Casa de pe Strada Eremia Grigorescu a fost pusă la pământ sub protecţia avizului de demolare favorabil dat de Direcţia pentru Patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii. Pe cei 300 de metri pătraţi eliberaţi de vechea clădire, SC Lucilla International SRL îşi va vedea visul imobiliar! După ani de tatonări şi proiecte respinse de Comisia de urbanism, investitorul va ridica o clădire nouă la mai puţin de 100 de metri de un monument istoric - Parcul Ioanid.
În luna februarie a acestui an, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a Ministerului Culturii îşi dădea avizul favorabil pentru "desfiinţarea construcţiei existente în scopul eliberării amplasamentului". Astfel că, în urmă cu mai bine de o săptămână, buldozerele puneau la pământ casa veche de pe Eremia Grigorescu. Demolarea nu a fost una întâmplătoare, ci una programată. Casa apare în planurile oraşului încă din anii 1895-1899 când s-au făcut lotizarea şi Parcul Ioanid din apropiere. Imobilul nu a fost inclus pe lista monumentelor protejate. Institutul Naţional al Monumentelor Istorice a reacţionat târziu şi ineficient, depunând un memoriu de doar trei pagini pentru clasarea clădirii ca monument istoric. "Adevărul este însă că nici legislaţia nu ajută în materie de protecţie a monumentelor, pentru că, la clasarea unei case, fără planul casei şi studiu istoric, cererea nu are nici o şansă. Astfel că pentru astfel de documente este necesar şi acordul proprietarului, procedură ce îngreunează demersul. Soluţia nu ar fi «monumentizarea» tuturor caselor vechi, pentru a fi protejate, ci doar o reglementare mai coerentă care să prevadă interdicţia demolării unei case sau doar intervenţia asupra ei, cum ar fi mansardarea sau ridicarea a două niveluri, care să nu o distrugă. În aceste condiţii am putea vorbi de aşa-numita categorie de case nedemolabile", explică membrii Asociaţiei Prietenii Şcolii Centrale.
LĂSATĂ DE IZBELIŞTE
În interiorul Zonei Protejate numărul 21 Calderon, pe o stradă cu imobile incluse pe lista monumentelor istorice, în locul casei vechi de pe Eremia Grigorescu vom avea o altă clădire de trei etaje şi eventual o mansardă. O zonă ce ar fi trebuit să păstreze caracterul boem cu care alte ca-pitale ştiu să se mândrească este la mâna oricărui investitor cu viziune. Proprietarul casei de pe Eremia Grigorescu a urmat întocmai paşii clasici în astfel de cazuri. A lăsat imobilul în paragină. Gunoaiele s-au adunat prin subsoluri iar în lunile de vară a avut grijă să ia tabla de pe acoperiş şi căpriorii, astfel că degradarea şi-a făcut loc între pereţii casei. În tot acest timp, proiectele cu viitoarea clădire se perindau prin comisiile de specialitate. Se pare că investitorul a negociat îndelung înălţimea maximă admisă în zonă, cea de 16 metri. Discuţiile privind etajele noii clădiri au fost convingătoare, în condiţiile în care în zona Icoanei mai multe construcţii noi şi-au găsit loc peste cele vechi. Astfel că dezvoltatorul noului imobil de pe Eremia Grigorescu a avut repere sigure - înălţimea vilei vecine care are două etaje şi mansardă, dar şi abuzurile urbanistice mai vechi din zonă - blocul de şapte etaje din Piaţa Cantacuzino. În locul distrugerii acelei case, s-ar fi putut opta pentru soluţii "europene", cum ar fi extinderea ei în acelaşi stil. Fără a-i da o valoare excepţională, casa de pe Eremia Grigorescu era cochetă şi armonios proporţionată. Dispariţia ei şi înlocuirea cu imobil modern vor afecta esteticul unei zone foarte vechi şi pitoreşti.
Respect pentru zonele vechi
Asociaţia Prietenii Şcolii Centrale a organizat săptămâna trecută un protest împotriva demolării casei din Eremia Grigorescu nr. 1. La acţiune au participat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Asociaţia Bucureşti, dar mai ales numeroşi locuitori ai zonei Icoanei. Aceştia au cerut încă o dată autorităţilor ca zona istorică frumoasă din centrul Bucureştiului să nu mai fie asediată de clădiri noi care îi distrug autenticitatea. În urma protestului, nici o instituţie a statului nu a răspuns memoriilor depuse de locuitorii zonei

Comentarii
Cum să faci rost de un teren viran într-o zonă protejată
niciun comentariu
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ...
Citește articolul
Ministrul Sănătăţii promite deblocarea a 15.000 de posturi din sistem în 2012
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat sâmbătă că o treime din cele circa 45.000 de ...
Citește articolul
2.000 de oameni s-au adunat la Universitate, împotriva ACTA. Vezi VIDEO ÎN DIRECT, de la Piaţa Universităţii
Update: 20:44: Tinerii de la Fantana au coborat in pasajul de la Universitate si scandeaza "lumea ...
Citește articolul
Update: 20:44: Tinerii de la Fantana au coborat in pasajul de la Universitate si scandeaza "lumea ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită