Arhiva
Mişcarea de rezistenţă.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

"Majoritatea averilor sunt din bani gri"

9 martie 2010
De fiecare Sântămăria Mică, petrecăreţii îşi etalează la Costeşti cele mai scumpe bijuterii şi cele mai luxoase maşini. Anul trecut, preşedintele României i-a onorat cu prezenţa. Garda Financiară, niciodată.
 Foto: Laszlo Mihaly / Mediafax
Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)
 Foto: Silviu Matei / Mediafax
Din proprie iniţiativă, puterea politică nu va accepta niciodată impozitarea averilor nedeclarate. Corb la corb nu-şi scoate ochii, iar "foarte multe dintre averile nedeclarate sunt în zona politică", susţin experţii financiari. Dacă politicienii ar fi oneşti, s-ar putea obţine bani la buget şi altfel decât prin jupuirea în viu a contribuabilului cinstit.

Ca să impozitezi averile nedeclarate trebuie să identifici domeniile în care există acest tip de eludare a legii, să elaborezi o legislaţie cu care să poţi opera şi să îţi asiguri necesarul de "chirurgi" - angajaţi ai Fiscului, profesionişti şi incoruptibili. Chiar dacă pare un scenariu SF, se poate! Ca să impozitezi averile nedeclarate, ai nevoie însă mai ales de voinţă politică! Pentru că degeaba trimiţi pe teren un "inspector fiscal 007", dacă el se întoarce la birou şi predă dosarul unui şef numit politic în funcţie, amator şi coruptibil. Există voinţă politică în acest sens? Ei, abia ăsta e un scenariu SF!

LANŢUL TROFIC
În loc să ia la verificat averile maneliştilor, finanţiştii din Guvern preferă să pună impozit pe veniturile persoanelor cu handicap grav. E o opţiune. De neînţeles pentru românii oneşti, însă logică pentru toţi cei aflaţi la butoanele puterii, cărora le place să le gâlgâie Salam şi Guţă la ureche. Şi deputaţii au nunţi, şi procurorii au paranghelii, şi cei de la Poliţie sau de la Garda Financiară fac botezuri la restaurante.

Oameni suntem, copii facem... "Acum mi se întâmplă să mă duc de multe ori să zic: «Pentru tine, că îmi eşti prieten, cânt gratis». Poate e un general, poate e din armată, poliţist de rang mare, mă ajută şi pe mine vreodată, îi sun, şi imediat îmi trimit gardă de corp dacă am nevoie. Aşa îţi faci prieteni din toate ramurile", declara Jurnalului Naţional manelistul Adi Minune. Într-o seară cântă la masa comisarului, a doua zi loveşte cu fruntea de bancnota interlopului. Care, de asemenea, n-are nici veniturile, nici averea declarate.

În Buzescu, peste maneliştii veniţi să cânte plouă cu bani. Dar ţiganii din Buzescu sunt împrumutaţi la cămătari, şi deasupra cămătarilor cine este?
Lanţul trofic e îmbârligat până hăt, sus, către cei care ar trebui să-i verifice p'ăia mici, spre care cad firimiturile "fără număr, fără număr, fără număr".
Cum să se castreze ei între ei?! Cum să se scarpine, fără să-i mănânce?! Dar dacă, împotriva voinţei lor, o forţă superioară, violet sau de la FMI, i-ar obliga să facă asta, să impoziteze averile nedeclarate, ar putea?

POLIŢIA FISCALĂ
Analistul financiar Bogdan Baltazar susţine că ar fi posibil. "În România ar trebui să existe o Poliţie Fiscală, ca în America. Ştiţi cum a fost prins acolo criminalul Al Capone (n.r. - a fost acuzat de evaziune fiscală)? Iar aici nu pot fi cercetaţi Adi Minune sau Guţă pentru evaziune fiscală?! Te duci undercover (n.r. - sub acoperire) la o nuntă, două, trei, iei declaraţii apoi de la mire, de la mireasă, le explici înainte ce înseamnă obstrucţionarea justiţiei.

Şi-i prinzi! Nu-i nevoie să te chinui cu toţi maneliştii, doar unul-doi, apoi se aude şi ei deja ştiu ce-i aşteaptă. Apoi, vă gândiţi banii pe care îi primesc ei de la nunţi de unde vin? Sunt bani negri din cap în cap. Trebuie făcută o Poliţie Fiscală, iar asta e în sarcina instituţiilor abilitate: Ministerul Finanţelor, Garda Financiară, Parchetul General".

Când crede domnul Baltazar că se va întâmpla asta? "Ar trebuie să se întâmple", speră el. "Sunt mândru că sunt român, dau în ăia care vorbesc de rău România, dar între noi nu suntem capabili! Regulile jocului sunt aşa: fiecare se descurcă cum poate. Un ziar de profil financiar a vrut să fac un «top al averilor cinstite» şi i-am avertizat că se compromit cu asta, ce înseamnă «avere cinstită»? Majoritatea averilor româneşti sunt făcute din bani gri. Sunt destul de conştient din ce popor fac parte.

Aşa că, singura soluţie e să-ncercăm să trăim cinstit, fiecare dintre noi". Iar Poliţia Fiscală? "Cred că ar trebui "teroare". E o soluţie. Dar vrem?". Noi vrem. Ei vor? Baltazar dezleagă enigma: "S-a ocupat cineva serios până acum de finanţarea partidelor? A campaniilor electorale? Cineva, de la un partid important, a spus "ei au fraudat mai mult decât noi". Ş-atunci, ce să mai aşteptăm?"...

CHITANŢIER PENTRU MINUNE
Adrian Vasilescu, analist financiar, consideră că şi impozitarea veniturilor nedeclarate "e o operă foarte complicată. Fiscalitatea e o problemă sensibilă... La noi sunt foarte mulţi oameni care fac servicii nefiscalizate. Pentru că sistemul de servicii e rău organizat. E costisitor şi oamenii se feresc de el. Fiecare gospodină are o agendă cu numere cu telefon şi, când i se strigă aragazul de pildă, ştie pe cine trebuie să cheme, pe unul care i-l repară fără să-i taie chitanţă!




Tot sistemul de servicii din România este dezorganizat. De aici ar putea să vină sume către buget! Încasează Adi Minune bani fără să-i declare, să-i dea statul un chitanţier. Şi Adi Minune face PIB!".

Analistul economic Ilie şerbănescu susţine că "impozitarea veniturilor nedeclarate e o prostie pe care diferiţi bandiţi din această ţară caută să o inducă pentru a scăpa mai uşor de lege. Nu şi-a declarat veniturile? Intră la evaziune fiscală. Şi la puşcărie! Pe fotbalişti şi pe manelişti n-am vrut să-i băgăm la puşcărie! N-am vrut, pentru că ei erau în cârdăşie cu unii şi cu alţii. Dar, locul lor nu e pe terenul de fotbal sau pe scenă, să cânte, ci la puşcărie!

În cazul evaziunii fiscale, impozitarea e o chestiune secundară, grav este că s-a încălcat legea. Iar evazionistul trebuie să răspundă pentru asta, chiar dacă procesul poate să dureze şi zece ani. Aparent, statul pierde, dar după zece ani câştigă, pentru că alţii nu vor mai face la fel. Şi atunci poţi să-i confişti toată averea, nu doar să-i iei impozit pe ea. Nemţii nu sunt cinstiţi, nemţilor în evul mediu li se tăia mâna dacă furau. Dacă nu li se întâmpla asta, poate că erau şi ei plini acum de manelişti..."

De ce se gândeşte statul să impoziteze pensiile şi să aresteze alocaţiile copiilor? Ilie Şerbănescu crede că "noi impozităm mai puternic ceea ce este fiscalizat, fără să căutăm noi surse. Iar şansa de a scoate la iveală aceste venituri nefiscalizate nu există. Decât cu puşca!"

LIPSEŞTE VOINŢA POLITICĂ
Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată, consideră că "ar fi posibilă impozitarea averilor nedeclarate, însă trebuie văzută politica. Foarte multe dintre averile nedeclarate sunt în zona politică. La nivel demonstrativ se pot realiza nişte acţiuni în forţă pe averea afişată de manelişti, vrăjitoare, proprietari de palate. Însă, pe ansamblul economiei naţionale, PIB-ul se poate calcula în două moduri: în funcţie de venit şi în funcţie de cheltuieli, iar pe venit e cu 25% mai mic decât cel pe cheltuieli, de unde rezultă că evaziunea fiscală este foarte mare.

Avem evaziune fiscală şi în zona multor liber-profesionişti, dar şi în zona marilor companii. Acolo e marea evaziune. Ei pot face însă lobby şi presiuni asupra politicului. Legislaţie există, s-ar putea reintroduce şi globalizarea veniturilor, care s-a scos o dată cu introducerea cotei unice. La limită, fiecare dintre noi ar trebui să aibă o declaraţie de avere... Prin reducerea evaziunii fiscale putem strânge între 8% şi 10% din PIB, adică exact diferenţa care ne desparte de media Uniunii Europene. Primul lucru de care ne lovim e lipsa voinţei politice!"

"Dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gâlceava?". Zicea Anton Pann. Măcar ştim şi noi acum cum stau lucrurile. Şi de ce ne strânge Guvernul de gât, în timp ce ne urlă lozinci despre solidaritatea în vremuri de criză. Măcar ştim pentru cine facem sacrificii...

 

Punctul de vedere al şefului ANAF
În august 2009, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, declara public că doreşte înfiinţarea unei direcţii de control care să verifice modul în care numeroşi cântăreţi , în special manelişti, au dobândit averile. "Noi, cei de la Fisc, trebuie să vedem foarte clar veniturile pe care le realizează o persoană foarte bogată, dar şi nivelul cheltuielilor", susţinea Blejnar, citat de un tabloid.

Atât de tare s-a concentrat Blejnar pe veniturile şi cheltuielile maneliştilor, că-ntre timp a uitat subiectul! L-am sunat (vreme de trei săptămâni, periodic, direct sau prin consilierul de presă), să îi reîmprospătăm memoria şi să vedem ce planuri de viitor are ANAF cu impozitarea veniturilor nedeclarate. Însă preşedintele ANAF are agenda la fel de încărcată precum declaraţia de avere. Să fim serioşi, timp doi ani domnia sa n-a avut vreme să evalueze bijuteriile soţiei, cum să-şi facă vreme pentru o declaraţie publică pe un subiect de interes naţional?

 

Comentarii
"Majoritatea averilor sunt din bani gri"
14 comentarii
ion
Care a fost scopul principal al revolutiei din Decembrie "89,desfiintarea autoritatii statului roman si jefuirea unor bogatii pe care Romania nu le-a mai avut doar in vremea lui Burebista,ca valoare echivalenta in bani.Si atunci ce mai vreti?,averi din bani gri.
09/03/2010 16:21:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
uite asa
Oare de ce nu are nimeni curajul sa intrebe pe cei ce conduc CE AU FACT CU MILIARDELE DE EURO LUATE IMPRUMUT ,DE LA FONDUL MONETAR,? banii s-au dus,ei si-au umplut buzunarele,iar de platit platim noi,PROSTIMEA.
09/03/2010 15:35:21 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Georgeta
Multi au dobandit averi fiind sefi de vama ,pe acestia i/ati uitat si cei ce au dobandit averi din vanzari anterioare.?
09/03/2010 10:55:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
A
MISCAREA P-M-S RO
09/03/2010 10:52:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Octav
Mi-a fost foarte greu sa cred ca este posibil asa ceva. Si mai greu mi-a fost sa incerc, iar acum imi pare rau ca nu am incercat de mai demult. Daca ai cea mai mica indoiala ca asa ceva nu functioneaza, chiar te rog sa nu mai incerci, lasa-i pe altii. www.octav.ws
09/03/2010 10:49:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
"Nu sunt afectat de criză", spune Adrian Minune, argumentând cu mândrie: "Am agenda ocupată cu nunţi şi botezuri până la sfârşitul anului"
Vacanţele şi cumpărăturile şi le face, cel mai adesea, în Franţa şi în Italia. ... Citeşte articolul
Ţiganii pletoşi din comuna Cuza Vodă, judeţul Constanţa trăiesc după legi proprii. Nu impuse de vreun bulibaşă local, ci făcute de fiecare în ... Citeşte articolul
Regina Magiei Albe Maria Câmpina s-a mutat în noua ei locuinţă, unde camerele sunt numerotate, acum câţiva ani. "Am făcut aşa, o casă de trăit, de odihnă, nu am vrut cu prea multe etaje", explică ea
"Am fosta acasă la Regina Magiei Albe, Maria Câmpina." Aşa mi-a recomandat Maria ... Citeşte articolul
În semn de respect pentru rege, un ţigan din Buzescu, Dan Finuţu, pe numele lui, şi-a construit un palat, copie fidelă a Tribunalului din Caracal
Teoretic, averile funcţionarilor publici sunt verificate de Agenţia Naţională de Integritate ... Citeşte articolul
Pentru ţiganii din Buzescu, palatele cu camere "fără număr, fără număr, fără număr" reprezintă o demonstraţie a potenţei lor financiare. Pe multe faţade e inscripţionat semnul puterii: euro sau dolarul
Cartierul ţiganilor din Buzescu e pustiu. Castelanii sunt plecaţi prin lume, la produs. Fac "învârteli", adică se descurcă. Ce ... Citeşte articolul
L-am sunat în plin cod galben care blocase Autostrada Soarelui şi pe Mazăre la Drajna. Mi-a răspuns senin, când a auzit că vreau să-i ... Citeşte articolul
 De la Guţă citire: "Dacă omul vrea să-ţi dea bacşiş, bine. Văd atâta răutate cănd se vorbeşte de manelişti, parcă am fi dracu': că suntem inculţi, că suntem bogaţi. Suntem şi noi oameni ca toată lumea"
Nicolae Guţă, Lingurar după numele din buletin, trăieşte visul capitalismului sălbatic. Ajuns ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice   Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ... Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah" Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ... Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul