“Bărbatul este cap femeii în măsura în care el îl are drept Cap pe Mântuitorul Hristos”

Jurnalul Naţional: Ce spune Biblia despre rolul femeii în societate şi în familie? Care sunt diferenţele dintre Noul Testament şi Vechiul Testament?

Pr. Gheorghe Holbea: În Vechiul Testament, după crearea lui Adam, Dumnezeu, văzând că este singur, i-a făcut "ajutor" potrivit pentru el şi a zis: "Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el...", din coasta luată din Adam a făcut Dumnezeu femeie şi a dus-o lui Adam, plinindu-i prin aceasta un gol fiinţial cu o persoană de un chip cu el. Văzând-o pe Eva, Adam a zis: "Iată, aceasta-i os din oasele mele şi carnea din carnea mea, ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup".

Acum, dacă Eva înseamnă viaţă, această viaţă este destinată omului, prin aceasta starea conjugală care corespunde structurii ei, este norma ontologică. Prin însăşi fiinţa sa, omul este predestinat spre comuniune, nu poate trăi singur, de aceea el avea nevoie de un partener, care să fie pe măsura lui şi să i se potrivească. Textele Genezei ne dezvăluie că bărbatul şi femeia sunt făcuţi unul pentru altul ca să se întregească, amândoi având aceeaşi origine şi alcătuind aceeaşi fiinţă. Dragostea dintre bărbat şi femeie nu-şi are izvorul numai în unitatea sufletească, ci şi în cea trupească.

În Vechiul Testament s-a practicat poligamia. Astfel, familia patriarhului Avraam cunoaşte o formă de concubinaj trecător, iar familia lui Iacob reprezintă tipul căsătoriei cu mai multe femei, poligamia devenind un lucru normal în viaţa poporului evreu. Pentru israeliţi, căsătoria monogamă a fost instituţia ideală rânduită de Dumnezeu, cu excepţia cazului când nu existau urmaşi.

Femeia se adresa uneori bărbatului ei numindu-l domn sau stăpân. Soţia era considerată oarecum un bun al soţului, ea era datoare soţului cu fidelitate absolută, dar nu putea pretinde acelaşi lucru de la soţul ei, cu toate că Legea lui Moise cuprinde unele prescripţii care au rolul de a proteja soţia de abuzurile soţului... Întreţinerea materială a soţiei era de datoria soţului, care trebuia să-i asigure locuinţă, hrană şi îmbrăcăminte, după posibilităţi. Femeia rea este văzută drept cauza principală a decăderii familiei.

Dintre toate abaterile soţiei, cea mai gravă era infidelitatea conjugală, care era aspru pedepsită prin uciderea cu pietre. În principiu, prin a VII-a poruncă din Decalog este interzis desfrâul atât al femeii, cât şi al bărbatului. Dar femeia care comitea adulter era mai aspru pedepsită, pentru că ea "face moştenitori din străini", cum se spune la Sirah 23, 30.

"În Biserică, femeia devine pentru bărbat prilej de sfinţire"
În Noul Testament, Mântuitorul Hristos afirmă necesitatea revenirii la ordinea iniţială a familiei întemeiată prin căsătorie, pronunţându-se împotriva poligamiei, pe care o denunţă ca fiind o cădere de la rânduiala căsătoriei monogame: n-aţi citit - spune Mântuitorul - "că cel ce l-a făcut de la început l-a făcut bărbat şi femeie"?

Naşterea de prunci este socotită în Vechiul Testament ca o binecuvântare divină, dar în Noul Testament e mai mult. Este considerată ca fiind mijloc de mântuire. Spune Scriptura - "femeia se va mântui prin naştere de prunci, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie". În Noul Testament, femeia nu este inferioară bărbatului, după cum nu este nici superioară, iar egalitatea cu bărbatul nu înseamnă a prelua responsabilităţile bărbatului, ci a-şi împlini vocaţia ei de soţie şi mamă. În Biserică, ea devine pentru bărbat prilej de sfinţire, "căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă".

Femeile au fost în vremea Mântuitorului următoare ale Cuvântului Domnului, bine-vestitoare ale învierii Domnului precum femeile mironosiţe. După pogorârea Duhului Sfânt, ele sunt împreună lucrătoare cu Sfinţii Apostoli.

Prin Maica Domnului ne-a venit mântuirea, ea devenind prototipul femeii creştine. Prin Maica Domnului, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, ea fiind darul cel mai de preţ pe care neamul omenesc l-a făcut lui Dumnezeu. Ascultarea şi smerenia ei au însemnat pogorârea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. După modelul ei, femeia creştină ajunge la cea mai înaltă treaptă de vieţuire prin smerenie şi rugăciune.

Unde şi în ce context scrie în Biblie că femeia trebuie să se supună bărbatului?

Până la căderea în păcat, bărbatul şi femeia trăiau într-o deplină armonie. Prin Creaţie, femeia împarte cu bărbatul sceptrul stăpânirii. Amândurora Dumnezeu le-a spus: "Umpleţi pământul şi-l stăpâniţi". După căderea în păcat se pierde această armonie, iar din cuvintele sentinţei divine reiese: "Atrasă vei fi de bărbatul tău şi el te va stăpâni". Prin aceste cuvinte, femeia este pusă deja într-o stare de oarecare dependenţă de bărbat, iar poligamia dovedeşte această stare.

În Noul Testament, soţii devin egali înaintea lui Dumnezeu, întrucât, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, "nu mai este parte bărbătească, nici femeiască, pentru că voi sunteţi una în Hristos Iisus".

Fiecare are drepturi şi responsabilităţi proprii, care se intersectează cu ale celuilalt:
dreptul la iubire, dreptul şi stăpânirea asupra trupului celuilalt, obligaţia soţului de a purta de grijă soţiei sale ca de însuşi trupul său, jertfindu-se după modelul jertfei lui Hristos pentru Biserică: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea".

Este adevărat că Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: "Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor este". Însă această supunere a femeii trebuie corelată cu textul de dinainte, unde Apostolul Pavel spune: "Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos".

Aceasta înseamnă că şi bărbatul trebuie să se supună întru frica lui Hristos. El este cap femeii în măsura în care îl are drept Conducător, drept Cap, pe însuşi Mântuitorul Hristos.

"Teama este ce resimte orice om atunci când are grijă să nu provoace suferinţă celor dragi"
Unde scrie, părinte, că bărbatul poate să-şi bată femeia, să o supună?
(zâmbind) Nu ştiu să fie scris undeva că bărbatul trebuie să-şi bată femeia.

De ce nu se explică în predica de după cununie ce înseamnă "teama de bărbat"?
Temerea femeii faţă de bărbat este pusă de Sfântul Apostol Pavel în legătură cu iubirea. Într-una dintre tâlcuirile Părinţilor se arată că Apostolul face referinţă la teama pe care orice om responsabil o resimte atunci când are grijă să nu provoace suferinţă celor iubiţi, celor dragi. Această teamă este în relaţie şi cu teama de a nu-L supăra pe Dumnezeu prin păcatele săvârşite.
Cred că majoritatea preoţilor explică teama de bărbat, punând-o în relaţie cu iubirea creştină. Sau ar fi necesar să o facă...

Care sunt îndatoririle bărbatului faţă de femeia sa, conform învăţăturii Bisericii şi Sfintei Scripturi?
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă - "Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte, Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica". Bărbatul şi femeia devin, prin taina cununiei, un singur trup, adică o singură inimă, o singură voinţă, o singură minte, mintea lui Hristos.

Aşa cum în trupul uman inima nu se ridică împotriva minţii, ci primeşte minte în armonia iubirii, precum nici mintea nu se va despărţi de trup, ci va merge până la jertfă, încălzită de iubirea inimii.

Îndemnul Sf. Apostol Pavel, "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea", cuprinde toate datoriile bărbatului faţă de femeia sa.

"Bărbatul care-şi bate soţia lezează chipul lui Dumnezeu"
Ce fel de păcat comite bărbatul care-şi bate soţia?

O asemenea practică a existat numai în păgânism, unde femeia nu era apărată de nimeni împotriva patimilor nestăpânite ale bărbatului şi a loviturii cruzimii lui. Bărbatul care-şi bate soţia se depersonalizează, pentru că lezează chipul lui Dumnezeu din persoana soţiei sale, precum şi Taina iubirii. În Biserica creştină, femeia nu trebuie să devină nicidecum sclava bărbatului, prada patimilor lui, victima cruzimii lui, pentru că, în Iisus Hristos, ea devine prin Maica Domnului Tronul Dumnezeirii, cea mai puternică rugătoare şi mijlocitoare a noastră către Dumnezeu.

Ce sfaturi daţi unei femei bătute?

Femeia creştină trebuie să aibă un duhovnic. Duhovnicul va stabili în funcţie de situaţia concretă din familia respectivă remediul pentru asemenea traumă. Nu se pot da sfaturi cu caracter de generalitate, întrucât fiecare persoană este unică, după cum şi fiecare căsnicie este unică.