Lorzii toporului

Cât se taie din pădurile noastre? Nici una din instituţiile statului nu deţine, pare-se, date clare cu privire la actuala avere forestieră. Dacă ar fi să ne luăm după Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva sau Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), stăm bine. Unităţile teritoriale ale RNP au indicat defrişări ilegale în ultimii 17 ani, de 135.000 ha (29,43 milioane mc), în timp ce MAPDR a avansat o cifră de doar 459 ha de pădure anual, adică 100.000 mc. Unde este adevărul? Se pare că tot la unităţile din teritoriu ale RNP. Numai că nici acestea nu sunt tocmai interesate să ofere cifrele reale, deoarece nu ar mai avea cum să-şi favorizeze clienţii. Români sau străini.

Să ne facem o idee despre amploarea fenomenului. Iată câteva dintre numele grele implicate în afacerile defrişărilor ilegale: firma austriacă SC Holzindustrie Schweighofer SRL, politicieni notorii, precum Marko Bela şi Verestoy Attila, sau responsabili din MAPDR şi RNP: Toke Istvan (secretar de stat pe probleme de silvicultură până la 27.01.2009), Dorel Nicolae Oros (director gene­ral al RNP până în luna ianuarie 2009), Dan Ioan Aldea (director general până în august 2008, director general adjunct între 19.08 şi 27.10.2008, în prezent inginer silvic la Biroul Fond Forestier din cadrul Regiei), Cristian Apostol (director la Direcţia Comercială până la 07.10.2008, în prezent inginer silvic în cadrul RNP), Ciprian Pahonţu (director al Direcţiei Generale de Management Fond Forestier, Funciar şi Cinegetic din MAPDR până în ianuarie 2009) şi Gheorghe Dima (director al Direcţiei Împăduriri şi Dezvoltare până în ianuarie 2009).

De ce oare, din importantele funcţii deţinute anterior în RNP, cei în cauză sunt în prezent doar simpli funcţionari? Răspunsul are unele conotaţii demne de a fi luate în seamă de organele abilitate ale statului, dacă ele mai există sau se pregătesc de hibernarea impusă de FMI. Pentru că în realitate - şi ultimele două decenii de democraţie au demonstrat-o cu prisosinţă - avem de-a face cu un sistem organizat după principiile "clasice" ale mafiei din Italia ori de aiurea - similar, dacă vreţi, cu cel din domeniul vamal. Un sistem bazat pe binecunoscuta şi atotprezenta omerta (legea tăcerii), care, în traducere de facto autohtonă, înseamnă că dacă taci şi asculţi pe stăpânii zilei ţi se iartă păcatele anterioare şi eşti pus la conservare cam pe un ciclu electoral, timp în care, de pe o poziţie mai mult decât decentă (cu un salariu de bugetar de compătimit), te poţi bucura de averea agonisită în perioada cât ai deţinut frâiele silviculturii româneşti (ce-ţi poate ajunge, de fapt, ţie şi familiei, până la adânci bătrâneţi). Condiţia e doar să taci pentru ca atotputernicilor zilei - care, la rândul lor, au aşteptat tot cam un ciclu electoral - să nu le vină vreo idee să scormonească în mizeria afacerilor "foştilor" cu lemn şi bani publici alocaţi Regiei.


CUM S-A AJUNS AICI
Demararea procesului de retrocedare în anii '90, exploatarea ilegală şi iraţională, gestionarea necorespunzătoare a fondurilor bugetare alocate sunt doar câteva cauze care favorizează mafia pădurilor din România.

Vă prezentăm mai jos câteva cifre care vorbesc de la sine despre dezastrul naţional din munţii României: numai la sfârşitul anului 2008, suprafaţa totală restituită foştilor proprietari se ridica la peste 2,62 milioane ha, reprezentând 83,16% din cele 3,15 milioane validate, în care ponderea cea mai mare este deţinută de persoane fizice (36,9%) şi unităţi administrativ-teritoriale (34,78%), restul aparţinând instituţiilor de cult.

De asemenea, potrivit datelor pe care le de­ţi­nem, prelucrarea şi comercializarea ilegală a ma­sei lemnoase generează pagube anuale bu­getului de stat de minimum 360 de milioane de lei.

Astfel, derularea unor contracte pe termen lung în principal cu firma austriacă mai sus menţionată, în condiţii preferenţiale, adică la preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţa internă de profil, a dus la pierderi (numai în anul 2008!) de circa 120 milioane de lei.
Spre exemplu, circa două milioane mc, alocate de Romsilva în 2008 pentru contractele pe termen lung, din totalul de exploatare de 18 milioane mc stabilit la nivel naţional, au fost vândute în acelaşi an la doar 100 lei/mc, deşi preţul mediu practicat pe piaţă a fost de 160 lei/mc.

În acelaşi timp, numai TVA neachitată în 2008, rezultată din tăierea ilegală a peste 9 mi­lioane de mc de masă lemnoasă, a prejudiciat bugetul de stat cu cel puţin 240 de milioane de lei.

Toate acestea în condiţiile în care, deşi statisticile oficiale arată că, în ultimii ani, suprafaţa ocupată de păduri a rămas constantă, realitatea este cu mult mai sumbră. Astăzi, România se situează sub media europeană de 33% în ceea ce priveşte fondul forestier, având un teritoriu împădurit în proporţie de 26,8%, valoare care nu atinge nici pe departe nivelul apreciat ca optim de studiile de specialitate (32%-35%). Potrivit unor opinii avizate, proporţia de 26% este prea optimistă. În realitate, dacă luăm în considerare conceptul de "pădure funcţională" (introdus de academicianul Victor Giurgiu), suprafaţa împădurită nu atinge 20%.

Potrivit analizelor de specialitate, numai în ultimii ani totalul suprafeţelor defrişate "la ras" se ridică la circa 300 mii ha, cu o medie anuală de 42,85% mii ha. Oricum, în zilele noastre, tăierile la ras se practică mai puţin. În schimb, se brăcuieşte la greu, adică se răreşte vegetaţia forestieră extrăgându-se din păduri tot ce e mai bun.

Deşi datele prezentate sunt dovada clară că pădurile româ­neşti sunt jefuite sistematic, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva susţine că, începând cu 2001, suprafaţa fondului forestier a rămas relativ constantă, cu mici variaţii - 6,366 şi 6,427 milioane ha,
între 1998 şi 2007.

În consecinţă, bugetul Romsilva a fost prejudiciat, începând cu anul 2002, cu 60 de mili­oane de lei pe an, anul 2008 fiind cel în care Regia a încheiat activitatea cu indicatori negativi. Astfel, profitul brut a fost mai scăzut cu 63,6% decât valoarea realizată în 2007. Mai mult decât atât, 15 direcţii silvice au înregistrat pierderi totale de aproximativ 30 de milioane de lei. Datoriile Romsilva au fost mai mari cu 116% decât cele din 2007, iar cele către furnizori cu 130%, faţă de acelaşi an. Nici cheltuielile nu au fost mai mici: 108%, în raport cu cele din 2007.
Mişcarea de rezistenţă
Continuare în numărul de mâine



Ţara lui Papură-Vodă

În posturi-cheie, în special la nivelul RNP Romsilva, dar şi a MAPDR, au fost numite şi promovate pe criterii clientelare, şi nu profesionale, persoane obediente, care numai de reorganizarea şi eficientizarea activităţii regiei nu s-au preocupat.

Toke Istvan, fost secretar de stat pe probleme de silvicultură în MAPDR, Dan Ioan Aldea, director general al Romsilva până în august 2008, şi cel care i-a succedat până în ianuarie 2009, Oros Dorel Nicolae, sunt câţiva dintre cei care au pus umărul pentru a spolia şi ce a mai rămas din pădurile României.

Printre altele, în anul 2008, aceştia au acţionat pentru suspendarea unei decizii a ministrului Agriculturii de atunci, Dacian Cioloş, privind rezilierea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă, care ar fi putut stopa o serie de nereguli în domeniu.

La sfârşitul lunii august 2008, la sediul Direcţiei Silvice din Târgu Mureş, Ciprian Apostol (pe atunci director, acum doar inginer silvic în cadrul RNP), susţinut de Toke Istvan şi Dan Ioan Aldea, a organizat o întâlnire cu reprezentanţii unor direcţii silvice din oraşele Zalău, Satu Mare, Focşani, Buzău, Târgu Mureş, Timişoara, Reşiţa, Deva, Braşov, Ora­dea, Miercurea Ciuc, Ba­cău, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Iaşi, Vaslui şi Târgovişte, care a avut drept scop sa­botarea deciziei ministrului, care nu a mai fost pusă în aplicare.


LUPUL, PAZNIC LA OI
Invocând o aşa-zisă îmbunătăţire a activităţii Romsilva, dar urmărind de fapt perpetuarea sistemului de relaţii clientelare, Toke Istvan, Ciprian Pahonţu şi Dorel Nicolae Oros au susţinut în iunie 2008 un proiect de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Romsilva.

Mai exact, respectivul act normativ prevedea posibilitatea asocierii Romsilva cu persoane fizice sau juridice, române sau străine, pentru realizarea de activităţi de interes comun, co­respunzătoare obiectului său de activitate, deşi nu există nici o justificare economică serioasă în acest sens, şi care ar da cale liberă vânzării unor active ale Regiei, declarate în prealabil ca "neprofitabile". În plus, se intenţiona înfiinţarea Unităţii de Prelucrare şi Industrializare a Lemnului (UPIL), cu sediul în Bucureşti, care să includă centrele de prelucrare şi industrializare a lemnului din patrimoniul administrat de direcţiile silvice teritoriale. Această prevedere ar fi creat condiţii ideale pentru externalizarea ulterioară a patrimoniului UPIL. Motivul...? Ineficienţa respectivei structuri. Beneficiarii sau beneficiarul cel mai pregătit să o preia...? Foarte probabil tot domnul Schweighofer.

O altă prevedere se referea la înfiinţarea Agen­ţiei de Silvoturism, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Romsilva, însărcinată cu gestionarea celor 260 de cabane silvice şi a tuturor facilităţilor de turism, la care vor avea acces numai operatorii de turism care încheie contracte de promovare cu noua entitate.

Încă din aprilie 2008, Dan Ioan Aldea a făcut demersuri pentru realizarea unei baze de date cu toate obiectivele turistice din cadrul direcţiilor silvice, precum şi pentru includerea în acest circuit a sediilor parcurilor naţionale şi naturale, deşi o parte dintre acestea au fost realizate cu fonduri comunitare, având ca destinaţie exclusivă activităţile de cercetare, şi fiind interzisă folosirea lor în alte scopuri.

Cireaşa de pe tort a constituit-o pretenţia de introducere în obiectul de activitate al Romsilva, la capitolul activităţilor desfăşurate, în afara celor specifice, a tranzacţiilor imobiliare. Adică o rampă de lansare pentru perfectarea unor viitoare afaceri cu terenurile, clădirile, cabanele şi cantoanele silvice ale Romsilva.

Din fericire, în forma finală a proiectului (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.229/2009) se regăsesc doar prima şi ultima dintre prevederi, celelalte fiind eliminate (cu menţiunea că cea mai mare parte a imobilelor cu destinaţie industrială sau turistică ar putea fi vândute în perioada următoare).

Culmea tupeului, în octombrie 2008, Toke Istvan, Ciprian Pahonţu şi Dorel Nicolae Oros au trimis ministrului de resort, spre avizare, un proiect de act normativ pentru aprobarea noului regulament de vânzare a masei lemnoase, care, prin prevederi voit lacunare şi permisive, nu ar face decât să dea un nou avânt acţiunilor de prejudiciere a patrimoniului forestier naţional, cu tot ce include el.


CARENŢE LEGISLATIVE
Ar fi câteva. Multişoare.
Iată câteva exemple despre cât de "mult" protejează legea avuţia forestieră naţională:
Legea nr. 46/ 2008 (Codul Silvic) dă liber proprietarilor de păşuni împădurite la tăierea pădurilor care nu au fost incluse în fondul forestier. Acelaşi Cod Silvic permite pedepsirea cu închisoarea, de la 6 luni la 3 ani, numai a faptelor de utilizare fără drept a dispozitivelor de marcat "care au avut ca şi consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru de masă lemnoasă pe picior".

Conform art. 27, punctul 2, atât administraţiile ariilor, care protejează biodiversitatea, cât şi ocoalele silvice, care gestionează masa lemnoasă pentru profit, au competenţe în cadrul zonelor ce deţin mai mult de 50% suprafaţă acoperită cu vegetaţie forestieră.

Mai mult decât atât, prin menţinerea şi în 2009 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71 din 13.06.2002 şi a Hotărârii de Guvern nr. 1081/ 2002, aprobată prin Legea nr. 654/ 2002, s-au creat condiţiile ideale pentru defrişarea la liber a fondului forestier de unii "rechini" din domeniu, în special de firma austriacă SC Holzindustrie Schweighofer SRL sau furnizorii acesteia.
Prin actele normative respective, societatea a fost scutită de licitaţii obositoare şi incerte, acordându-i-se din start cele mai bune parcele cu masă lemnoasă.