Cum mi-a tras două ţepe Florin Salam

L-am sunat în plin cod galben care blocase Autostrada Soarelui şi pe Mazăre la Drajna. Mi-a răspuns senin, când a auzit că vreau să-i iau un interviu: "Sigur! Eu respect pe toată lumea! Nu-s ca alţi artişti, cum am văzut acum într-o emisiune pe Antena 2, care cică iau bani pentru asta. Când doriţi, vă stau la dispoziţie." "Ce om de treabă!", mi-am spus şi-am aşteptat deszăpezirea.

Un BMW alb cu vreo 5 icşi îşi etalează languros proporţiile sub  ochiul vigilent al camerei de pe colţul gardului ce înconjoară semeţ vila portocalie din Bercenii Bucureştilor. În spatele lui, ceva mai lăţ-lungit sclipeşte ca un tăciune sub licăririle aruncate asupră-i de geamurile acoperite de draperii roşii, fratele lui mai mare: X6. Printre roţile lor, strivit sub propria-i micime, se zăreşte şi-un Logan. Numărul îl dă de gol că face parte din aceeaşi familie - SAL.


"VALOARE EU LA TOŢI VĂ DAU/ EU DE LA VOI N-AM CE SĂ IAU/ AŢI VREA SĂ-MI PUNEŢI PIEDICĂ/ DAR TOT EU VĂ DAU PANICĂ"
Patru autovehicule aşteaptă la poarta lui Salam. Speram ca unul dintre ele să-mi iasă şi mie în întâmpinare. Aşa mi-a promis vedeta când mi-a dat a doua întâlnire la care n-a venit. "Trimit şoferul să vă ia de la Hotel Agnes şi să vă aducă la mine", mi-a spus suav la telefon. Eu mă mulţumeam şi cu Loganul, dar a uitat. A uitat să-şi pornească şi telefonul şi, după vreo oră, a uitat şi de mine şi l-a pornit. Şi-a amintit imediat, pesemne, că l-a închis din nou. În sfârşit, mi-a tras ţeapă. În fond eu tot de-aia am vrut să mă întâlnesc cu el. Să vorbim despre ţepe. Despre cum a luat viaţa în piept, despre cum fentează criza, şi cum înţeapă Fiscul...  Pentru prima întâlnire am încercat şi eu să fentez codurile că m-am strecurat spre Bucureşti printre cel galben şi cel portocaliu. Mi-a dat întâlnire la Rin Grand Hotel. L-am aşteptat o oră în barul răcoros al hotelului unde m-am răsfăţat cu degustarea unui ceai. Probabil preţul justifica compania aleasă în care m-aş fi putut afla dacă domnul S. şi-ar fi onorat invitaţia. Dar el are "valoare", onoarea e din alt text. A doua zi m-a sunat şi şi-a cerut scuze că a trebuit să plece în Grecia mai devreme cu o zi, că, după, merge la Praga dar cum se întoarce îmi stă, fără nici o problemă, la dispoziţie.


"VOI NU ŞTIŢI SECRETUL MEU/ NU VĂ SPUN, NU VĂ SPUN/ AŞA V-AM PÂRLIT MEREU..."
M-am documentat temeinic pentru întâlnirea asta. De două ori. Am luat la răsfoit filă cu filă internetul şi am citit, mi-am notat şi am listat. Nu mă puteam prezenta nepregătită (am chiar lacune mari, dacă mă gândesc cum l-am apelat pe Vijelie: "Alo! Domnul Adi Vijelie?". "Da, e Vijelie, dar nu ştiu pe cine căutaţi!", mi s-a răspuns. "Adi Vijelie... cântăreţul...", am răspuns încurcată. "Hai, spuneţi «cântăreţul de manele»!", m-a îndemnat el. M-a salvat pe jumătate colegul care mi-a suflat: "Nu e Adi, e Vali!". M-am scuzat jenată, iar el m-a refuzat, râzând că n-are timp. "Poate săptămâna viitoare...") I-am citit inclusiv versurile. Voiam să-l întreb cine i le scrie dar n-am avut ocazia.  
Am făcut trafic pe site-urile tabloidelor şi, declar sincer, am făcut ochii cât cepele când am văzut că Salam e prezentat pe Wikipedia. De-acolo am aflat că s-a născut în 1979, că numele din buletin e Stoian, iar până să ajungă Salam a fost Fermecătoru'. De ce Salam? Deşi n-ar părea, nu are legătură cu mezelul, ci cu echivalentul lui Şalom. O altă întrebare care mă măcina era despre concertul pe care l-a susţinut în 2008 alături de Paula Seling şi Orchestra Simfonică Bucureşti în care "versurile piesei ridicau problema intoleranţei în societate" (cf. Wikipedia). Unde sunt versurile astea? Că singurele pe care le-am găsit eu care frizau socialul sunt: "Am relaţii peste tot/ Sunt şef declar mafiot/ Gaborii n-au nici o probă/ Că-s din lumea interlopă..." Încă mai caut versurile. Cu Salam n-am avut şansa, unica şi mirobolanta, să-mi intersectez destinul...


"VIN DOLARII CA PE BANDĂ/ PARCĂ AM TELECOMANDĂ"
Voiam să-l întreb pe Florin Salam despre prima Dacie, un papuc plin de paie cu care mergea la studioul din Afumaţi, la începuturile carierei, după cum povestea ziariştilor în aprilie anul trecut impresarul lui, Ion Petrişor. Despre garsoniera în care a locuit acum câţiva ani, până i s-au născut copiii şi apoi despre sclipitoarea nuntă, din 2007, din Antalya. Chiar a avut porumbei albi la finalul slujbei? De ce? A cântat el la nunta lui sau au cântat invitaţii? Cât l-a costat cântarea la nuntă, că asta n-am găsit-o pe nicăieri. Am citit însă că una peste alta, distracţia, masa, vinurile franţuzeşti, avionul, cazarea (o cameră la hotelul la care-au tras fiind între 600 şi 2.000 de euro pe noapte), costumaţiile din Milano, bijuteriile şi... restul, au ridicat costul nunţii la aproximativ jumătate de milion de euro, însă, declara atunci manelistul, n-ar fi avut atâţia bani dacă nu l-ar fi ajutat câţiva prieteni.

În 2008, Salam şi-a împlinit un alt vis - acela de a trece de la o garsonieră din Bucureşti la o vilă din Miami, de 400.000 de dolari. Pentru că-i plac mult palmierii şi, aici în România, nu ţin, explica el atunci ziariştilor. Alte decoruri, pe lângă palmieri, piscină, jacuzii şi băi de marmură ­  mobila Versace. Era atunci încântat că i-a vrăjit şi pe americani. Un alt cadou celebrat în presă la începutul lui 2009 a fost setul de bijuterii de 50.000 de euro pe care acesta i l-a dăruit soţiei sale.

După ce şi-a pierdut soţia, a fost mediatizată uriaşa sumă pe care manelistul a trebuit să o returneze celor care-l antamaseră pentru prestaţiile din 2009: 900.000 de euro. Deoarece se afla în doliu şi, conform tradiţiei ţigăneşti, nu avea voie să cânte un an. Apoi  a urmat şirul de articole privind nopţile pierdute prin cazinouri. Nopţile ca nopţile, dar banii...!

Într-un acces de modestie din noiembrie 2009, ca replică la sumele, prea mici, vehiculate în presă că le-ar fi topit la cazino, Salam a declarat în emisiunea Acces Direct: "s-a zis că am pierdut 10.000 de dolari. Pentru mine aceşti bani sunt pentru un suc. Nu vreau să fiu înţeles că am nasul pe sus, însă cei care au scris aceste lucruri ar trebui să ştie că 300 de milioane pentru mine nu înseamnă nimic. Şi oricum am pierdut 20.000 de mii de dolari, nu 10, cum s-a spus." A completat şi Adi Minune spovedania, cu o vorbă de duh, după cum îi stă bine unui naş, ­ "sunt banii lui şi poate să-i cheltuie cum vrea".

Aş fi vrut să-l întreb despre toate astea, şi altele pe lângă, precum cotizarea la fondul de pensii şi la asigurările medicale, sau despre concertele electorale în care a cântat, dar n-am putut. Mi-a dat două întâlniri şi n-a venit.


Fără număr, fără număr, fără număr...



Bilant financiar