Arhiva
Mişcarea de rezistenţă.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Ce-mi dai ca să-ţi spun când mori?

16 ianuarie 2010
  
Mi-am calculat şi eu data morţii şi n-are rost să spun când mi-a ieşit că mor, că iar m-apucă nervii (mor târziu de tot). Ultima mea speranţă au rămas accidentele nefericite. Şi, dacă nu şi nu, pandemiile viitoare, făcute în laborator de oamenii buni.

Am băgat şi datele unor rude de-ale mele, care nu mai sunt în trup, ca să zic. Şi lor le-a zis c-or să moară cât de curând dac-o mai ţin tot aşa. Saitu' ăsta cu "ceasu' morţii" i-a întrebat ce m-a întrebat şi pe mine. Dacă fumează, fac sport şi mănâncă sănătos şi le-a zis că în ritmul ăsta nu-i vede prea bine, sincer. Saitu' ăsta de care zic e englezesc şi e ăla original, cum ar veni, după care s-au luat toţi. Cică la briţii ăia că au făcut saitu' nu ca să speculeze o curiozitate morbidă (şi ancestrală zic!) a omului, privitoare la propria moarte, ci pentru ca omul să-şi amintească de fiecare secundă cum trece pe lângă el şi el oha. Oh. Aceste cuvinte ne doare. Şi dacă află omul că moare târziu, îl mai doare pe el în bască, să vezi ce rockăreală dă peste el.

De saitu' românesc de calculare a datei morţii n-am fost mulţumită, deoarece mi-a cerut bani rezultă că ăştia fac biznis pe curiozitatea mea morbidă rezultă mare chestie ce m-a dus şi pe mine capu'. De fapt, de saituri, e că sunt mai multe şi fiecare-ţi cere câţi bani consideră ele de cuviinţă că merită curiozitatea ta.

Până la urmă, de ce să nu fie asta o idee ingenioasă de a face bani? Eterna întrebare "până unde să se mai ajungă" se lăţeşte şi se lărgeşte în fiecare zi mai mult şi mai mult. Poate că există şi saituri care-ţi calculează, după o adâncă reflecţie de câteva secunde, ce o să fii în viaţa aviatoare. Poate că există site-uri care au răspunsuri la întrebări pe care nici nu ţi le pui. Pentru că aşa cum există saituri care-ţi explicitează visul tău cu şerpi (ai farmece), tot aşa, se poate să mai fie şi saituri care-ţi dau răspunsuri la întrebări pe care nici că ţi le-ai fi pus vreodată.
Taguri asociate:     mişcarea de rezistenţă
Comentarii
Ce-mi dai ca să-ţi spun când mori?
10 comentarii
Bianka
Mi-am facut si eu testul, dar eu am facut de pe alt site, respectiv, http://www.candmori.info , voi muri la 78 de ani, intr-o vineri :)) ,l-am mai facut si o prietena de-a mea, ei i-a spus ca va muri la 67 de ani, cand i-am spus ca tigarile o va ucide nu m-a crezut =)).
18/02/2010 16:16:00 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
vasile
sa fim ca niste zombi sa nu mai reactionam si sa tacem sa fim furati in liniste sa nu gandim sa ne lasam manipulati nu v-ati dat seama si de ce nu se investeste in EDUCATIE SI de ce ma ajuns asa???? faceti legatura
17/01/2010 14:49:59 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Alexandru
Precum spui, Luiza, biznis peste tot. Astept sa iasa si 'ala cu reincarnarea, sa vad cand si in ce forma revin si mai ales daca pot sa nu ma mai trezesc iar in Europa de est, nu de alta dar am chef sa incerc si altceva, poate un mic aborigen...ceva acolo... mai green. Bafta...m-ai amuzat teribil.
17/01/2010 09:19:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Anca Paduraru
nu excrocilor, ca nu sunt niste fosti croci.
17/01/2010 08:48:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Dorina Avramut
"In clipa in care si-a pierdut vederea, Oedip a devenit clarvazator."( Ziua ta de nastere, pag.434-435)
PS Despre moarte, numai de bine?!Hai sa radem, "In puii mei"?!
16/01/2010 18:33:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte" Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ... Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Oltenitei

3 camere

Suprafata utila: 83.32 mp

69.900 EU

Vila in Pipera

4 camere

Suprafata utila: 130 mp

160.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul