Ce-mi dai ca să-ţi spun când mori?

Mi-am calculat şi eu data morţii şi n-are rost să spun când mi-a ieşit că mor, că iar m-apucă nervii (mor târziu de tot). Ultima mea speranţă au rămas accidentele nefericite. Şi, dacă nu şi nu, pandemiile viitoare, făcute în laborator de oamenii buni.

Am băgat şi datele unor rude de-ale mele, care nu mai sunt în trup, ca să zic. Şi lor le-a zis c-or să moară cât de curând dac-o mai ţin tot aşa. Saitu' ăsta cu "ceasu' morţii" i-a întrebat ce m-a întrebat şi pe mine. Dacă fumează, fac sport şi mănâncă sănătos şi le-a zis că în ritmul ăsta nu-i vede prea bine, sincer. Saitu' ăsta de care zic e englezesc şi e ăla original, cum ar veni, după care s-au luat toţi. Cică la briţii ăia că au făcut saitu' nu ca să speculeze o curiozitate morbidă (şi ancestrală zic!) a omului, privitoare la propria moarte, ci pentru ca omul să-şi amintească de fiecare secundă cum trece pe lângă el şi el oha. Oh. Aceste cuvinte ne doare. Şi dacă află omul că moare târziu, îl mai doare pe el în bască, să vezi ce rockăreală dă peste el.

De saitu' românesc de calculare a datei morţii n-am fost mulţumită, deoarece mi-a cerut bani rezultă că ăştia fac biznis pe curiozitatea mea morbidă rezultă mare chestie ce m-a dus şi pe mine capu'. De fapt, de saituri, e că sunt mai multe şi fiecare-ţi cere câţi bani consideră ele de cuviinţă că merită curiozitatea ta.

Până la urmă, de ce să nu fie asta o idee ingenioasă de a face bani? Eterna întrebare "până unde să se mai ajungă" se lăţeşte şi se lărgeşte în fiecare zi mai mult şi mai mult. Poate că există şi saituri care-ţi calculează, după o adâncă reflecţie de câteva secunde, ce o să fii în viaţa aviatoare. Poate că există site-uri care au răspunsuri la întrebări pe care nici nu ţi le pui. Pentru că aşa cum există saituri care-ţi explicitează visul tău cu şerpi (ai farmece), tot aşa, se poate să mai fie şi saituri care-ţi dau răspunsuri la întrebări pe care nici că ţi le-ai fi pus vreodată.