Arhiva
Mişcarea de rezistenţă.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Adrian Minune: "Sunt maşină de făcut bani!"

28 februarie 2010
"Nu sunt afectat de criză", spune Adrian Minune, argumentând cu mândrie: "Am agenda ocupată cu nunţi şi botezuri până la sfârşitul anului"
 Foto: Jurnalul Naţional
 Foto: Jurnalul Naţional
 Foto: Jurnalul Naţional
 Foto: Jurnalul Naţional
Vacanţele şi cumpărăturile şi le face, cel mai adesea, în Franţa şi în Italia. Numai pentru o oră de cântat bagă în buzunar cam cât ai da pe o maşină bunicică la mâna a doua. Nu-l sperie nici amenzile date de ANI pentru nedeclararea averilor şi nici plata impozitelor. Ştie să fenteze Fiscul prin lipsa contractelor de la cântări, iar postul de consilier local în cadrul Primăriei Ştefăneşti, acolo unde deţine o parte din proprietăţi, îl face să doarmă liniştit, căci "funcţia veghează, iar prietenul la nevoie se cunoaşte".

În lumina becului de pe stâlpul din colţul uliţei, trei maşini negre, adevărate bijuterii de sute de mii de euro, înşirate una după alta în faţa casei, strălucesc asemenea unor ochi şireţi de pisică. Doar Porsche-ul, Mercedes-ul şi BMW-ul sunt lăsate în văzul lumii. Celelalte două, după cum ne mărturiseşte manelistul, mai pe furiş, sunt adăpostite în garaj. Prezente în ograda sa, şterse de pe declaraţia de avere.


10.000 DE EURO PE AN PENTRU UN COPIL

"Tocmai ce am sosit şi eu", ne întâmpină în pragul casei mari şi galbene, reşedinţa de week-end cu etaj, stăpânul Adrian Minune. În timpul săptămânii, "pentru că nu vreau să îmi obosesc copiii, stăm în apartamentul din Bucureşti". Locuinţă care nu există însă, dacă ar fi să ne luăm iar după declaraţia lui de avere.

Se aşază pe fotoliul din piele, cu un picior sub el, şi, printre zâmbete mândre, ne descumpăneşte cu eva­luarea: "este o casă modestă şi foarte primitoare", spune el, în timp ce ochii noştri dau roată în livingul imens, dotat cu plasmă uriaşă, mobilă de bucătărie roşie lucioasă, scaune albe din piele, ce împrejmuiesc o masă lungă, dreptunghiulară, împodobită cu faţă de masă albă, cu broderie pe margine. Pe jos e marmură crem adusă din străinătate.

"Nu sunt afectat de criza asta economică, că eu sunt fericit şi acum, am fost şi atunci, când nu aveam decât nişte brânză şi ceapă să punem pe masă", ne spune lăutarul, de parcă ne-ar citi dintr-un basm, pe care nici copiii de-o şchioapă nu-l mai cred. "De patru zile îmi duc dimineaţa copiii la şcoală şi am descoperit lucrul ăsta acum, e o bucurie pentru mine, care sunt atât de ocupat", ţine să ne împărtăşească recenta revelaţie.

Şi-a mutat cei trei copii, pe care îi avea la şcoala particulară Olga Gudynn, la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti". "Erau opt în clasă. Era bine. Dar alţi părinţi nu au mai putut să facă faţă la cheltuieli şi i-au retras", spune manelistul, precizând însă că suma de 10.000 de euro, pe care o dădea pentru un copil, într-un singur an, nu era o problemă pentru el. Carmen, fata cea mare, de 12 ani, studiază pianul şi la şcoală, dar şi acasă, unde tata a avut grijă să-i achiziţioneze unul. La fel se întâmplă şi cu fata mijlocie, Adriana. Flautul la care exersează a fost adus din străinătate de unul dintre finii săi. "Cum îl cheamă pe finul ăla?", îşi întreabă mama, care ne asista din bucătărie, tăcută, dar extrem de atentă. "Am peste 100 de fini şi vă daţi seama...", îşi scuză Minune momentul de amnezie.


IMAGINE PENTRU ZIAR

Împrejurul său se adună copiii. Frumoşi, ferchezuiţi şi foarte politicoşi. "Hai să facem o poză de familie frumoasă", spune Adrian Minune, în timp ce-şi roagă fetiţa de 6 ani să-i aranjeze pantalonul care nu-i cădea perfect pe ghetele negre, lăcuite şi cu model pe vârf. De sub cămaşa albă cu dunguliţe roz, ceasul de aur pune pecetea de baştan.

"Am câştigat şi 60.000 de euro într-o zi, dar şi 1.500.000 de lei într-o seară, la o cântare. Ce o să zică omul care trăieşte la lampa cu gaz când o să audă că Adrian Minune vorbeşte despre sume de-astea de bani? Nu poţi face avere din cântat", susţine el şi pune agoniseala sa, maşinile, casa pe care şi-a construit-o, apartamentul de la Bucureşti, terenurile pe care le deţine, clubul de fiţe din comună, pe seama afa­cerilor imobiliare pe care le-a făcut în trecut. "Am câştigat la o tranzacţie şi 450.000 de euro, 50.000 i-am dat impo­zit, dar acum nu mai este aşa. Nu mai poţi să faci afaceri, cine îţi mai cumpără acum case?", spune cântăreţul şi o dă pe varianta lacrimogenă. Refren de manea: "De ce mă întrebi cât valorează casa asta, dar cât valorează familia asta nu mă întrebi?", zâmbeşte el şi face cu ochiul la aparat.


"CÂNT ŞI GRATIS, CA SĂ ÎMI FAC RELAŢII"
Nunţile la care trebuie să participe le are programate până la sfârşitul anului. De când e celebru, spune el, nu mai merge "la toţi neica nimeni, care te scuipă în faţă. Nu vreau să vin la copilaşii mei şi să mă vadă scuipat. Poate la 17-18 ani făceam asta, dar acum îmi pot alege pe cine să accept şi pe cine nu. Că, de când eşti vedetă, poţi să alegi. Acum mi se întâmplă să mă duc de multe ori să zic: «Pentru tine, că îmi eşti prieten, cânt gratis». Poate e un general, poate e din armată, poliţist de rang mare, mă ajută şi pe mine vreodată, îi sun, şi imediat îmi trimit gardă de corp dacă am nevoie. Aşa îţi faci prieteni din toate ramurile", povesteşte manelistul şi recunoaşte fără tăgadă că, datorită bacşişurilor babane, niciodată nu iese în pierdere.

S-au întâmplat dăţi în care hoţii i-au călcat casa. "Hăinile" de blană, DVD-ul, electronicele de toate felurile nu le-a mai vrut înapoi, deşi poliţiştii au dat de urma spărgătorilor. Adrian Minune are tactica lui şi nu se abate de la ea. "Nici nu am vrut să le facă ceva, i-am rugat pe poliţişti să le dea drumul. Cineva le vânduse un pont. Aveam un maimuţoi în care ţineam bijuteriile şi ei au tăiat altă jucărie, nu au găsit nimic. Jucăria de pluş au pus-o pe pat şi mi-au luat plasma. Noi, lăutarii, de la oameni d-ăştia ne câştigăm pâinea, de la afacerişti, de la hoţi, de la oameni din lumea interlopă care au bani. Păi, dacă tu câştigi 4 milioane, îţi permiţi să îmi dai mie bacşiş? Mi se întâmplă adesea să le trimit unora pachet în închisoare", ne dezvăluie el din tainele relaţiilor interumane.
BACŞIŞ DE LA HOŢI, AFACERIŞTI ŞI INTERLOPI
"Sunt o maşină de făcut bani şi două de împrăştiat", susţine Adrian Minune când este întrebat care îi este tariful la o cântare şi cât cheltuieşte într-o lună. Manelistul se codeşte să dea cifre, dar mărturisirea că vila în care locuieşte la Şfefăneşti a făcut-o doar într-un singur an ne lămureşte. "M-au sunat azi de pe la toate ziarele, posturile de televiziune, cum că nu mi-am declarat eu toate ave­rile. Ce, interesează pe cineva ce am şi cât am? Eu am devenit consilier că am ajutat pe cineva să iasă ce trebuie acolo, la Primărie, şi atunci m-a pus pe liste ca să fiu consilier. Iau un milion de lei de acolo. Ce am io de câştigat din toată treaba asta?", se revoltă manelistul şi se face că nu ştie care e procedura obligatorie de-ndată ce devii consilier local. "Trebuia să declar şi ce nu am, să vedem atunci ce mai ziceau. 170 de milioane de lei am plătit impozitul la maşină", spune el. "Şi pentru celelalte maşini, bunuri plătiţi ceva?", îl întreb. "Iubita, să ştii, eu mă duc la Primărie şi mă trec în dreptul la cea mai mare sumă şi plătesc impozitul. Că aşa se întâmplă când eşti vedetă, tre' să plăteşti, că altfel vin la poarta ta şi te iau pe sus", devine serios manelistul.

Discuţia nu-i prieşte. Se joacă nervos cu telefonul, ultimul răcnet, se ridică de pe fotoliul mare, acaparator, îşi mai aranjează cureaua de la pantaloni. "Am auzit că cei de la Fisc vor să impoziteze şi veniturile pe care le luaţi de la nunţi, botezuri, cântări", îi dau ultimele veşti artistului. "Eu aş prefera să facă aşa", spune el, încercând să mă introducă în "lumea noastră": "Vezi, tu, una e să primeşti bani de la un om treaz şi alta e să primeşti bani de la unul beat. Păi, dacă e beat, şi de cele mai multe ori aşa e omul după o petrecere, se întâmplă să bage mâna în buzunar şi să îmi dea tot ce are acolo. Iar a doua zi să mă sune şi să îmi zică: «Auzi, mă, păi, ce prieten îmi eşti tu, mi-ai luat şi ultimul ban din buzunar?», aşa că prefer să iau cât ştiu io că trebuie luat şi mai bine să mă sune şi să îmi mulţumească că nu l-am lăsat sărac. Se mai întâmplă câteodată să îţi ceară înapoi cât nu i-ai luat şi atunci rămâi tu sărac. Lumea asta e grea şi răzbeşte numai unu' care e tare", repetă de câteva ori, cu convingere, manelistul.

"Eu parafez cu vorba tot ce fac. Sunt parolist. Dacă spun că mă duc, mă duc, nu e nevoie de hârtie. La mine, banii se dau înainte." Aşa, ştie sigur că nimeni nu se poate atinge de el, nici măcar Fiscul, de care spune că nu se teme, că sunt "băiat deştept, haladit, cum se zice la noi". Şi cum ar putea, când, în lipsa unui contract, numai într-o oră, Adrian Minune câştigă 3.000 de euro, cât ar strânge un muncitor cu salariul minim pe economie într-un an, fără să-l oblige cineva să plătească vreo taxă? "Dacă ar fi să se facă un top 300, pe ce loc v-aţi plasa?", îl întreb, spre satisfacţia familiei. "Printre primii, zic eu. De-a lungul timpului, noi, lăutarii, am fost ca nişte pietre trecute prin ciur. Eu am rămas o piatră mare, care ţine steagul sus", spune el şi zâmbeşte frumos la aparat. "Şi la cântat, şi la bani?" "E unicat, ce să mai", îmi dă răspunsul mama sa mândră. Căci nu întâmplător, fiul său cântă de zor: "Am talent şi-s unicat,/sunt bomboană de băiat".


OPULENŢA LA VEDERE
De-a lungul timpului, Adrian Minune s-a lăudat în pre­să cu achiziţiile sale extravagante. Aşa am aflat că ultima sa maşină cumpărată, o ade­vă­rată bijuterie pe patru roţi, un Audi Q7, valorează 70.000 de euro.

Criza pare că nu se simte în buzunarul ma­nelistului dacă luăm în calcul şi clubul Cascada din comuna natală, Ştefăneşti. "E cel mai de fiţe club din judeţul Ilfov. Am băgat 300.000 de euro, împreună cu familia Paras­chiv, şi sunt sigur că în scurt timp ne vom recupera investiţia", declara manelistul ziariş­ti­lor.

Clubul, de talia celebrului Bamboo, face parte dintr-un complex de cinci ste­le, care include şi un res­tau­rant. Se pot organiza nunţi, botezuri, dar şi în­tâl­ni­ri de afaceri sau team-buil­ding-uri. Bani uşor de strâns, dacă e să ne luăm după in­for­­maţia vehiculată în pa­gi­ni­le ziarelor, cum că ma­ne­lis­tului îi intră în bu­zu­nar, doar pentru o singu­ră me­lo­die cântată, şi 1.000 de euro.


PEDEAPSA - DOAR O AMENDĂ

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Judecătoriei Buftea în cazul lui Adrian Simionescu, pe numele lui de scenă, Adrian Minune, pentru fals în declaraţiile de avere şi de interese completate în calitate de consilier local al comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos.

În urma verificărilor a rezultat că în declaraţia de avere dată la 30 septembrie 2008 manelistul "nu a precizat sau a făcut menţiuni eronate cu privire la bunurile proprii, comune şi cele deţinute în divi­ziune", precizează comunicatul de presă trimis de ANI. La rubrica "Bunuri imobile-terenuri", Minune a trecut eronat suprafaţa unui teren pe care îl deţine în comuna Ştefăneşti. Suprafaţa lui reală este, de fapt, de 12.234 de metri pătraţi.
Un alt teren nemenţionat este şi cel de 7.676 de metri pătraţi, dobândit în 2007. La rubrica "Datorii", Adrian Minune nu a precizat contractul de leasing financiar încheiat în 2007 pentru un imobil din comuna sa natală, în valoare de 339.000 de euro. Manelistul a uitat să menţioneze şi veniturile realizate în 2007, deşi, conform evidenţelor Administraţiei Finanţelor Publice, Sector 3, a obţinut sume în valoare de 56.348 de lei net.

Totodată, în declaraţia sa de interese, Adrian Minune nu a scris că este membru PSD şi nici faptul că este asociat la firma A&G Music &Film SRL şi unic administrator la firma Adrian Media Music SRL, respectiv că este comerciant persoană fizică la firma Simionescu G. Adrian Persoană Fizică. "În realitate, mai deţin şi un apartament în Bucureşti, Sector 3, pe lângă clădirea din comuna Ştefăneşti. Pe lângă cele trei autoturisme menţionate în declaraţia dată la 30 septembrie 2008, deţin şi un autoturism marca Umbra Rimorchi - Jetski, am două împrumuturi pe care am omis să le menţionez", declara ulterior Minune la sediul ANI.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că Adi Minune nu a respectat dispoziţiile legale privind depunerea la termen a declaraţiilor de avere şi de interese. S-a întocmit proces-verbal de contravenţie prin care manelistul a fost sancţionat cu 500 de lei. Parchetul Judecătoriei Buftea continuă cercetările în acest caz.


Flagrant cu venituri nedeclarate
Comentarii
Adrian Minune: "Sunt maşină de făcut bani!"
51 comentarii
Florin Popa
tot t_i.g_ani o sa ramaneti, oricat v-ati spala si oricat ati castiga, pentru ca natura voastra este sa fi-ti infractorisi, fara de cultura sau anticultura - manelismul, care doar copiaza si nu creeaza....(de ce nu plateste taxe manelistul asta minune? Videanu plateste, chiar daca fura cum zici tu) V-ati creat organizati de rromi, dar in mintea romanilor si a europenilor, tot t_i.g_ani o sa ... Citeşte întreg comentariul
04/03/2010 09:06:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Filica
ieri in libertate am citit un mesaj despre averile ministrilor, care nu erau declarate, de astia cine dracu se ia, ii vedeti doar pe astia mici, tigani, si aomeni de nivel mediu, dar pe bogatasi cine ii vede, asa ne place nou sa brafim pe unul si altu, dar sa aplicam ceva din lege nimic.
02/03/2010 09:47:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
locco
in primul rind trebuia inceput cu mimnistri ,parlamentarii si oamenii care fac afaceri cu statul aaia de ar trebui sa dea taxe statului sute de milioane de euro,dar nu le da ca le varsa la parlamentar care prin imple telefoane fac in asa fel incat nimeni sa nu ai deranjeze de taxe sau impozite.pai cu adrian minune ati inceput,ala e marele afacerist ce fenteaza statul sunteti bolnavi domnilor ... Citeşte întreg comentariul
02/03/2010 08:11:46 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
HOTIA TIGHANEASCA!
BAH IDIOTILOR AICI NU E VORBA DE INVIDIE!E VORBA DE O TARA CARE NU E IN STARE SA APLICE NISTE LEGI CUM TREBUIE!E VORBA DE FAPTUL CA NU E DREPTATE SOCIALA UNUL MUNCESTE CU ADEVARAT SI IA STATUL DE PE EL PIELEA SI TIGHANII ISI FAC PALATE CULMEA STIIND CA NU VOR AVEA BANI SA PLATEASCA IMOZIT DAR CULMEA STATUL TOT PE AMARAT IL EXECUTA NU PE TIGHANOII CARE TRAIESC DIN FURACIUNI SI TALHARESC LUMEA!DE E ... Citeşte întreg comentariul
01/03/2010 20:09:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Tamas
Sintem un popor de im-be-cili pt. ca datorita noua cistiga atitea smecheri si mafioti bani multi prin munca putina.
01/03/2010 20:04:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Adrian Simionescu, zis şi Adrian Minune, a demisionat din funcţia de consilier PSD la ... Citeşte articolul
De fiecare Sântămăria Mică, petrecăreţii îşi etalează la Costeşti cele mai scumpe bijuterii şi cele mai luxoase maşini. Anul trecut, preşedintele României i-a onorat cu prezenţa. Garda Financiară, niciodată.
Din proprie iniţiativă, puterea politică nu va accepta niciodată impozitarea averilor nedeclarate. Corb la corb nu-şi scoate ochii, iar "foarte ... Citeşte articolul
 De la Guţă citire: "Dacă omul vrea să-ţi dea bacşiş, bine. Văd atâta răutate cănd se vorbeşte de manelişti, parcă am fi dracu': că suntem inculţi, că suntem bogaţi. Suntem şi noi oameni ca toată lumea"
Nicolae Guţă, Lingurar după numele din buletin, trăieşte visul capitalismului sălbatic. Ajuns ... Citeşte articolul
L-am sunat în plin cod galben care blocase Autostrada Soarelui şi pe Mazăre la Drajna. Mi-a răspuns senin, când a auzit că vreau să-i ... Citeşte articolul
Pentru ţiganii din Buzescu, palatele cu camere "fără număr, fără număr, fără număr" reprezintă o demonstraţie a potenţei lor financiare. Pe multe faţade e inscripţionat semnul puterii: euro sau dolarul
Cartierul ţiganilor din Buzescu e pustiu. Castelanii sunt plecaţi prin lume, la produs. Fac "învârteli", adică se descurcă. Ce ... Citeşte articolul
În semn de respect pentru rege, un ţigan din Buzescu, Dan Finuţu, pe numele lui, şi-a construit un palat, copie fidelă a Tribunalului din Caracal
Teoretic, averile funcţionarilor publici sunt verificate de Agenţia Naţională de Integritate ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul