la 24 ianuarie (ziua când alesul Moldovei a fost chemat şi pe Tronul de peste Milcov al Viteazului înfăptuitor pentru o clipă al Unirii de la 1600). Era un timp când Domnitorul Alexandru Ioan I, pendulând anevoie între cele două Guverne de la Iaşi şi Bucureşti, lupta din răsputeri să obţină recunoaşterea faptului împlinit de mai-marii zilei: Puterile Garante şi Suzerană.

În Moldova, după câteva Cabinete ministeriale efemere, a preluat frânele guvernării Mihail Ko­găl­ni­cea­nu – ilustru bărbat de Stat care avea să iniţieze remarcabile reforme pentru consolidarea noii ordini publi­ce. Între măsurile preconizate de premierul Kogălniceanu s-a numărat şi propunerea înaintată Domnitorului Cuza, referitoare la sărbătorirea zilei-simbol a Unirii Principatelor Ro­mâ­ne. Cităm din Raportul lui Kogăl­ni­cea­nu, adresat lui Cuza Vodă, în de­cem­brie 1860: "...Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălţimii Voas­tre să binevoiţi a încuviinţa ca în vii­tor numai 24 Ianuarie să se serbe­ze în Principatele Unite, ca Săr­bă­toa­re Naţională, ca ziua care fă­cân­du-vă Domnitorul României, v-au încredintat prin însuşi această nobilă misie de a realiza marea dorinţă şi trebuinţă a Naţiunii Noastre".

Taguri asociate:     Unirea Principatelor
Comentarii
24 Ianuarie, zi de sărbătoare a românilor
un comentariu
Georgescu
Guvernele fanariotilor de la Bucuresti au fost interesate numai de avantajele materiale obtinute de pe urma Unirii.
Dupa moartea lui Cuza a inceput exploatarea noii vaci de muls culminata cu rascoale la 1888 si 1907.
Zona a fost exploatata continuu si neglijata in dezvoltare chiar de regimul comunist devenind cea mai saraca zona.
Cuza se rasuceste in mormant vazand cum a ... Citeşte întreg comentariul
24/01/2011 12:25:06 | Îmi place (4) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Ingramadeala la fasole cu carnati si vin
Astăzi, după festivităţile prilejuite de Ziua Unirii, la Iaşi, ... Citeşte articolul
andrei nacu mediafax
Băsescu – huiduit şi fluierat de Ziua Unirii Măsurile sporite de securitate luate ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Kiseleff

4 camere

Suprafata utila: 150 mp

480.000 EU ; 2.000 EU/luna

Apartament in Militari

4 camere

Suprafata utila: 88 mp

79.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul